Conducerea ICR ii raspunde premierului Victor Ponta la intrebarea "daca considera ca trebuie sa ramana sub presedintele Romaniei acum sau o sa considere ca e mai bine la Senat", remarcand ca aceasta arata gandirea guvernarii USL si ca prim-ministrul deja admite ca prevederile OUG 27 au fost pripite, transmite Mediafax.

Presedintele Institutului Cultural Roman (ICR), Horia Roman Patapievici, si vicepresedintii Mircea Mihaies si Tania Radu se adreseaza premierului amintind de intrebarea pe care acesta le-a adresat-o public luni seara intr-o conferinta de presa a Uniunii Social Liberale (USL):"As vrea sa-i intreb pe cei de la ICR daca considera ca trebuie sa ramana sub presedintele Romaniei acum. Sau o sa considere ca e mai bine la Senat?" - intrebare care "lasa sa se ghiceasca ceva din gandirea care a prezidat la succesiunea de schimbari prin care USL si-a pecetluit guvernarea: fie Ordonanta de Urgenta nr. 27/14 iunie 2012 (prin care ICR a fost trecut in subordinea Senatului, n.r.) e respinsa de CCR (Curtea Constitutionala a Romaniei) si atunci ICR va continua sa fie, asa cum a vrut conducerea ICR, sub Presedintie, dar atunci se va trezi cu Crin Antonescu ca presedinte interimar; fie OUG e acceptata de CCR si atunci ICR trece in subordinea Biroului Permanent al Senatului, iar Institutul va fi controlat tot de USL".

"La aceasta dilema inutila, fara raport cu substanta crizei in care ordonanta de urgenta emisa de guvernul Dvs. a aruncat fara nici o justificare Institutul Cultural Roman, raspundem dupa cum urmeaza: In primul rand, ne dam seama ca deja admiteti ca prevederile ordonantei de urgenta nr. 27/14 iunie 2012 ᅡprivind unele masuri din domeniul culturalᅡ au fost pripite si chiar indoielnice", spune conducerea ICR.

"In al doilea rand, constatam inca o data autoritarismul abia mascat al actiunii Dvs. guvernamentale, in sugestia ca ati putea oricand schimba OUG 27 intr-o alta, prin care, de la Senat, ICR sa treaca la Presedintie - la fel de arbitrar intr-o situatie, ca si in alta", continua semnatarii, reamintindu-i lui Ponta, "spre informarea opiniei publice", ca "singurele posibilitati de revenire la Legea 356 (de functionare a ICR, n.r.) nemodificata prin OUG nr. 27/14 iunie 2012 sunt: declararea ordonantei ca neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala a Romaniei, respingerea ei de catre Parlament sau adoptarea unei alte ordonante a guvernului, care sa o invalideze pe cea in vigoare".

Raspunsul conducerii ICR se refera si la comentariul pe care premierul l-a facut dupa ce a adresat aceasta intrebare: "De aia e bine niciodata sa nu crezi ca daca te legi de un Traian Basescu nemuritor vei ramane pe viata", cei trei semnatari precizand ca niciunul nu doreste un nou mandat la conducerea ICR, "indiferent cine ocupa functia de presedinte al Romaniei".

Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihaies si Tania Radu isi reafirma de asemenea "pozitia de principiu", potrivit careia "asezarea Institutului Cultural Roman sub autoritatea simbolica a Presedintelui Romaniei (asa cum prevedea Legea 356/2003 privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului Cultural Roman), este preferabila trecerii sale in subordinea, inevitabil politica, a Biroului Permanent al Senatului".

Conducerea ICR argumenteaza referindu-se la experienta audierilor sale in Comisia de cultura a Senatului, unde "atmosfera era dominata de un nationalism inversunat si obtuz" si toate discutiile erau politizate, si prin faptul ca presedintele, spre deosebire de un senator, trebuie sa fie neutru din punct de vedere politic si ar avea mai mult de pierdut in ochii opiniei publice, decat de castigat daca ar interveni discretionar in programele ICR.

"In plus, chezasul independentei politicilor culturale ale Institutului este presedintele ICR insusi: de integritatea sa atarna, in ultima instanta, respingerea ingerintelor de orice fel. Putem asigura opinia publica - si pe Dvs., Domnule Prim-Ministru - ca presedintele Traian Basescu nu a intervenit niciodata, sub nici o forma, in activitatile Institutului, iar actuala conducere a Institutului nu s-a abatut nici o clipa de la cea mai stricta neutralitate institutionala", mai spune conducerea ICR.

