Ministrul propus al Educatiei in guvernul Ponta, Ioan Mang, a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate din Parlament, cu 20 de voturi "pentru", 5 "impotriva" si 2 abtineri. Lucrarile Comisiilor reunite au fost deschise de Cristian Dumitrescu, sotul Corinei Dumitrescu - prima propunere a premierului desemnat Victor Ponta la conducerea Ministerului Educatiei. "Vom redeschide unele scoli, acolo unde se impune, iar criteriile de promovare in invatamantul superior trebuie regandite", a declarat Ioan Mang in cadrul audierilor.

Ioan MangFoto: Agerpres

Ioan Mang a declarat ca va discuta cu partenerii sociali revenirea la sistemul cu 4 ani de gimnaziu si 4 ani de liceu. De asemenea, va analiza posibilitatea trecerii clasei pregatitoare din nou la gradinita. In ce priveste organizarea examenului de Bacalaureat, supravegherea video ramane, dar "subiectele trebuie sa fie de asa natura incat sa dovedeasca gradul de cunostinte al elevilor", a precizat acesta. Ministrul propus al Educatiei a vorbit si despre cifrele de scolarizare din universitar, declarand ca "nu cred ca e normal ca cifra de licenta sa scada cu 25%, la masterat cu peste 40% si la doctoranzi cu peste 60%". In ce priveste ordinul prin care se stopeaza retinerea automata a cotizatiilor sindicale in preuniversitar direct de pe statul de plata, Mang a sustinut ca "o sa verific care sunt motivatiile si o sa luam masurile care se impun in acest sens".

Cele mai importante declaratii din cadrul audierilor

Ioan Mang, ministrul propus al Educatiei:

  • Doresc sa va asigur ca din punctul meu de vedere sunt colegul dvs al tuturor in continuare
  • Sunt constient ca am un mandat limitat, am nevoie de sprijinul dvs.
  • Va trebui sa vedem care este stadiul, pana unde s-a ajuns, daca s-a intreprins ceva in acest sens si daca nu sa luam o decizie impreuna cu toti partenerii sociali daca nu revenim cumva - si eu cred ca vom reveni - la sistemul cu 4 ani de gimnaziu si 4 ani de liceu.
  • Clasa pregatitoare in ideea noastra e necesar sa existe un an obligatoriu inainte de clasa I. Acum va trebui sa vedem care este stadiul implementarii pana in acest moment, ce perturbari s-ar face daca am trece aceasta clasa la gradinita, iar daca perturbarile sunt mari o sa continuam cu clasa pregatitoare la invatamantul primar.
  • Nu vor fi eliminate camerele la BAC. Nu inseamna ca daca aceste camere au fost achizitionate si au produs efecte le vom scoate
  • Subiectele trebuie sa fie de asa natura incat sa dovedeasca gradul de cunostinte al elevilor; am fost suparat anul trecut pe acest lucru - s-a pornit de la inceput pe ideea ca trebuie demonstrat ca elevii sunt foarte slab pregatiti.
  • Totul a fost o rea-intentie pentru ca in documentul pe care dansa (deputatul Doinita Mariana Chircu - n.red.) il avea la dispozitie nu era dat decat numarul de lucrari stiintifice si de carti. Deci nu cred ca se putea pune problema de plagiat. Cred ca a fost o chestiune aruncata asa… Nu am nicio emotie (referitor la eventuale acuzatii de plagiat - n.red.)
  • La UMF Targu Mures exista o hotarare in instanta, dar acest lucru nu va fi rezolvat de catre MECTS, ci de catre guvernul Ponta
  • Nu cred ca am asa ceva in CV, nu am nicio astfel de diploma in CV (referitor la diploma oferita de American Biographical Institute, USA, conform informatiilor publicate de EVZ.ro, n.red.)

