"Maine ne adresam Consiliului Superior al Magistraturii si le aducem in atentie ca asistam la un conflict constitutional intre puterile statului. CSM va analiza solicitarea nostra. Sunt convins ca va sesiza Curtea Constitutionala printr-un demers care sa transeze acest conflict", a declarat presedintele ANI.
Horia Georgescu a precizat ca "Agentia Nationala de Integritate nu are alte instrumente in afara de a se adresa Consiliului Superior al Magistraturii."
Plenul Senatului a respins, in sedinta de marti, posibilitatea incetarii mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care, potrivit Agentiei Nationale de Integritate, se afla in stare de incompatibilitate, anunta Agerpres. Impotriva incetarii mandatului de senator s-au exprimat 32 de senatori, in timp ce "pentru" au votat 23 de senatori. Zece senatori s-au abtinut de la vot. Votul a fost secret si electronic.
Comisia Europeana (CE) a anuntat, prin purtatorul de cuvant al institutiei - Mark Grey-, ca regreta decizia Senatului roman de a nu da curs unei sentinte a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) in cazul senatorului Mircea Diaconu. "Este important pentru statul de drept in Romania ca deciziile judecatoresti sa fie aplicate cu strictete. Decizia Senatului roman este in contradictie cu recomandarea Comisiei de 'a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate', care este inclusa in ultimul raport pentru Romania adoptat in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare", a precizat Grey.
- Citeste si "30 octombrie 2012 -cum moare un stat al domniei legii" de Ioan Stanomir
Modul in care ANI a ales sa se adreseze in acest caz, ca sa intelegi mai bine, e cam asa: se cearta firma A cu firma B, de cearta se sesizeaza persoana C (din afara celor doua firme si calificata sa rezolve problemele de acest tip), dar aceasta, fiindca nu i-a placut cum a procedat firma B in rezolvarea diferendului, cere sa se restabileasca adevarul adresandu-se doar directorului firmei A.
Cauti art. 11 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
http://www.ccr.ro/default.aspx?page=laws/law47
Ce ai citit tu prin M. Of. este la alin. (1) pct. A lit. d). Despre ce discutam noi aici este la alin. (1) pct. A lit. e).
Art.11. - (1) Curtea Constituţională pronunţă decizii, hotărâri şi emite avize, după cum urmează:
A. Decizii în cazurile în care:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, înainte de ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
Art.34. - (1) Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Faptic, Senatul Romaniei a decis prin vot ca o hotarare definitiva si irevocabila a ICCJ nu conteaza si nu va fi pusa in aplicare. Deci puterea legislativa s-a substituit puterii judecatoresti. Ceea ce e un conflict juridic de natura constitutionala. Si poti sa vezi in articolul de lege ca numai sefii celor 3 puteri pot sesiza CCR pe aceasta tema, nu orice cetatean.
Singura situatie in care un cetatean poate sesiza "direct" CCR e prin ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate in fata instantei, in timpul unui proces.
Daca ar avea curiozitatea finutza, ar putea vedea la art. 29 alin. (4) ca, chiar si in cazul soluţionarii excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, cetatenii nu sesizeaza "direct" Curtea Constitutionala, ci instanta dispune sesizarea.
Dar, mai d-lor juristi, de ce nu ati sarit in sus de indignare cand prin 2009, Guvernul Boc nu respecta legea maririi salariilor cadrelor din invatamant, spunand ca "nu-s conditii de respectare a legii"? Argumentul asta il gaseati justificat? Si nu e singurul exemplu cand, mai ales Guvernul Boc, nu numai ca nu respecta legea, dar si incuraja la nerespectarea ei. Daca vreti exemple, va dau cu duiumul, dar v-as ruga sa faceti un pic de exercitiu de gimnastica mentala...
Si am alergie la flotari logice. De exemplu ultimul tau argument e din categoria "si ma-ta e grasa!". Ce cauta Boc in discutia de fata? Si de unde stii cat de sus am sarit sau nu in 2009?
PS. Chiar ai sarit?
ANI, CSM, CCR, DNA, STS toti pentru unul unul pentru toti.
USL vrea sa extirpe tocmai organele care ne tin pe linie cu celelalte civilizatii europene.
Rolul meu aici este sa dau o paine unori postaci de genul tau. Am spus eu ca senatorii au facut un lucru bun? Nu, deci ai o problema de intelegere.
Ce am vrut sa insinuea a fost faptul ca in cazul lui MD situatia a fost putin exagerata si ca anumite incompatibilitati trebuie mai atent studiate. Este o chestiune de intelegere pentru care ai nevoie de mai mult decat sa spui ca cineva este handicapat. Rusine.
Tu exploatezi bunatatea unora care, vazandu-si semenul in grava eroare, incearca sa-l lumineze.