Cei trei semnatari mai spun ca reactia de respingere de catre conducerea ICR a OUG nr. 27/ 2012 a fost declansata de preambulul actului normativ in care se vorbeste despre "sentimentul de apartenenta la natiunea romana a celor stabiliti, vremelnic, in alte state", ceea ce implica o modificare radicala a misiunii ICR, atragand de partea Institutului asa cum functioneaza in prezent un numar impresionant de organizatii si personalitati culturale din toata lumea.

"In acelasi timp, protestam cu vehementa impotriva minciunii proferate, cu toata autoritatea functiei pe care o ocupa, de copresedintele USL si ministrul Dvs., dl Daniel Chitoiu, ministru al economiei, care a reluat dezinformarea potrivit careia bursierii ICR ar fi antrenati, in cadrul programului de formare a tinerilor traducatori, ca agenti de influenta (citam: "vectorii de imagine platiti din bani publici prin ICR sau alte institutii ale statului care in loc sa-si faca treaba pentru serviciul pentru care au fost trimisi afara ei, in schimb, au denigrat Romania")", mai spun semnatarii.

"Inainte de a fi o minciuna si o afirmatie iresponsabila, este o jignire adusa tuturor celor care si-au ales limba si cultura romana ca obiect de admiratie si de inspiratie. Acesti oameni isi vad acum rasplatita pasiunea pentru Romania cu o calomnie de cea mai joasa extractie", incheie conducerea ICR.

Curtea Constitutionala a amanat pentru 31 iulie luarea unei decizii in legatura cu sesizarea de neconstitutionalitate a OUG prin care ICR trece de la Presedintie la Senat, neintrunindu-se majoritatea necesara. Curtea Constitutionala trebuia sa ia in discutie in 5 iulie legalitatea OUG 27/2012, insa si atunci dezbaterea a fost amanata, pentru 10 iulie.

Pe 3 iulie, Gheorghe Iancu, care a sesizat CCR in acest caz, a fost revocat din functia de Avocat al Poporului. Functia a fost preluata interimar de catre Valer Dorneanu.

Guvernul a adoptat pe 13 iunie Ordonanta de Urgenta 27/ 2012, prin care ICR trece de sub autoritatea presedintelui in subordinea Senatului, care, in termen de maximum 15 zile, numeste atat conducerea operativa a institutului, cat si membrii Consiliului de conducere. Conducerea operativa a institutului va fi asigurata de un presedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepresedinti, numiti si revocati in/din functie de plenul Senatului, cu votul majoritatii senatorilor prezenti, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepresedintilor va fi de patru ani, cu posibilitatea reinnoirii.

Conducerea operativa a ICR era asigurata de Horia Roman Patapievici - presedinte - si Tania Radu si Mircea Mihaies - vicepresedinti, insa Camera Deputatilor a eliminat cele doua functii de vicepresedinte, prevazute din 2011 in Legea de functionare a institutului.

Premierul Victor Ponta a spus despre ICR ca era o institutie "mult prea politizata" si a acuzat "o lipsa de transparenta totala" in cheltuirea fondurilor publice la nivelul institutului. "Nimeni din aceasta tara nu ma va convinge ca este mai democratic sa lasi o institutie cu bani publici sa fie condusa de un singur om decat sa fie controlata de o institutie cum este Senatul, unde sunt toate fortele politice", a spus Ponta.

El a mai sustinut ca liderii grupurilor parlamentare PSD-PNL nu intentioneaza sa il schimbe pe Horia-Roman Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Roman, ci sa asigure transparenta in cheltuirea banilor publici, iar "agitatia" creata pe aceasta tema releva ca cineva are ceva de ascuns.

Pe de alta parte, mii de artisti, oameni de cultura, dar si de afaceri, jurnalisti, organizatii artistice, colaboratori si publicul ICR din tara si din strainatate au facut apeluri ca Guvernul sa revoce aceasta ordonanta, considerand-o un act de politizare a ICR si sustinand falsitatea acuzatiilor de lipsa a transparentei si politizare de care ar fi dat dovada institutia. Nu au lipsit manifestarile in strada, cea mai ampla - "Miscarea papioanelor" - avand loc in 18 iunie la sediul ICR, cu participarea catorva sute de oameni.