Persoana din cadrul Ambasadei Federatiei Ruse implicata in accidentul in care o tanara a fost lovita, duminica, pe trecerea de pietoni, in Bucuresti, "are calitatea de diplomat si beneficiaza potrivit Conventiei privind relatiile diplomatice de imunitate de jurisdictie penala, civila si administrativa, pe teritoriul Romaniei", precizeaza Ministerul roman al Afacerilor Externe.

Un autoturism al Ambasadei Federatiei Ruse a accidentat, duminica, o fata de 19 ani pe o trecere de pietoni din Bucuresti. Accidentul s-a petrecut in jurul orei 16.45, la intersectia strazilor Camil Ressu si Ilioara. In urma impactului, fata de 19 ani a fost ranita grav si este in coma.

Ministerul Afacerilor Externe precizeaza ca Romania si Rusia au ratificat Conventia de la Viena care statueaza ca "persoana agentului diplomatic este inviolabila. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detentiune. Statul acreditar il trateaza cu respectul care i se cuvine, si ia toate masurile rationale pentru a impiedica orice atingere adusa persoanei sale, libertatii si demnitatii".

Conform Art. 31, paragrafele (1), (2), (3) si (4) 'Agentul diplomatic se bucura de imunitate de jurisdictie penala a statului acreditar. El se bucura de asemenea de imunitatea de jurisdictia sa civila si administrativa..'; 'Nu este obligat sa depuna marturie...; fata de el "nu poate fi luata nici o masura de executare...'; iar 'imunitatea de jurisdictie a unui agent diplomatic in statul acreditar (statul primitor) nu poate scuti pe acest agent de jurisdictia statului acreditant (statul trimitator)'.

Prin urmare, agentul diplomatic are imunitate doar in statul unde se afla la post, nu si in statul trimitator.

La sfarsitul anului 2009, Silviu Ionescu, pe atunci insarcinat cu afaceri al ambasadei Romaniei in Singapore, a fost acuzat ca a lovit cu masina trei persoane, omorand una dintre ele.

La inceputul anului 2010 el a fost rechemat in tara in conditiile in care Silvian Ionescu beneficia de imunitate diplomatica, potrivit Conventiei de la Viena.

In februarie 2010, procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din Romania au inceput urmarirea penala fata de diplomatul Silviu Ionescu pentru ucidere din culpa, parasirea locului accidentului si fals in declaratii.