Cristian Dumitrescu, presedintele Comisiei pentru invatamant din Camera Deputatilor:

  • Am hotarat, pentru ca sunt convins ca acest guvern va fi investit, ca intr-o perioada de timp foarte scurta sa il invitam tot in aceasta formula, in 2-3 saptamani, pentru ca si noi avem si opinii si solutii
  • Eu nu contest ca LEN a fost dezbatuta in aceasta comisie, ceea ce contest este ca ministrul Funeriu a venit in Parlament cu forma LEN adoptata in aceasta comisie si nu ma poate nimeni aici acuza de nimic, dl ministru Funeriu cand a venit la votul final nu a mai venit nici macar cu formula dezbatuta aici in Comisie.
  • Daca eu am spus un neadevar, imi asum raspunderea.
  • Au fost aproape 3 ore de dezbateri, au fost intrunite toate conditiile pentru a trece la vot.
  • Supun la vot proiectul de hotarare cu privire la avizul pe care trebuie sa il dam domnului Ioan Mang propus pentru functia de ministru al Educatiei.
  • Voturi "pentru": 20, voturi "impotriva "impotriva": 5, abtineri: 2.
  • Va felicit pentru increderea pe care ati primit-o, va uram mult succes

Ioan Mang, ministrul propus al Educatiei, raspunde la intrebarile ridicate in comisiile permanente comune:

  • Am inteles ca sunteti nemultumiti de faptul ca programul de guvernare pe educatie este foarte succint. V-as ruga pe toti sa aveti intelegerea ca este vorba de unul pentru 6 luni, ca luam aceasta guvernare in luna mai cu rezerva primului ministru cheltuita. 
  • Cei dinaintea noastra au avut grija sa cheltuie rezerva bugetara a premierului pe primarii pdl-iste pentru campaniile din alegerile locale. Asta este un adevar si un stadiu de la care plecam.
  • Categoric sunt pentru pastrarea exigentei la examenul de Bacalaureat. Nu dorim sa coboram stacheta, nu dorim sa eliminam transparenta din examenul de Bacalaureat, sa eliminam camere video. Dorim sa facem mai bine, insa, pentru ca din discutiile pe care le-am avut in tara au fost scoli in care acele camere video nu au functionat, unele scoli in care erau indreptate in directii gresite, deci practic a fost o acoperire a unor lucruri acolo unde au fost rezultate mai bune.
  • Nu este un scop in sine pentru noi de a demonstra ca absolventii sunt slabi.
  • Trebuie sa ne punem intrebarea fundamentala daca BAC-ul este un examen de admitere in invatamantul superior, unul de terminare a unui ciclu sau ce este el de fapt. Un elev care ajunge si trece toti anii de scoala, a absolvit clasa a XII-a si intra in BAC... nu imi pot imagina cum au fost promovati 225.000 de elevi si au trecut BAC-ul 100.000. Nu cred ca doar camerele video au fost vinovate.
  • Daca teama unora este ca nu vom mai avea camere video, nu trebuie sa se teama de acest lucru.
  • In schimb va trebui sa facem un examen corect pentru toti absolventii de liceu.
  • Ce inseamna reanalizarea cifrei de scolarizare: universitatile nu au primit cifra de scolarizare inca. LEN prevede 6 luni inainte de admitere sa se dea cifrele de scolarizare la universitate. Este o problema de care va trebui sa ne ocupam incepand de maine.
  • Trebuie analizate pentru ca nu cred ca e normal ca cifra de licenta sa scada cu 25%, la masterat cu peste 40% si la doctoranzi cu peste 60%. Nu cred ca trebuie sa facem un scop in sine din a nu mai permite accesul liceenilor la invatamantul superior si al celor licentiati la masterat.
  • Elevul trebuie sa se afle in centrul sistemului de educatie, dar nu putem face performanta cu profesori slab pregatiti, slab platiti.
  • Trebuie sa avem mare grija de statutul, pregatirea si motivarea profesorului.
  • Nu vom reusi sa facem tot ce ne-am propus prin acest program, dar nu puteam face un program strict pentru 6 luni.
  • Nu ne-am propus sa finalizam programul campusurilor in aceste 6 luni, ci sa le continuam.
  • Nu am sa va spun de la aceasta masa, asa cum mi s-a raspuns mie acum 2 ani, ca scolile au fost date in administrarea consiliilor locale si ca atare MECTS nu mai are nicio raspundere.
  • Vom cauta banii necesari pentru inceperea continuarii acestor campusuri scolare, in numar de 180.
  • Vom continua toate programele sociale incepute de guvernele PSD anterioare si continuate si de alte guverne.
  • Finantarea programelor europene: va trebui sa avem o discutie in guvern cu dnul ministru Orban pentru ca aceasta problema este la toate universitatile din Romania.
  • Si la universitatea de unde vin eu este aceeasi problema, practic s-au cheltuit bani pentru a face plata in avans pe aceste programe cu finantare europeana si astazi universitatile trebuie sa acceseze credite bancare pentru a-si putea continua activitatea.
  • Nu vom schimba ordinul de ministru (privind BAC-ul). Nu ne punem in gand sa venim cu alte reguli cu o luna inainte de BAC.
  • 6% din PIB pentru Educatie: Ma preocupa acest subiect si mi-ar fi placut foarte mult ca atunci cand domnul ministru Funeriu accepta acest 2,3% sa aveti aceeasi pozitie. Ne vom stradui ca in aceasta vara sa fie prima data cand rectificarea sa fie pozitiva pe educatie si nu negativa.
  • Ne vom stradui sa crestem, dar nu ne cereti la mijloc de an sa facem 6% dintr-un buget prost facut de la bun inceput.
  • Scoala dupa scoala: Vom incuraja consiliile locale sa dezvolte acest program in cat mai multe scoli.
  • Mi-ati mai pus o intrebare care eu sper ca a avut un singur scop (referitor la intrebarea adresata de Doinita Mariana Chircu - n.red.): acela de a fi cat mai acra cu un reprezentant al USL aflat in aceasta pozitie astazi, cea referitoare la se spune, se zvoneste, exista suspiciuni. In momentul in care voi fi acuzat de plagiat, fiti convinsa ca ma retrag din orice functie publica.
  • Ati spus ca scolile au fost inchise la initiativa consiliilor locale si ale primarilor. Acolo unde copiii nu mai pot frecventa scoala pentru ca nu au mijloace de a se deplasa, trebuie sa facem eforturi sa deschidem scolile.
  • Va asigur ca nici prevederile din Camera Deputatilor nu se regasesc in Legea 1 in integritatea lor.
  • In Comisia din Senat exista un dialog pana in luna august pe aceasta lege, iar noi am continuat sa lucram pe lege, iar in noiembrie ne-am gasit in situatia in care Guvernul isi asuma raspunderea pe o lege care nu a cuprins nici macar propunerile unora dintre colegii dvs.
  • Nu este un scop in sine a schimba ce au facut predecesorii, dar nu putem lasa o lege care nu a facut altceva decat haos in sistemul educational.
  • De aceea vom analiza ce modificari putem face imediat, unele au fost deja aduse de parlamentari apartinand PDL ceea ce arata ca aceasta lege necesita schimbare radicala.
  • Cei 6% pot fi un obiectiv pentru noi la finalul anului. Sigur nu vom da 2,38%.

