Casa de Asigurari de Sanatate a Ministerului Transporturilor va fi transferata la Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNAS), a anuntat duminica, in cadrul unei conferinte de presa, noul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, citat de Agerpres.

Liberalul a afirmat, la Iasi, ca a gasit in subordinea Ministerului Transporturilor spitale si o casa de asigurari de sanatate. Potrivit acestuia, spitalele CFR din tara vor fi trecute in subordinea CNAS sau, dupa caz, a administratiilor locale. Singurele exceptii vor fi spitalele CFR din Bucuresti. Acestea vor ramane in subordinea Ministerului Transporturilor pentru ca desfiintarea lor sa nu puna in pericol proiectele cu finantare europeana aflate in derulare.

"Nu a putut nimeni sa-mi explice de ce Ministerul are nevoie de o Casa de Sanatate. Am vorbit deja cu premierul si a fost de acord ca in cel mai scurt timp sa o transferam la Casa Nationala de Sanatate, iar toate spitalele CFR sa le transferam catre consiliile judetene, primarii sau catre Ministerul Sanatatii. S-ar putea sa fie doua exceptii pentru spitalele din Bucuresti. La cele doua spitale exista niste finantari europene si nu sunt convins ca voi gasi modalitatea de a le transfera cu tot cu aceste proiecte. Daca vom fi pusi in situatia de a risca pierderea proiectelor, evident ca le vom pastra la minister pana cand se finalizeaza proiectele. Voi discuta si cu oficialii europeni pentru a le transfera cu totul, pentru ca asa mi se pare corect", a spus ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, liderul filialei judetene a PNL