Presedintele Traian Basescu a avut, miercuri, o intalnire bilaterala cu Angela Merkel, in cadrul careia cancelarul german s-a interesat asupra nivelului de reprezentare a Romaniei la reuniunile Consiliului European. In raspunsul sau, Traian Basescu a amintit ca "exista doua decizii recente ale Curtii Constitutionale care stabilesc, dincolo de orice dubiu, reprezentarea de catre presedintele tarii", informeaza un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Potrivit comunicatului Presedintiei, in cadrul intrevederii, seful statului "a exprimat multumiri pentru angajamentul ferm al cancelarului federal al Germaniei, doamna Angela Merkel, fata de valorile europene si standardele democratice, angajament demonstrat inclusiv in perioada iulie - august 2012, in care s-a desfasurat criza politica severa din Romania. Domnul presedinte Traian Basescu a afirmat ca institutiile statului de drept au ramas stabile si au functionat corect in aceasta perioada".

Totodata, precizeaza comunicatul, seful statului "a solicitat sprijinul cancelarului Angela Merkel pentru degajarea unei decizii favorabile aderarii Romaniei la spatiul Schengen in cursul anului viitor".

De asemenea, Angela Merkel "s-a interesat asupra nivelului de reprezentare la reuniunile Consiliului European, inclusiv la cea din 18 - 19 octombrie, presedintele Traian Basescu amintind in raspunsul sau ca exista doua decizii recente ale Curtii Constitutionale care stabilesc, dincolo de orice dubiu, reprezentarea de catre presedintele tarii", mai arata sursa citata.

Presedintele Traian Basescu a avut miercuri, la Palatul Parlamentului, o scurta intrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel, in marja participarii lor la Congresul Partidului Popular European, care se desfasoara la Bucuresti.