Primul-ministru Victor Ponta se va deplasa joi, la Bruxelles, unde va avea o serie de intrevederi de lucru cu inalti oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European si NATO, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Aceasta este prima actiune de politica externa al lui Victor Ponta in calitate de sef al Executivului.

Premierul se va intalni la Bruxelles cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regionala si cu Martin Schulz, presedintele Parlamentului European. La finalul intrevederii cu presedintele Parlamentului European va avea loc o conferinta de presa comuna.

Seful Executivului se va mai intalni joi cu Hannes Swoboda, presedintele Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European si cu Sergei Stanishev, presedintele Partidului Socialist European.

Pe agenda de lucru este programata si o intalnire cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, la finalul careia vor sustine o conferinta de presa comuna.