Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), prin Casa de Pensii Sectoriala, va achita integral diferentele rezultate din procesul de revizuire a pensiilor, in noiembrie, impreuna cu plata drepturilor banesti aferente acestei luni, a anuntat secretarul general adjunct al MAI Danut Tudor, la intalnirea cu o delegatie a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi (ANVR), potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat al MAI, de asemenea, pentru titularii decedati, sumele de plata rezultate din procesul de revizuire se vor achita urmasilor, la cererea acestora, pe baza documentelor doveditoare.

In incheierea intrevederii avute miercuri cu Danut Tudor, reprezentantii ANVR au apreciat sprijinul acordat constant de catre conducerea MAI membrilor asociatiei, opinand ca astfel de intalniri informale contribuie la buna si corecta informare a celor pe care ii reprezinta.