Politia Rutiera scoate in trafic toate masinile cu radarele, incepand de marti si pana joi, in cadrul unei actiuni declansate la nivel national pentru sanctionarea soferilor care conduc cu viteza mai mare decat cea permisa, depasesc neregulamentar sau nu acorda prioritate.

Potrivit analizelor facute de specialistii Directiei Rutiere, desi de la inceputul anului pana in prezent numarul accidentelor grave este in scadere, in ultimele zile s-au inregistrat mai multe accidente mortale, provocate de masini folosite la transportul in comun, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane transmis marti si citat de Mediafax.

Ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Dusa, a cerut ca in perioada urmatoare sa fie intensificate actiunile de combatere si prevenire a evenimentelor rutiere.

Astfel, de marti pana joi, politistii de la Rutiera vor fi prezenti pe autostrazi si pe drumurile nationale din toate judetele, cu toate autospecialele care au radare, pentru sanctionarea soferilor care conduc cu viteza mai mare decat cea legala, care depasesc neregulamentar ori nu acorda prioritate masinilor din trafic sau pietonilor, toate fiind cauze ale producerii unor accidente grave.

De asemenea, politistii de la Rutiera, impreuna cu reprezentanti ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier si ai Registrului Auto Roman, vor verifica starea tehnica a masinilor folosite in transportul public de persoane.