Financial Times publica in editia online scrisoare primita de la purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe din Romania, Ovidiu Dranga, in care acesta se refera la un articol aparut pe 19 septembrie pe site-ul publicatiei intitulat "Romania primeste o lovitura in aderarea la Schengen". Articolul vorbeste despre anularea reuniunii dedicate aderarii la Schengen a Romaniei din 18 septembrie, surse diplomatice declarand ca indoielile cu privire la vointa Guvernului roman de a respecta statul de drept au constrans presedintia cipriota a UE sa anuleze reuniunea si ca Germania, Olanda si Belgia se opun aderarii invocand situatia politica din Romania.

Textul scrisorii:

In timpul vizitei pe care premierul Victor Ponta a facut-o la Bruxelles in 17 septembrie, Belgia si-a exprimat sustinerea pentru aderarea Romaniei la Schengen. Pozitia Olandei este deja cunoscuta, oficialii de la Haga declarand ca vor astepta raportul Comisiei Europene din Decembrie inainte de a lua o decizie.

O pozitie similara a fost exprimata de Germania. Cu toate acestea, contactele diplomatice recente au confirmat ca mare parte din statele membre continua sa isi exprime sprijinul ferm pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen, considerand acest lucru o evolutie fireasca si bine-meritata.

Romania va continua sa realizeze toate actiunile necesare pentru a isi atinge obiectivul de aderare, bazat pe formula de compromis franco-germana privind aderarea in doua etape. Ministerul Afacerilor Externe, impreuna cu insitutiile relevante, va continua dialogul cu partenerii europeni pentru a prezenta argumentele ce atesta indeplinirea tuturor conditiilor din cadrul acquis-ului Schengen, cu obiectivul de a obţine o decizie favorabilă în acest sens, incheie Ovidiu Dranga.