Luni la Palatul Cotroceni se vor intalni in cadrul unei sedinte presedintele Traian Basescu si partidele politice din Romania. Consultarile au loc pe fondul neintelegerilor majore dintre PSD si PNL privind eventuala cooptare a UDMR la guvernare. Victor Ponta a anuntat ca vrea UDMR in Guvern in timp ce Crin Antonescu si mai multi lideri liberali nu agreeaza aceasta asociere. In randul liderilor politici circula scenariul ca PNL ar putea fi lasata in afara guvernului, informatie dezvaluita in exclusivitate la B1TV in emisiunea lui Dan Tapalaga de vineri.

ConsultariFoto: Colaj foto

Ora 10:29: Consultarile pentru desemnarea premierului s-au incheiat.

Ora 10:10: Consultarile au inceput.

Ora 9.43: Tensiuni in sedinta USL pe tema cooptarii UDMR la guvernare. Atit PNL, cit si o parte din liderii locali (Liviu Dragnea, Marian Oprisan, Radu Mazare) se opun initiativei lui Victor Ponta de a colabora cu UDMR, au declarat pentru HotNews.ro surse din USL

Ora 9:33: PDL este reprezentat la consultarile de la Palatul Cotroceni de Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Mihai Stanisoara, Anca Boagiu si Cezar Preda.

Ora 9:26: Uniunea Social-Liberala este reprezentata la consultarile de luni de la Cotroceni de Victor Ponta (PSD), Eduard Hellvig (PNL), Gabriel Oprea (UNPR) si Daniel Constantin (PC).

Presedintele Traian Basescu a invitat luni, la ora 10.00, toate partidele concomitent la consultari pentru desemnarea candidatului la functia de premier. Acest lucru l-a nemultumit pe liderul liberal Crin Antonescu care a catalogat drept un "colhoz" consultarile cu toate partidele parlamentare, drept urmare el a anuntat ca nu va participa la intalnirea de la Palatul Cotroceni, considerand ca nu este o formula corecta si adaugand ca "presedintele joaca incorect".

Victor Ponta a anuntat ca va merge la consultari, asta ca urmare a neintelegerilor dintre PSD si PNL privind cooptarea UDMR la guvernare. Discutiile privind o eventuala cooptarea a UDMR a creat disensiuni in randurile aliantei USL, nu de putine ori liberalul Crin Antonescu alaturi de alti membri ai USL si-au exprimat dezacordul in acest sens mai ales ca Victor Ponta a anuntat sambata ca este dispus sa acorde UDMR un post de ministru in viitorul Cabinet.

Discutiile au loc pe fondul informatiilor ca miercuri seara a avut o loc o intalnire informala la Palatul Cotroceni intre Victor Ponta, Crin Antonescu si Traian Basescu. Informatia a fost confirmata sambata seara atat de premierul Victor Ponta cat si de presedintele PNL Crin Antonescu.

Joi Traian Basescu le-a inmanat un document liderilor europeni, aparand informatia ca acel document ar fi fost o intelegere parafata privind un acord de coabitare, convenit in urma intalnirii de miercuri intre seful statului si liderii USL.

Liderii USL Crin Antonescu, Victor Ponta si Daniel Constantin au anuntat ca se vor intalni luni dimineata,la ora 9.00, pentru a discuta strategia cu care USL se va prezenta la consultarile de la Palatul Cotroceni.

Reamintim ca in urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie, Uniunea Social Liberala a obtinut 273 mandate la Camera Deputatilor si 122 la Senat, Alianta Romania Dreapta, cu 56 mandate de deputat si 24 de senator. Partidul Poporului Dan Diaconescu a obtinut 47 de mandate de deputat si 21 de senator iar Uniunea Democrata Maghiara din Romania a obtinut 18 mandate de deputat si 9 de senator.