Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat luni Decretul de numire a Ecaterinei Andronescu in functia de ministru al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale. Ceremonia depunerii juramantului de investitura in functia de ministru va avea loc la ora 18:00, la palatul Cotroceni.

Presedintele Traian Basescu i-a cerut, luni, Ecaterinei Andronescu, ministrul desemnat al Educatiei, sa depuna, la Cabinetul Prim-Ministrului, "o declaratie pe proprie raspundere prin care sa asigure ca nu este implicata in actiuni de plagiat in propria lucrare de doctorat si in lucrarile stiintifice si in doctoratele pe care le-a coordonat". De asemenea, Traian Basescu a mai spus, conform comunicatului oficial, ca "ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu sa asigure ca nu se afla in stare de incompatibilitate".

ntr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale remis luni dimineata se arata: "Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de investire, presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, i-a transmis prim-ministrului Guvernului Romaniei, domnul Victor Ponta, ca ar considera potrivit, ca, inainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu sa depuna, la Cabinetul Prim-Ministrului, o declaratie pe proprie raspundere prin care sa asigure ca nu este implicata in actiuni de plagiat in propria lucrare de doctorat si in lucrarile stiintifice si in doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a mai transmis, in scrisoare, ca ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu sa asigure ca nu se afla in stare de incompatibilitate, conform normelor legale in vigoare."

Intrebata daca va depune o declaratie pe propria raspundere ceruta de presedintele Traian Basescu, Ecaterina Andronescu a spus ca nu este vorba 'ca vrea sau nu vrea sa depuna o astfel de declaratie', dar a sustinut ca exista dovezi ca nu a plagiat si ca acest lucru rezulta din analiza activitatii sale, informeaza Agerpres.

"Toata cariera mea profesionala am construit-o pe munca si onestitate. In aceasta cariera profesionala sunt mai multe trepte pe care le parcurgi atunci cand pornesti de jos, de la prima pozitie de asistent stagiar, sef lucrari, conferentiar, profesor si conducator de doctorat. Pentru fiecare etapa pe care o parcurgi se depune un dosar si se constituie o comisie ce trece prin votul Consiliului profesional al Senatului universitar si ajunge la CNATDCU si acest organism da verdictele", a explicat Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu este in proces cu Agentia Nationala de Integritate, Curtea de Apel Bucuresti declarand-o incompatibila in primavara acestui an, dupa o sesizare depusa de ANI. Ecaterina Andronescu a atacat cu recurs hotararea magistratilor. Agentia Nationala de Integritate ii imputa Ecaterinei Andronescu faptul ca a detinut simultan functiile de ministru al Educatiei si de rector al Universitatii Politehnice din Bucuresti.

In luna mai, premierul Victor Ponta declara ca Ecaterina Andronescu, una dintre variantele PSD pentru functia de ministru al Educatiei, nu a fost desemnata pentru a ocupa aceasta functie din cauza acuzatiilor de incompatibilitate formulate de ANI.

Saptamana trecuta, Victor Ponta a afirmat ca Ecaterina Andronescu isi va pastra postul de ministru al Educatiei in cazul in care va fi "achitata" de acuzatiile ANI si va parasi postul daca justitia va da dreptate definitiv Agentiei Nationale de Integritate in acest caz.