Administratia Prezidentiala a transmis un comunicat in care precizeaza ca in cadrul reuniunii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) de joi nu s-a discutat strategia pentru refacerea credibilitatii Romaniei, subiect ce se afla pe ordinea de zi a sedintei. Premierul Victor Ponta a parasit joi sedinta CSAT dupa circa o jumatate de ora, unul dintre motive fiind acela ca presedintele Traian Basescu nu l-a consultat pentru stabilirea ordinii de zi a reuniunii, potrivit unor surse oficiale.

In acest sens, Presedintia precizeaza in comunicatul transmis ca "toti membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii au primit ordinea de zi a sedintei in data de 13 septembrie 2012, cu 14 zile inainte de sedinta, adica in termenul de cel putin 10 zile, asa cum este el prevazut de Regulamentul de Functionare a CSAT (Articolul 7, Aliniatul (2) al Regulamentului de Functionare a CSAT prevede "Secretariatul multiplica si difuzeaza membrilor Consiliului ordinea de zi a sedintei si documentele care sunt inscrise pe agenda de lucru, cu cel putin 10 zile inainte de data desfasurarii acesteia.").

Premierul Victor Ponta a parasit joi sedinta CSAT dupa mai putin de o ora de la inceperea ei, unul dintre motive fiind acela ca presedintele Traian Basescu nu l-a consultat pentru stabilirea ordinii de zi a reuniunii CSAT, au precizat, pentru Agerpres, surse oficiale.

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii s-a reunit in sedinta incepand cu ora 11.00, pe ordinea de zi aflandu-se, potrivit comunicatului transmis miercuri de Administratia Prezidentiala, urmatoarele teme:

  • 1. strategia pentru refacerea credibilitatii Romaniei;
  • 2. starea Armatei Romaniei;
  • 3. demersurile intreprinse pentru initierea programului Avion Multirol al Fortelor Aeriene;
  • 4. evaluarile privind amenintarile la adresa securitatii nationale;
  • 5. procedurile pentru aplicarea prevederilor Art. 46, Alin. (9), din Legea Concurentei nr. 21/1996 cu modificarile si completarile ulterioare;
  • 6. proiectul de hotarare a Guvernului pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa 'C.F.R. Marfa' S.A. si a mandatului Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pentru implementarea acesteia;
  • 7. vulnerabilitatile de securitate identificate in contextul atentatului de la Burgas (Bulgaria).

"In cadrul sedintei vor fi abordate si alte subiecte de interes pentru securitatea nationala", mai mentiona Presedintia.