Fostul presedinte al ANAF Sorin Blejnar a anuntat, marti, ca ii cere fostei directoare a Vamii Prahova Diana Severin daune morale de un milion de euro dupa ce aceasta a afirmat ca el este "regina" coruptiei din vamile romanesti, pretentiile lui Blejnar venind dupa ce initial ceruse daune de un leu, scrie Mediafax.

Marti dupa-amiaza la Judecatoria Ploiesti a avut loc un nou termen al procesului civil in care Sorin Blejnar a dat-o in judecata pe fosta directoarea a Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale Prahova Diana Severin, dupa ce aceasta a afirmat public ca Blejnar este "regina" coruptiei din vamile romanesti.

Dupa ce initial fostul sef al ANAF ii ceruse Dianei Severin sa-si retracteze public afirmatiile si sa ii plateasca daune morale de un leu, la termenul de marti avocatul lui Blejnar a anuntat ca acesta solicita daune morale de un milion de euro, in lei, la cursul din ziua platii.

Tot la termenul de marti ar fi trebuit audiati si cinci martori, toti cinci solicitand din proprie initiativa audierea in acest dosar. Doar trei martori au fost prezenti, iar unul dintre cei absenti a depus la dosar o adresa in care sustine ca nu mai doreste sa fie audiat din cauza ca a fost amenintat, a aratat presedintele instantei de judecata.

Nici cei trei martori prezenti nu au fost audiati intrucat dupa schimbarea pretentiilor materiale ale lui Blejnar instanta de judecata i-a cerut acestuia sa plateasca o taxa de timbru al carei cuantum va fi stabilit ulterior.

Avocatul lui Sorin Blejnar s-a opus, aratand ca pentru daunele materiale solicitantii nu trebuie sa timbreze, insa instanta si-a mentinut decizia si i-a citat pe martori pentru urmatorul termen al procesului stabilit pentru 26 februarie.

In luna martie a anului trecut, Sorin Blejnar, care atunci era presedinte al ANAF, a dat-o in judecata pe Diana Severin, fostul director coordonator al Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Prahova, pentru afirmatii defaimatoare la adresa sa si a institutiei.

Diana Severin spusese despre Blejnar ca este "regina coruptiei din vami".