Victor Cristea, deputat PSD:

  • Considerati ca va veti indrepta sa dati o noua orientare asupra urmatoarelor probleme: manualele alternative constituie o afacere? E bine sa ne gandim la subiecte unice sau in functie de profilul liceului?

Marius Gondor, deputat PDL:

  • Ma bucur ca as putea spune ca ati fost nascut in Arad. Ati putea spune ca si Funeriu s-a nascut in Arad si ce daca?
  • Referitor la Politizare: o sa schimbati inspectorii scolari judeteni?
  • Finantare: De unde veti gasi fonduri sa continuati programul de campus scolar, de unde sa acoperim cele peste 4.000 de obiective de investitii din invatamant?
  • Constat ca prin acest program sunteti ministru pe jumatate din acest minister. Nu aveti program pentru cercetare, pentru sport si nici pentru tineret.

Mihai Surpateanu, deputat PDL:

  • Avand in vedere desele critici referitoare la LEN, aveti in obiectiv modificarea in esenta a LEN?
  • Referitor la desfasurarea BAC-ului, continuati sa mentineti supravegherea video?
  • Aveti in vedere modificarea grilelor pentru promovarea si ocuparea posturilor universitare?
  • Ce pozitie aveti privind pensionarea la 65 de ani a profesorilor universitari conducatori de doctorat?

Nicolae Robu, deputat PNL:

  • As vrea sa imi exprim satisfactia ca un absolvent exponential al unei scoli serioase a fost desemnat ministru al Educatiei.
  • Intentionati sa initiati schimbarea ciclizarii invatamantului universitar?

Ecaterina Andronescu, senator PSD:

  • L-as invita pe dnul Spanu sa vina la Universitatea Politehnica sa vada cursurile pentru elevii din liceu.

Cristian Dumitrescu, deputat PSD:

  • Nu l-am intrerupt pe domnul Spanu pentru ca eu cred ca opozitia trebuie protejata si nu trebuie intrerupta. Dar mai concentrat. Va rog domnule Spanu sa depuneti acele declaratii culese din domnul Mang la secretariatul Senatului ca sa vedem toti.

