Aproximativ 70 de persoane au comemorat la Miercurea Ciuc Tratatul de la Trianon, in timp ce Csibi Barna, cunoscut fiindca l-a "spanzurat" simbolic pe Avram Iancu, a avut doua pancarte, una inscriptionata cu mesajul "Inima Tinutului Secuiesc bate in maghiara, ocupanti (colonisti), carati-va!", relateaza Mediafax.

Comemorarea de la Miercurea Ciuc a inceput la ora 17.30 in fata Consulatului General al Republicii Ungare din resedinta harghiteana, unde s-au intalnit membrii "Miscarii Tinerilor din 64 de Comitate" (HVIM), purtand in maini drapelul Ungariei, steaguri negre si drapelul arpadian, simbol al organizatiei extremiste din Ungaria "Garda Maghiara".

Lor li s-au alaturat Cavalerii Ordinului Vitejilor, husarii de la Uniunea "Matyas" din Ciucul de Jos si localnici, printre ei aflandu-se si candidati la alegerile locale, pentru o baie de multime.

Inainte de a porni cu totii in mars, ocolind orasul pana la Liceul "Marton Aron", participantii au intonat imnul Ungariei, au sustinut discursuri in care au vorbit despre semnificatia Tratatului de la Trianon pentru maghiari, iar la final au intonat imnul secuilor.

Liderul "Miscarii Tinerilor din 64 de Comitate" (HVIM) - organizatia Miercurea Ciuc, Szocs Csongor, a declarat ca niciodata nu a existat in lume un popor "mai umilit" decat cel maghiar in ziua de 4 iunie 1920, cand a fost semnat Tratatul de la Trianon.

"Tratatul de pace de la Trianon este unul ridicol. Niciodata in lume nu a fost un popor mai umilit decat al nostru, la Trianon. Ziua de astazi este o zi de doliu, nu o sarbatoare. Nu trebuie sa ne plecam capul, ci sa stam cu fruntea sus si sa luptam zi de zi pentru a ne atinge telurile, sa castigam drepturile maghiarilor in teritoriile rupte. Mesajul meu pentru fratii nostri care traiesc in teritoriile separate din tara acum ciuntita, pentru toti maghiarii, este sa luptam continuu pentru a supravietui", a afirmat Szocs Congor.

Implinirea a 92 de ani de la semnarea Tratatului de la Tranon a fost comemorata si de Csibi Barna, harghiteanul care in luna martie a anului trecut l-a "spanzurat" in mod simbolic pe Avram Iancu.

Timp de o ora, Csibi Barna a stat in centrul orasului, in Piata Majlath Gusztav Karolu, in fata a doua pancarte pe care a scris: "Jos Trianonul" si "Inima Tinutului Secuiesc bate in maghiara, ocupanti (colonisti), carati-va!", cu drapelul Ungariei in maini.

Intre cele doua pancarte, el a asezat o cruce cu harta Ungariei Mari si cu Coroana Maghiara.

"Trianonul inseamna o pacoste. Exista o tara a noastra, a stramosilor mei, care a fost pur si simplu pusa pe cruce si lasata sa moara. Este timpul ca Tratatul de la Trianon sa fie revizuit, in fapt el nici nu mai este in vigoare, trebuie sa vad cum este cu legislatia, ca se pare ca nici nu mai este in vigoare. Toata lumea crede in acest tratat, care nu mai este in vigoare", a spus Csibi Barna.

Tratatul semnat in 4 iunie 1920 la Grand Palace de Trianon de la Versailles (Franta), dupa Primul Razboi Mondial, consfintea unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania. In urma aceluiasi act, Slovacia si Rutenia au revenit Cehoslovaciei, Burgenlandul - Austriei, iar Croatia si Slavonia - Iugoslaviei. Tratatul a fost semnat de 23 de state. Din Europa, semnatarele au fost, de o parte Ungaria, iar de cealalta statele Antantei, printre care Romania si cele trei state noi: Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia (la vremea respectiva Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor).