Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) Vrancea a aprobat, marti dupa-amiaza, instituirea starii de alerta pentru comunele Valea Sarii, Naruja, Paltin, Spulber si Nereju, de pe Valea Zabalei, dar si in comuna Poiana Cristei, din cauza debitelor mari ale apelor.

Comunele de pe Valea Zabalei risca sa fie izolate de restul lumii ca urmare a debitelor care au depasit cota de inundatii, in timp ce la Poiana Cristei doua sate - Taratu si Mahriu - sunt izolate, dupa ce un drum comunal a fost distrus, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Hotararea privind instituirea starii de alerta a fost luata in prezenta ministrului Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, care a participat la sedinta CJSU Vrancea.

"Va asigur ca aveti tot sprijinul Guvernului si al ministerului, astfel incat vrancenii sa nu sufere. Ministerul este gata sa asigure interventia operativa pentru inlaturarea situatiei critice din Vrancea", a declarat Rovana Plumb.

Practic, odata aprobata aceasta hotarare, se va putea solicita sprijinul operativ al Apelor Romane, care sa intervina, in regim de urgenta, pentru regularizarea raului Zabala.

Meteorologii au prelungit pana marti, la ora 20.00, codul portocaliu de ploi pentru judetele Bacau, Vrancea si Buzau, precum si codul galben pentru 14 judete din jumatatea de est a tarii.

Potrivit actualizarii unei avertizari emise de INHGA, raurile Putna si Ramnicu Sarat (Vrancea) si afluentii acestora se afla, in intervalul marti, ora 19.00 - miercuri, ora 10.00, sub cod portocaliu de inundatii.