Premierul Victor Ponta participa, marti, la ora 11:00, la sedinta sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit programului primului ministru publicat pe site-ul Guvernului.

"Avand in vedere discutiile aparute in ultima perioada pe marginea reglementarii Statutului procurorilor, Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii i-a adresat primului-ministru Victor Ponta invitatia de a participa la sedinta care va avea loc maine (marti - n.r.), la ora 11,00. Primul-ministru Victor Ponta multumeste pentru invitatie si confirma participarea la eveniment", se arata intr-un comunicat al Executivului citat de Agerpres.

Luni seara, intr-o emisiune la Antena 3, premierul Victor Ponta a declarat ca le va transmite membrilor CSM sa nu politizeze disputa dintre membrii Consiliului, ca USL si ministrul Justitiei nu se implica in procesul de revocare a unor membri, iar Statutul procurorului trebuie clarificat in Constitutie: "O sa merg maine acolo si o sa spun inca o data: nu lasati pe nimeni, presa, partide de opozitie, comentatori, sa politizeze ceea ce in acest moment este o disputa intre membrii CSM. In al doilea rand, sa spun inca o data, sa se auda pana la Bruxelles, ideea ca Mona Pivniceru si USL, putem strange noi judecatorii de la toate curtile de apel, care voteaza revocarea unor membri, este o prostie. Si in al treilea rand, sa spun: stimati magistrati, daca apar probleme, iata privind statutul, haideti sa le lamurim in Constitutie", a spus primul-ministru.

In opinia sa, ceea ce ar trebui clarificat la Statutul procurorului este ideea de subordonare ierarhica fata de procurorul general. Potrivit lui Ponta, de aici 'a aparut aceasta obsesie si acest interes urias, cine pune procurorul general si procurorul-sef de la DNA', deoarece acestia "pot da ordine pana jos".

Premierul a spus ca exista doua variante: daca procurorul este un functionar al statului, atunci el se supune ministrului Justitiei, iar a doua varianta, pe care el o sustine, este aceea ca procurorul sa fie magistrat, dar sa fie independent ierarhic.

Victor Ponta a adaugat ca a discutat cu ministrul Justitiei despre desemnarea procurorului general si al sefului DNA si a propus reluarea procedurii.