Marius Spanu, deputat PDL:

  • Datorita propunerii dvs. am fost obligat sa renunt la informarea exhaustiva pe care o aveam pregatita in confruntarea cu fostul ministru propus al Educatiei. Sunt convins ca nu dvs. ati scris acest program pe educatie.
  • Ce inseamna fraza aceasta: Canalele de finantare care sa sporeasca conectivitatea dintre institutii?
  • Ce inseamna punctul legat de invatamantul preuniversitar? Autonomie pentru scoli si pentru cadre didactice? Sunteti de acord cu explicatia doamnei Andronescu din care am inteles ca e autonomie politica si nu profesionala?
  • Regandirea criteriilor de promovare a cadrelor in concordanta cu realitatea sistemului de invatamant romanesc. Ce aveti de gand? Veti sa reduceti standardele introduse in ultimii 2 ani in invatamantul romanesc?
  • Sprijinirea revistelor stiintifice romanesti in vederea cresterii scorului relativ de influenta. Ce inseamna acest lucru?
  • Alocarea a 6% din PIB pentru educatie plus 1% pentru cercetare. Acum sa lucrez cu materialul clientului; cand v-ati asumat un program de guvernare la care nu ati contribuit am zis ca am ingaduinta, dar pozitiile dvs ca senator arata ca sustineti vehement acesti 6%. Aveti posibilitatea prin rectificare bugetara sa impliniti ceea ce cereati cu insistenta acum cateva luni.
  • Sper ca in iulie, la prima rectificare bugetara, ce ati declarat sa se gaseasca in bugetul Romaniei.
  • Veti da inapoi profesorilor salariile castigate in instanta?
  • Care este pozitia dvs. referitor la initiativa dnei Andronescu semnata si de catre dnul Dumitrescu legat de ideea ca absolventii fara BAC sa poata sa mearga in universitati, urmand ca daca isi iau diploma de BAC sa poata sa isi echivaleze aceste cursuri?

Doinita Mariana Chircu, deputat PDL:

  • Va rog frumos, nu suntem la scoala sa ma puneti la punct.

Cristian Dumitrescu:

  • Va lansati in niste acuzatii foarte grave!

Doinita Mariana Chircu:

  • Veti schimba ordinul de ministru care stipuleaza organizarea si desfasurarea BAC-ului anul acesta?
  • Imi aduc aminte cu cata vehementa l-ati atacat pe ministrul Funeriu cand a fost vorba despre majorarea la 6% a alocarii pentru educatie. Ce veti face dvs. in iulie la rectificarea bugetara concret ca sa mariti bugetul alocat educatiei? Eu cred ca v-ati propus lucru acesta.
  • Cate campusuri scolare trebuie finalizate in Romania, care este suma si cum o veti face pe urmatoarele luni?
  • Cum veti pune in concordanta finalizarea campusurilor cu dezvoltarea invatamantului profesional?
  • Eliminarea violentei in scoli: aveti un program concret si cand in cateva luni veti putea realiza acest lucru?
  • Implementarea programului Scoala dupa Scoala: care este sursa de finantare?
  • Vorbiti de reducerea abandonului scolar prin redeschiderea scolilor inchise abuziv. Cum veti reusi sa deschideti aceste scoli atatat timp cat primarii au facut aceste propuneri din motivul: lipsa populatiei scolare?
  • Exista suspiciuni ca unele din articolele dvs stiintifice contin elemente de plagiat. Daca se va dovedi ca sunt reale, ce veti face domnule ministru?

Ioan Mang, ministrul propus al Educatiei:

