Vremea va continua sa fie caniculara pana la finele acestei saptamani, dupa care regimul termic va reintra in limite climatologice normale pentru aceasta perioada a anului, cu valori termice ce nu vor mai depasi 29-30 de grade Celsius, se arata in prognoza Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), valabila pentru intervalul 22 august - 3 septembrie, citata de Agerpres.

Astfel, in zona Banatului, vremea se va mentine caniculara pana in 26 august, valorile termice maxime urmand sa depaseasca frecvent 37-38 de grade Celsius, iar cele minime sa fie, in medie, de peste 20 de grade Celsius. Intre 26 si 28 august, temperaturile vor scadea simtitor, apoi se vor mentine in limite apropiate de mediile climatologice, pana la sfarsitul intervalului. Ploile isi vor face aparitia dupa data de 26 august, dar vor fi, in general, slabe cantitativ si de scurta durata.

In Crisana, canicula se va mentine pana in zilele de 25-26 august, iar cele mai ridicate maxime termice vor depasi 37-38 de grade Celsius. In aceasta perioada, noptile vor fi tropicale, cu minime de peste 20 de grade Celsius. Ulterior, vremea se va racori simtitor, astfel incat din 28 august si pana la sfarsitul intervalului, maximele termice nu vor mai depasi, in medie, 28 de grade Celsius. Totodata, in primele zile ale intervalului analizat, este foarte putin probabil sa ploua, apoi vor fi averse, in general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de aparitie in ziua de 27 august si intre 31 august-2 septembrie.

Pentru regiunea Transilvaniei, vremea va continua sa fie calduroasa, local caniculara, pana in data de 26 august, cu maxime termice intre 34 si 37 de grade Celsius si minime foarte ridicate. Intre 28 august si 3 septembrie, valorile termice vor reveni la normalul perioadei calendaristice, ceea ce inseamna ca maximele se vor situa, in medie, in jurul a 26-28 de grade Celsius. De asemenea, in perioada 26 - 29 august, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si este posibila aparitia ploilor mai importante cantitativ.

In Maramures, temperatura aerului va atinge un maxim, atat la valorile diurne, cat si la cele nocturne, in 25 si 26 august, cand se vor inregistra frecvent valori de peste 36 de grade Celsius ziua si 20 de grade Celsius, pe timpul noptii. Dupa aceasta perioada, vremea se va raci simtitor, incat dincolo de ziua de 29 august, temperaturile vor fi usor sub mediile climatologice ale perioadei. Instabilitatea atmosferica va fi accentuata intre 26 si 28 august, apoi in intervalul 30 august-3 septembrie, ploile nu vor fi, in general, importante cantitativ.

In zona Moldovei, vremea va fi calduroasa indeosebi in zilele de 25 si 26 august, cand, mai ales in partea de sud si centru a regiunii, va fi canicula, cu maxime termice de 35-36 de grade Celsius si minime foarte ridicate. Racirea din 27 si 28 august va fi importanta, apoi maximele se vor situa, in medie, intre 25 si 28 de grade Celsius, iar minimele intre 12 si 14 grade Celsius, valori usor sub mediile climatologice ale perioadei. Racirea din 27-28 august va fi acompaniata de o instabilizare puternica a vremii, vor fi averse posibil importante cantitativ, apoi probabilitatea de aparitie a ploilor va fi destul de redusa.

In Dobrogea, pana in data de 26 august, vremea va fi calduroasa in zona litoralului si caniculara in cea continentala, maximele termice situandu-se, in medie, in jurul a 34 de grade Celsius, nefiind excluse si valori de 38-39 de grade Celsius in estul regiunii. Apoi, vremea se va racori, iar la sfarsitul intervalului temperaturile vor fi mai scazute decat cele normale in aceasta perioada. In intervalul 27-29 august, sunt prognozate averse, posibil, pe arii restranse, importante cantitativ.

In Muntenia, valul de caldura va persista pana spre 27 august, canicula urmand sa fie puternica mai ales in Lunca Dunarii, unde sunt de asteptat maxime termice de peste 40 de grade Celsius. In cursul noptilor, va fi foarte cald, cand minimele vor fi frecvent de peste 20 de grade Celsius. Vremea se va racori simtitor, mediile pe regiune ale temperaturilor maxime urmand sa nu mai depaseasca 30 de grade Celsius. Meteorologii mentioneaza ca in perioada caniculara probabilitatea de aparitie a ploilor este aproape nula, apoi vremea va deveni usor instabila si vor fi ploi de scurta durata, pe arii restranse si, in general, slabe cantitativ.

Pentru Oltenia, meteorologii estimeaza o accentuare a caniculei pana in 25-26 august, fiind de asteptat maxime termice in jurul a 40 de grade Celsius si minime caracteristice unor nopti tropicale. In zilele de 27 si 28 august patrunderea de aer rece va determina revenirea la un regim termic normal, situatie care se va mentine pana la sfarsitul intervalului analizat. Va ploua putin, slab si pe arii restranse, incepand cu data de 27 august.

La munte, vremea va continua sa se incalzeasca treptat, chiar si in zonele cele mai inalte, pana in jurul datei de 26 august, apoi se va raci simtitor si destul de rapid. Instabilitatea atmosferica va fi redusa in primele zile, dar se va accentua incepand cu 26-27 august, cand isi vor face aparitia aversele, mai frecvente si posibil mai importante cantitativ in zona Muntilor Apuseni si in Carpatii Orientali.

Prognoza ANM valabila pentru intervalul 22 august - 3 septembrie a.c. are la baza datele provenite de la Centrul european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) din Reading, Anglia.