Vineri, meteorologii prognozeaza vreme normala din punct de vedere termic, dar in regiunile extracarpatice va fi si instabila. Cerul va prezenta innorari, temporar accentuate, in estul si sudul tarii, precum si in zona de munte, unde local se vor semnala averse si descarcari electrice. In celelalte regiuni cerul va fi variabil si astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 de grade in nordul Moldovei si 32 de grade in sud-vestul extrem al tarii.

La Bucuresti, vremea va fi in general instabila, vineri. Temporar cerul va fi noros si trecator vor fi averse si, posibil, descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 29 de grade.

  • Sambata, vremea va fi in general instabila. Cerul va avea innorari temporare, iar spre seara si noaptea va ploua in averse cu descarcari electrice mai ales in sud-est. Vantul va sufla slab si moderat. Maximele nu vor trece de 29 de grade, in timp ce minimele vor fi in jur de 17 grade. Presiunea atmosferica va continua sa scada.
  • Duminica sunt asteptate ploi pe arii extinse si se va mai raci. Temperaturile maxime se vor incadra intre 14 si 23 de grade, iar minimele vor fi de 16-17 grade.
  • La Bucuresti a plouat joi spre vineri noaptea si s-a racorit. In week-end vremea va fi instabila si sunt prognozate ploi., mai ales duminica. Daca sambata maxima termica va ajunge la 28 de grade, duminica se mai raceste si termometrele nu vor mai arata mai mult de 23 de grade, cu circa 7 grade sub media acestei perioade.