  • Este adevarat ca Educatia apare la punctul 13 in programul de guvernare, dar noi aici am gasit-o.
  • Gestionarea in conditii optime a examenelor nationale - sigur asta ne dorim, sa fie conditii bune, transparente si corecte.
  • Ceea ce am declarat vizavi de BAC-ul diferentiat este o propunere a mea, dar nu pentru acest an, o propunere pe care sa o pregatim pentru anii viitori.
  • Este vorba de un sistem ce nu e nou in Europa, in care un absolvent de la Liceul de Muzica ce vrea sa urmeze Conservatorul sa aiba 2 variante: un BAC national care ii da dreptul sa se inscrie la orice universitate sau un alt BAC cu examen doar din materiile studiate in Liceul de Muzica si care ii da dreptul sa se inscrie doar la facultati de profil
  • E doar o idee si trebuie dezbatuta pentru a vedea daca este dorita ideea
  • Invatamantul profesional: va trebui sa vedem ce demersuri s-au facut pentru anul scolar urmator. Din cate sunt informat, nu s-a facut niciun demers
  • Nu este vorba sa invatam copiii meserii ce nu se mai cer
  • Autonomia pentru scoli si profesori: eu cred ca astazi, desi Legea 1 spune ca scolile vor trece sub coordonarea primariilor, nu s-a aplicat nimic, din pacate
  • De fapt, vorbim de o politizare totala a sistemului de invatamant preuniversitar pe care vrem sa o eliminam
  • Taberele scolare: este nevoie ca acestea sa existe pentru a asigura conditii de recreere special pentru tinerii fara posibilitati. Va trebui sa vedem care este stadiul aplicarii acelei ordonante si unde este blocata pentru a o trece prin Parlament
  • Domnule Croitoru, mi-am notat 2 intrebari: as dori sa va multumesc pentru aprecieri si sper sa nu dezamagesc
  • Trebuie de indata sa fie prioritate pentru activitatea viitorului ministru dialogul social
  • Va trebui sa avem urgent intalniri cu liderii de sindicat, cu liderii organizatiilor de parinti si elevi
  • Cred ca este o greseala ca s-a renuntat la contractul colectiv de munca; a fost o tendinta a guvernelor de a distruge miscarea sindicala din Romania
  • Tot aici se afla si plata cotizatiei; o sa verific care sunt motivatiile si o sa luam masurile care se impun in acest sens
  • Spiru Haret: Exista o propunere legislativa, va trebui sa vedemm ca prioritate si aceasta problema. Sunt convins ca impreuna vom putea gasi solutia cea mai buna
  • Auditul: voi solicita demararea de indata a unui audit in cadrul MECTS pentru a vedea stadiul de la care preluam ministerul
  • Doamna ministru Andronescu va multumesc pentru sprijin; ne dorim revenirea la normalitate in educatie
  • Educatia nu este proprietatea ministrului, este a copiilor si a tinerilor care urmeaza sistemul romanesc
  • O sa vedem si acea HG referitor la olimpici 
  • Autonomia universitara: este principalul lucru care poate conduce la o activitate de succes, pe care eu am sa il respect si o sa avem o intalnire cu Consiliul National al Rectorilor (al carei presedinte este Ecaterina Andronescu, n.red.)
  • Curricula trebuia sa fie prioritatea nr 1 a celorlalte guverne, si nu LEN. Voi analiza care sunt cauzele intarzierii acestei probleme
  • Un copil trebuie sa fie pregatit pentru viata si nu neaparat pentru a avea un bagaj cat mai mare de materii in ghiozdan, pentru a asigura cadrelor didactice cat mai multe notiuni de predat
  • Sper ca ceea ce s-a facut sa fie la aceasta idee
  • UMF Targu Mures: problema are in acest moment o solutie juridica a carei finalitate va fi undeva in decembrie. Pozitia MECTS este pozitia guvernului care va fi astazi investit; este o chestiune politica, ce va fi hotarata de guvernul condus de Ponta
  • Am sa fac deplasari personale la Tg Mures pentru a vedea care sunt solutiile
  • Sunt pentru o intelegere foarte buna intre toate etniile din aceasta tara; eu vin dintr-un judet unde multiculturalitatea este un lucru obisnuit.
  • Am prieteni maghiari, germani, polonezi si niciodata nu voi fi impotriva multiculturalitatii in universitatile din Romania. Dar asta trebuie facut legal, asa cum prevede LEN

Ecaterina Andronescu:

