Prima zi a reuniunii s-a incheiat dupa ce liderii celor 27 de state membre au primit noua propunere de proiect si s-au retras pentru a o studia. Noua propunere a lui Van Rompuy prevede o reducere a bugetului european de 75 de miliarde de euro, dar o alta redistribuire a sumelor, a declarat o sursa europeana. Pana acum s-a decis: pentru Politica Agricola Comuna se aloca suplimentar 7,7 miliarde de euro iar la Coeziune 11 miliarde euro. In schimb, se reduc cu 1,6 mld euro sumele alocate pentru Securitate si Cetatenie, la H4, Europa globala, se taie 5,5 miliarde euro iar la Competitivitate sunt cele mai mari taieri - 13,109 mld euro. Cappingul, in noua propunere a lui Van Rompuy, este 2,35.

Traian BasescuFoto: Presidency.ro
  • Vineri, la pranz, liderii UE se reunesc pentru noi negocieri, dar Merkel si Hollande au avertizat deja ca e posibil ca acest Consiliu European sa nu ajunga la un rezultat final

13:20 Presedintele francez Francois Hollande si premierul britanic David Cameron se intalnesc vineri dimineata in incercarea de a debloca negocierile asupra bugetului 2014-2020 al Uniunii Europene, in ziua a doua a summitului, au declarat surse diplomatice franceze, citate de AFP.

Intalnirea are loc in prezenta premierului olandez, Mark Rutte, care este apropiat de pozitia britanica in favoarea unor reduceri mai drastice ale bugetului, potrivit surselor citate.

Traian Basescu a declarat, la plecarea de la summitul european, ca "sunt multe obstacole" in atingerea unui acord pentru bugetul european, in conditiile in care tarile contributoare vor reducerea cheltuielilor iar beneficiarii doresc sa obtina "un buget rezonabil". "La sfarsitul zilei trebuie sa ajungem la un acord. Cred ca la sfarsit vom gasi o solutie", a spus Traian Basescu.

1. Cresterea platilor directe pentru agricultori cu peste 50% fata de momentul actual.

2. Cresterea cofinantarii europene in cazul proiectelor finantate din fonduri comunitare de la 75% - asa cum apare in propunerea Van Rompuy - la 85%

3. Includerea TVA-ului nedeductibil in categoria de finantare eligibila din fonduri europene

4. Cresterea prefinantarii de la 2% - in varianta propusa de Van Rompuy, la 7%. ​

Obiectivele Romaniei in negocierile din Consiliul European

9:43:Le Monde scrie ca noul proiect prezentat de Herman Van Rompuy mentine propunerea sa initiala privind un buget de 973 de miliarde de euro. Potrivit noii propuneri, politica agricola comuna ar urma sa primeasca inca 8 miliarde de euro, iar 10,6 miliarde ar urma sa mearga, suplimentar, la politica de coeziune, pentru tarile cele mai sarace. In schimb, pentru acest lucru, vor fi reduse 13 miliarde de la bugetele pentru crestere economica si marile proiecte de infrastructura. In plus, noul proiect de buget al lui Van Rompuy nu prevede reduceri de fonduri pentru institutiile europene si angajatii acestora. Totusi, angajatii institutiilor europene ar putea ajunge sa lucreze 40 de ore pe saptamana, mai mult decat in prezent, fara a beneficia de cresteri salariale.

02:30 Presedintele francez Francois Hollande a declarat vineri ca cererile sale privind bugetul UE au fost "partial intelese" si ca nu este pe "deplin sadisfacut" de noile propuneri ale presedintelui CE, Herman van Rompuy, transmite AFP. A adaugat ca "cel mai probabil nu va exista un acord privind bugetul UE 2012-2020 dupa summit-ul UE".

01:45 Cancelarul german Angela Merkel a declarat in noaptea de joi spre vineri ca pune la indoiala faptul ca liderii europeni vor ajunge la un acord privind bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

01:30 Summitul s-a incheiat, urmand ca lucrarile sa se reia vineri la ora 12:00, ora Bruxelles-ului.

01:20 Uniunea Europeana a confirmat joi numirea lui Yves Mersch in functia de director al BCE, in ciuda reprosurilor venite din partea Parlamentului European care critica lipsa femeilor din cadrul Institutului Monetar.

23:10 A inceput summitul european consacrat bugetului 2014-2020

Summitul ar putea fi "lung si complicat", a recunoscut Van Rompuy, in deschiderea lucrarilor, cerand liderilor europeni "sa nu uite ca este vorba de bugetul pentru urmatorul deceniu si acesta trebuie orientate spre viitor".

"Trebuie sa lucram pentru un compromis in spiritul interesului european, in paralel cu interesele nationale", a pledat el, apreciind ca acest lucru este "la indemana" liderilor celor 27 de state membre ale UE.

22:50 Herman Van Rompuy anunta, pe contul lui de Twitter, ca reuniunea va incepe in jurul orei 23 (ora Belgiei, miezul noptii in Romania)

UPDATE 21:30 Franta si Germania cauta in continuare o pozitie comuna pentru negocierile pentru bugetul european, a declarat pentru AFP un negociator.

