Presedintele Ungariei, Janos Ader, a declarat ca tratatul de Trianon a fost un "un tratat de pace nedrept si defetist care a creat o situatie umilitoare, chiar si pentru popoarele castigatoare", potrivit Politics.hu.

"Pierderile si durerea vor ramane in noi pentru totdeauna, dar sentimentul apartenentei comune nu se poate hrani din altceva decat din recunoasterea si asumarea responsabilitatii pe care o simtim unii fata de altii", a spus seful statului ungar.

Vicepremierul ungar Zsolt Semjen a afirmat, tot luni, in cadrul unei intalniri cu tinerii dedicata marcarii Zilei Unitatii Nationale, ca viitorul ungurilor sta in unitate. Semjen a precizat ca doua conditii sunt necesare pentru prezervarea maghiarilor: unirea natiunii in dreptul public si intaririea mostenirii culturale comune. El a precizat ca statul ungar va sprijini atingerea acestor scopuri.

Vicepremierul a multumit maghiarilor din afara tarii pentru faptul ca si-au mentinut identitatea in circumstante adeseori dificile. Semjen a precizat ca rememorarea acelor momente ajuta la intelegerea "istoriei noastre reale" si la "prezervarea ungurilor".

Pe de alta parte, tot Zsolt Semjen a declarat, citat de agentia Mediafax, ca disputa dintre Ungaria si Romania cu privire la reinhumarea in Transilvania a poetului Jozsef Nyiro a fost generata de situatia politica din Romania si de conflictul actualei majoritati cu presedintele Traian Basescu.

Comentand disputa dintre Ungaria si Romania pe tema reinhumarii poetului maghiar Jozsef Nyiro in Transilvania, vicepremierul ungar pentru politica natiunii a sustinut ca, atunci cand majoritatea guvernamentala social-liberala din Romania a atacat Ungaria, aceasta l-a atacat de fapt pe presedintele Traian Basescu si Partidul Democrat Liberal de opozitie.

Ei nu vor sa sustina relatiile de prietenie care s-au dezvoltat intre Basescu si premierul ungar Viktor Orban, a adaugat el.

Semjen a spus ca este in interesul fundamental al Ungariei sa gaseasca un compromis cu Romania.

"Suntem dependenti unii de altii; cu alte cuvinte, Ungaria si Romania, ungarii si romanii au o istorie comuna. Acest lucru nu trebuie subordonat ... politicii", a adaugat Semjen.

Reinhumarea lui Nyiro ar insemna de fapt aducerea unui omagiu scriitorului si oricine are dreptul la asa ceva indiferent de afilierea politica, a conchis Semjen.

El a declarat, de asemenea, ca noile legi precum acordarea de cetatenie ungara maghiarilor care traiesc in afara granitelor Ungariei si unificarea natiunii in acest fel vor ajuta la vindecarea "ranilor Trianonului".

Zsolt Semjen a declarat pentru postul public de televiziune M1 ca natiunea ungara a fost dintotdeauna unita gratie limbii, mostenirii culturale si istoriei sale. Unitatea a fost distrusa prin mijloace juridice dupa Trianon, dar acordarea cetateniei in prezent o poate reinstaura, a adaugat el.