UPDATE Circa 300 de persoane s-au strans joi seara in Piata Universitatii, protestand impotriva presedintelui Traian Basescu. Cei aproximativ 200 de manifestanti care au protestat la Cotroceni au venit la Universitate si s-au alaturat celor circa 100 de protestatari din fata Teatrului National.

Potrivit reporterului HotNews.ro, protestatarii, in mare parte pensionari, scandeaza "Jos Basescu", "Luptam, luptam si votul aparam" si au pancarte cu mesaje precum "Romania nu e de vanzare".

La Universitate erau masati, in jurul orei 20.30, circa 20 de jandarmi, care nu erau in uniforme de interventie.

Peste 150 de persoane, printre care senatorul PNL Ioan Ghise, au protestat in zona Palatului Cotroceni fata de revenirea lui Traian Basescu in functia de sef al statului, manifestatia desfasurandu-se sub forma unei promenade in jurul resedintei prezidentiale, relateaza Mediafax.

Protestatarii au scandat "Jos Basescu!" si au afisat mesaje referitoare la referendumul din 29 iulie, printre care "Votul meu a fost furat" si "Eu nu te-am votat".

Ghise si alti participanti poarta tricouri albe inscriptionate cu mesajul "Poporul a decis: Basescu e demis".

Reprezentantii Politiei Rutiere au precizat pentru Mediafax ca protestul nu afecteaza traficul in zona.

Senatorul s-a plimbat si marti, si miercuri in jurul Palatului Cotroceni, cu pancarte atarnate pe corp, inscriptionate cu mesajele "Poporul a decis, Basescu e demis" si "Popor roman, esti suveran", el anuntand ca va repeta gestul zilnic, daca vremea este frumoasa.

Inaintea ca judecatorii Curtii Constitutionale sa invalideze referendumul privind demiterea lui Basescu, mitingurile contra sefului statului s-au desfasurat la Universitate, unde, doua seri la rand, oamenii au blocat temporar circulatia pe bulevardul Nicolae Balcescu.