"Nu avem inca o pozitie comuna dar avem o abordare comuna a negocierii", a explicat acesta, dupa intalnirea bilaterala dintre Francois Hollande si Angela Merkel.

"Avem interese diferite si nu avem aceleasi preocupari, dar ne apropiem progresiv pozitiile", a precizat acesta.

Aceasta situatie complica sarcina Frantei, care refuza orice taiere in Politica Agricola Comuna.

"Ne batem miliard cu miliard. Germanii inteleg ca este important pentru francezi, dar nu putem spune ca sustin" pozitia Parisului privind PAC-ul, a adaugat acesta.

19.30 Deschiderea oficiala a summitului european dedicat bugetului UE a fost amanata cu o ora si jumatate. Inceperea reuniunii Consiliului European, care trebuia sa aiba loc la ora 21.00, ora Romaniei, a fost amanata pentru ora 22.30.

Potrivit unor surse europene citate de AFP, intarzierea este cauzata de numeroasele intalniri bilaterale organizate intre sefii de stat si de guvern, in incercarea de a gasi un compromis inaintea sedintei plenare.

Potrivit unui diplomat european, liderii celor 27 de state membre ar urma sa inceapa reuniunea cu examinarea nominalizarii luxemburghezului Yves Mersch in directoratul Bancii Centrale Europene (BCE).

Ulterior, in jurul orei 23,00, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, va transmite sefilor de guvern si de stat noile sale propuneri asupra bugetului UE. Acestia vor avea la dispozitie trei sferturi de ora pentru examinarea acestor propuneri iar discutarea lor va incepe spre miezul noptii.

19.00 Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, la sosirea la summit, ca toata lumea trebuie sa dea dovada de compromis in cursul negocierilor, fara a exclude nevoia unui alt summit pentru a se ajunge la un acord asupra bugetului.

"Fiecare va trebui fara indoiala sa dea dovada de compromis, sa fie capabil sa o faca. Germania se angajeaza in negocieri de o maniera foarte constructiva, dar isi va reprezenta si propriile interese", a precizat ea.

Angela Merkel a recunoscut ca nu este sigura de ajungerea la un acord la finalul summitului, apreciind ca "este posibil sa avem nevoie de o noua etapa".

"Ne cunoastem toti bine, dar o repet, poate ca vom avea nevoie de o a doua etapa, vom putea judeca maine", a adaugat Merkel.

La randul sau, presedintele francez Francois Hollande a afirmat joi, la sosirea la summitul european, ca vine pentru a "incerca un compromis", nu "pentru a pune un ultimatum".

"Vin sa incerc un compromis, nu vin sa pun un ultimatum". El s-a declarat "sigur ca, impreuna cu Germania, vom fi ca intotdeauna motoarele pentru a permite acest compromis".

Europa trebuie sa aiba un buget care sa corespunda intereselor europenilor, a apreciat Hollande, respectiv "sa privilegieze cresterea, solidaritatea, fondurile de coeziune si Politica Agricola Comuna".

PAC, de care Franta beneficiaza in mare proportie, "nu e o politica franceza", ci "o politica europeana", care ii permite sa "se hraneasca, sa exporte".

16.20 Presedintele CE, Jose Manuel Barroso, sustine propunerea Van Rompuy. Se asteapta o noua reducere a bugetului multianual al UE

Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vor prezenta o noua propunere de buget, "ca urmare a presiunii tarilor contributoare nete", propunere care "ar urma sa tina cont de solicitarile tarilor contributoare de reducere a contributiilor proprii la bugetul Uniunii Europene", precizeaza Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat de presa.

Aceasta noua propunere, care va fi formulata in urma discutiilor pe care cei doi oficiali europeni le-au purtat cu liderii celor 27 de state membre al UE, va tine cont si de "solicitarile tarilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odata cu intrarea in vigoare a bugetului", precizeaza Administratia Prezidentiala.

Potrivit sursei citate, "propunerea Comisiei Europene nu mai este de actualitate din data de 14 noiembrie a.c. cand a fost inaintata o noua propunere a presedintelui Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy".

Negocierile care se deruleaza in prezent la Bruxelles se raporteaza la propunerea lui Herman Van Rompuy, "discutata si in cadrul Consiliului Afaceri Generale (CAG) de marti, 20 noiembrie a.c., reuniune in cadrul careia si-a exprimat pozitia oficiala si un reprezentant al Guvernului Romaniei".

"Aceasta noua propunere de constructie a cadrului financiar multianul al Uniunii Europene este sustinuta in acest moment si de presedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, si de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care negociaza impreuna pe aceasta formula cu statele membre".

13:40 Presedintele Traian Basescu a fost prezentat, in imaginile filmate si difuzate pe serviciul audio-vizual al Comisiei Europene drept Premierul Romaniei, scrie site-ul CaleaEuropeana.ro. Eroarea a fost corectata ulterior.

12:50 Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande se vor intalni joi inaintea debutului formal al summitului european, a anuntat palatul Elysee, pe site-ul sau.

