Romania se confrunta cu o provocare majora in cresterea calitatii invatamantului si a instruirii, nivelul curent al competentelor de baza fiind foarte scazut la nivel scolar si complet neevaluat in ceea ce priveste adultii. De asemenea, lipsa de concordanta intre competentele dezvoltate si cererea de piata muncii afecteaza o mare parte din invatamantul superior si cel vocational, indica un raport privind Romania dat publicitatii marti la Bruxelles, in aceeasi zi in care Comisia Europeana (CE) si-a facut publica strategia "Reorganizarea invatamantului", transmite Agerpres.

Conform raportului, Romania se afla sub media UE de 13,5% in ceea ce priveste rata abandonului scolar timpuriu, fiind de 17,5% in 2011, in timp ce obiectivul pentru 2020 este de 10%. Rata de participare la invatamantul postliceal a fost de 20,4% in 2011, cu peste 14 procente mai mica decat media UE (34,6%), in ciuda unor progrese rapide inregistrate in ultimii cinci ani.

Cand vine vorba de intrarea copiilor in sistemul de invatamant, cu o rata de 82,1% in 2010, Romania este mult sub media UE, avand una dintre cele mai grave situatii in ceea ce priveste dezvoltarea competentelor de baza. Peste doi din cinci copii de 15 ani nu au competente adecvate de citire, in matematica sau stiinte pentru a fi pregatiti pentru viata adulta. Totusi, mentioneaza raportul, studiile recente indica o ameliorare rapida in reducerea acestui decalaj.

Rata angajarii absolventilor romani a scazut si mai mult in timpul crizei economice, fiind mult sub media UE, respectiv de 70,4% fata de 77,2%. Exista o neconcordanta semnificativa intre oferta educationala a universitatilor si nevoile de pe piata muncii, iar acest lucru este vizibil in rata scazuta de angajare a absolventilor de universitati. Pentru grupul de varsta 20-24 de ani, 29,4% dintre absolventii invatamantului postliceal au ramas fara un loc de munca in 2011, in timp ce procentul somerilor de dupa absolvirea ciclului secundar a fost de doar 22,9%.

In peste 39% din cazurile de esec la angajare problema o reprezinta supracalificarea. Pe de alta parte, participarea adultilor la procesul de invatare pe parcursul intregii vieti a fost de doar 1,6% in 2011, la mare distanta fata de media UE, de 8,9%. Aceasta rata de participare este mai scazuta in randul adultilor mai putin educati din Romania, doar 0,3% dintre cei care nu au absolvit o unitate de invatamant liceal participand la cursuri in 2011, fata de 3,6% dintre adultii cu studii postliceale.

O provocare majora pentru Romania o prezinta abandonul scolar timpuriu in zonele rurale. In ceea ce priveste investitiile in educatie, Romania are cea mai scazuta rata din PIB din UE alocata educatiei, deja grav afectata de criza economica.

Raportul mai mentioneaza ca noua lege a educatiei adoptata in 2011 reprezinta o reforma majora a intregului sistem educativ, stabilind o agenda pe termen lung pentru ameliorarea calitatii educatiei la toate nivelurile. Provocarea principala ar fi pentru Romania in cresterea numarului de competente dezvoltate este subfinantarea sectorului. Explicatia este aceea ca, desi Romania are una dintre cele mai grave probleme in asigurarea competentelor din intreaga UE si are in prezent una dintre cele mai ambitioase agende de reforma, bugetul alocat educatiei este cel mai mic din UE.

In randul tinerilor, rata somajului este de aproape 23% in intreaga UE, desi exista peste 2 milioane de locuri de munca vacante care nu pot fi ocupate, in prezent fiind nevoie de o reorganizare radicala a modului in care sistemele de invatamant si formare contribuie la dezvoltarea competentelor necesare pe piata muncii. CE a lansat marti o strategie denumita "Reorganizarea invatamantului", menita sa incurajeze statele membre sa ia masuri imediate pentru a asigura formarea, in randul tinerilor, a competentelor si aptitudinilor necesare pe piata muncii si pentru a-si atinge obiectivele in materie de crestere si de creare de locuri de munca.