Legat de DEX si termenul handicapat sa stii ca nu reprezinta doar persoanele care au un handicap fizic sau psihic. handicapat sunt si acei care vorbesc deoarece le place la nebunie sa se auda. Un fel de narcisisti. Daca nu cunosti termenul pune mana pe DEX si vezi ce reprezinta. Tu esti genul de handicapat care pricepe foarte greu si uita foarte repede, tipul care pricepe totul si intelege nimic.
Legat de situatii exagerate sa avem pardon. Legea este lege pentru toti. Cu alte cuvinte este nu este o exagerare. Legea spune clar ca nu ai voie sa detii 2 functii publice. Ce este asa de greu de inteles din cele 3 cuvinte " NU ESTE VOIE". Daca am fi fost pe vremea lui Vlad Tepes se termina cu trimiterea pe culmile tepelor a tuturor care faceau scut in jurul lui Mircea Diaconu. Si nu, nu e vorba de tepe gen teapa Voiculescu cu demisia din functia de parlamentar. E vorba de teapa aia din lemn care iti intra prin rect (scuzati expresia) si urca in sus pana se oprea in gat.
cinstit acum, omu' incalca legea iar constitutia spune clar: nimeni nu-i mai presus de lege.
Se pare ca legea nu-i pt. uselaci.
asa a fost si cazul impuscatului care-i explica lui gorby ca intineaza valorile comunismului, ciudata tara si mai ciudati sunt si alde kkrau si copy/paste, anii '50 parca nu se mai termina
Cei ce l-au ales sa-i ridice calitatea de senator,nu voi niste pupincuristi basisti !
Iar cu recomandarile CE ramane cum ne-am inteles, sunt recomandari si-atit,cu recomandarile Comisie de la Venetia care spunea ca nu se recomanda forum la referendum cum a fost,CCR a tinut seama de ele?
Nu de alta dar se pare ca avem o situatie gen "ne-integrul ne vorbeste despre integritate"...
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/horica-cel-cu-integritatea-mica-seful-agentiei-nationale-de-integritate-horia-georgescu-are-o-problema-averea-sa-ar-trebui-verificata-627291.html
Chiar nu va este rusine sa vorbiti aberatii? Ziarul de casa al varanului va arunca incontinuu cu dejectii pe toti cei care au curajul sa nu stea in pozitia ghiocel. In toti cei care nu sunt de acord cu Felix.
Uite cine isi permite sa ne dea lectii de moralitate. Dan Voiculescu, recunoscut, statutat ca securist. Absolvent Magna cum laude a sectiei de Turnatorie familiala. Cel care si-a turnat rudele vine sa imi dea mie lectii de moralitate? Pai a stat domnul Voiculescu la coada pentru un kilogram de zahar si un litru de ulei? A stat el la coada pentru o punga de fratii Petreus? El se ducea unde se ducea, turna rudele sale ca ascultau Vocea Americii sau Europa Libera si primea zahar si ulei si banane si portocale. Intai de toate sa vina domnul Voiculescu sa ne explice noua, tuturor de unde a adunat toata averea pe care a donat-o fiicelor lui si apoi va avea dreptul moral sa arate cu degetul inspre ceilalti.
asta chiar e culmea integritatii: seful agentiei nationale, prins intr-o suveica cu rudele si ceva nasi cat sa-si acopere niste milioane de euro dubioase, l-a prins pe marele incompatibil diaconu a carui singura vina e ca a fost si senator si director de teatru
bravo georgescu, bravo, tocmai ai stabilit un record de ipocrizie. ai intrat in panoplia marilor basisti!
in viitorul f apropiat toata aceasta caracatita mafiota va fi studiata in manualele de drept ca fiind regimul mafiot care a acaparat o tara intreaga
va fi greu da' pana la urma tot i se va gasi fiecaruia o pereche de catuse pe masura. totul e sa scapam de gangsterul suprem de la cotroceni
restul pica de la sine
Si cand soun "ASA E", ma refer la faptul ca pe forum, fraieri ca tine se agita sa "legitimeze" ilegalitatile comise de cei din parlament. Asa a fost mereu. E plin de fraieri.
Asteptam confirmarea lui Nicolae Ceausescu ca senator pe viata !
Postmortem, ca marea majoritate din Parlamentul Romaniei.
Pache
A declarat ca intra in politica punand in valoare crezul Aliantei Civice "Daca nu noi, atunci cine?"
La ce marsavii s-a pretat omul asta, fara sa fie obligat, cata vreme motivul lipsei banilor nu pare sa stea in picioare!!!
Mai puneti odata filmul cu Victor Rebenciuc si cu hartia igenica de la revolutie. Poate de data asta il vizioneaza si Mircea Diaconu.