Merkel si Hollande se vor intalni, dar nu se asteapta o pozitie comuna franco-germana asupra bugetului 2014-2020, a precizat si o sursa apropiata guvernului de la Bruxelles.

Intalnirea ar urma sa aiba loc la ora Bruxellesului 17,15 (16,15 GMT).

Guvernul german "este bine pregatit si merge (la summit) cu obiectivul de a contribui la un acord", a precizat sursa germana, subliniind insa ca absenta unui astfel de accord nu va fi dramatica.

"Daca se va dovedi in cursul procesului discutiilor de joi si vineri ca procesul va trebui efectuat in doua etape, nu va fi o drama", a precizat aceasta sursa, citata de AFP.

Primul ajuns, putin dupa ora 09,00 (08,00 GMT), premierul britanic David Cameron a dat, in trei fraze, tonul summitului, lansand mai multe presiuni asupra partenerilor sai.

"Nu sunt deloc multumit (de propunerile aflate in discutie), o sa negociez dur pentru a obtine un acord bun pentru contribuabilii britanici si europeni si vreau sa mentin rabatul britanic", a declarat el, inaintea unei intalniri cu presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Van Rompuy se intalneste tete a tete cu toti liderii europeni inainte de inceperea formala a summitului, prevazuta pentru ora 19,00 GMT. Presedintele Traian Basescu, care reprezinta Romania la acest summit, s-a intalnit incepand cu ora 11.00 cu Van Rompuy, intr-o discutie fara declaratii de presa. Intrevederea a durat aproximativ 15 minute si a vizat pozitiile generale ale Romaniei.

David Cameron nu este de acord cu anvelopa acordata Politicii Agricole Comune (PAC), cel mai important capitol in cheltuielile bugetului, aparata insa cu ardoare de Franta.

Un rabat obtinut de Marea Britanie in 1984 are drept justificare faptul ca Marea Britanie obtine o finantare redusa din PAC, care absorbea la acea epoca aproape 80% din cheltuielile bugetului european.

Este vorba de o compensatie acordata britanicilor si finantata de toti partenerii europeni. Cecul britanic s-a ridicat la 3,6 miliarde de euro in 2011 si a fost finantat in principal de Franta (965 milioane), Italia (717 milioane) si Spania (487 milioane), cele trei mari beneficiare ale PAC-ului.

La sosirea la biroul lui Van Rompuy, premierul socialist belgian Elio di Rupo a pledat pentru "un buget ambitios", care sa poata "redistribui".

"Vor fi necesare modificari in multe domenii in raport cu trecutul", in special in ceea ce priveste PAC, "dar trebuie ca toti sa fie rezonabili", a precizat el.

"Marea batalia a bugetului a inceput", a ironizat comisarul european suedez Cecilia Malmstrom, pe contul sau de twitter.

Suedia este unul dintre aliatii lui David Cameron, alaturi de Finlanda si Olanda. Toate trei statele sunt contributori neti (aloca mai multe fonduri decat primesc) si cer reduceri drastice in cheltuielile bugetului european, pentru a-si scadea cheltuielile.

"O sa muncesc dur pentru un acord", a spus Herman Van Rompuy, intr-un mesaj postat pe contul sau de twitter, inainte de inceperea intrevederilor cu liderii europeni.

Finalul acestui summit este extrem de nesigur, avand in vedere diviziun ile profunde din cadrul unei Uniuni Europene in plina criza.

Perspectiva unui esec al summitului nu este exclusa de cancelarul german Angela Merkel. "Un nou summit european asupra bugetului este posibil la inceputul lui 2013, in caz de esec", a declarat ea, miercuri.

"Nu putem sa excludem nimic", a confirmat si Elio di Rupo.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-a declarat nemultumit de turnura pe care au luat-o negocierile, in conditiile in care tarile bogate nu vor sa auda decat de reduceri ale cheltuielilor. "Taiati, taiati, taiati. Toata dezbaterea se poarta asupra modalitatilor de reducere. Nu discutam de calitatea investitiilor", a afirmat el.

El cere 1.047 miliarde de euro in credite de angajament pentru perioada 2014-2020.

Van Rompuy a propus o prima varianta de buget cu reduceri de 75 de miliarde repartizate la toate capitolele, in special in Politica Agricola Comuna si la fondurile de coeziune, care sunt alocate tarilor cele mai sarace din Uniune.

Aceasta propunere a nemultumit toata lumea, cu exceptia Germaniei, care este banuita ca a si inspirat-o.

Acesta va prezenta o noua varianta joi seara, chiar inainte de deschiderea oficiala a summitului. Aceasta nu ar trebui sa vizeze taieri suplimentare, ci repartizarea diferita a taierilor din prima propunere, potrivit primelor informatii disponibile.

Ce asteapta Romania de la acest summit

Romania doreste un acord asupra bugetului UE pana la finele anului, In cazul in care se va ajunge la reducerea bugetului UE, Romania va incerca sa negocieze o reducere cat mai mica a alocarilor pentru PAC si coeziune.

De asemenea, Romania sustine eligibilitatea TVA nedeductibil si majorarea ratei de cofinantare de 85%