  • Ideea unui audit in MECTS este absolut necesara
  • Sunt convinsa ca sunt foarte multe lucruri de corectat pe care le-a adus legea care a fost asumata prin raspunderea guvernului
  • Va marturisesc o dezamagire: conducerea interimara a MECTS a schimbat o HG care oferea olimpicilor burse pe toata perioada strudiilor daca isi mentin performanata
  • A fost redusa bursa doar la cele 12 luni care urmeaza primirii premiilor. Cred ca trebuie sa reparam acest lucru
  • Universitatile asteapta deschiderea spre autonomie si mai ales sa fie o concrdanta intre vorba si fapta
  • Sunt convinsa ca declaratia dvs ca aveti un dialog deschis cu comisiile de invatamant o sa aduca situatia de normalitate pe care o asteptam
  • Ma bucur ca in program vorbim si despre autonomia scolilor si a dascalilor din preuniversitar
  • Un profesor in fata clasei nu trebuie sa aiba niciodata teama de un inspector sau chiar de ministru
  • Aceasta anomalie cu achitarea cotizatiilor la sindicat ar trebui corectata in prima instanta

Catalin Croitoru, deputat PSD, fost PDL:

  • Va felicit pentru aceasta nominalizare, pentru ca am reusit sa va cunosc bine in cadrul unei colaborari la o initiativa legislativa ce imi apartine si unde am vazut o cunoastere foarte buna a sistemului
  • Am luat nota cu satisfactie de faptul ca ati zis ca veti readuce la locul lui dialogul social
  • Ma intereseaza in ce masura veti dispune sa se treaca la negocierea contractului colectiv de munca? Este inadmisibil ca angajatorul si angajatul sa nu beneficieze de un cadru legal
  • Va adresez direct rugamintea sa puneti capat unei fapte penale prin care profitand de un ordin prin care s-a introdus un program de calcul de salarii, pe baza de indicatii verbale ca in vremurile bune, firma care a facut acest program, incalcand toate regulile, la ordine verbale ale fostilor ministri, a blocat accesul la module importante prin care sindicatele sa poata lua cotizatiile sindicale, sa isi colecteze ratele la casele de ajutor reciproc, totul fiind o blocare abuziva. Eu v-as ruga prieteneste sa faceti o analiza si a legaturilor dintre MECTS si aceasta firma
  • Este si problema Spiru Haret, ale caror diplome nu au fost anulate de nicio instanta care vor sa se prezinte la examenele de titularizare si programul refuza introducerea lor in sistem
  • Este o situatie grava
  • Aveti de gand sa dispuneti un audit la MECTS pentru a vedea cum s-au cheltuit fondurile?

Mihail Hardau, senator PDL, presedintele Comisiei pentru invatamant din Senat:

  • Ma bucur ca un coleg din Comisie este ministru desemnat, ma bucur ca ati fost desemnat
  • Sunt multumit de ceea ce ati spus, ca veti imbunatati relatia dintre MECTS si comisiile noastre
  • As vrea sa il corectez pe colegul meu, aceasta relatie a existat in faze incipiente cu domnul ministru Baba
  • Vad programul de guvernare unde constat ca invatamantul este la coada, desi USL anunta ca invatamantul este o prioritate nationala
  • Cred ca prin capacitatea dvs. de a lamuri lucrurile veti face ca dupa 6 luni invatamantul sa isi gaseasca locul
  • Am citit programul pe care dvs trebuie sa il sustineti
  • Ideea de optim la un examen este mai greu de inteles. Care sunt criteriile de analizare a unui examen national?
  • Intentionati sa introduceti un bacalaureat diferentiat. As vrea sa cunosc cateva termene
  • Spuneti ca invatamantul profesional se va racorda la piata muncii. El a fost deja introdus, MECTS a inceput nu acum aceasta realizare, este rezultatul muncii de la Comisia noastra si as vrea sa ne spuneti care ar fi traseul.
  • Unde anume se vor intampla modificarile: autonomie pentru scoli si cadre didactice?
  • Taberele scolare: legea este ingropata la Camera Deputatilor, la o comisie. Doresc ca elevii si studentii care nu au posibilitati sa poata sa beneficieze de aceste tabere. Doamna Sarbu, sotia dnului Ponta, este autoarea acestui dezmat patrimonial de acum nu stiu cati ani.

Cristian Dumitrescu:

  • Avem bucuria sa audiem un coleg de-al nostru, membru al Comisiei noastre
  • Au fost greseli elementare in Legea Educatiei Nationale, cum a fost aceea de a iesi la pensie cand ti-a venit hotararea, in mijlocul anului scolar, de exemplu, care nu au fost corectate
  • Aveti obligatia sa inlocuiti acele parti care sunt inaplicabile si sa ne gandim serios la Codul Educatiei
  • Doresc sa aveti un mandat, pentru ca sunt convins ca veti face parte din guvernul USL, care sa rezolve problemele, un mandat care sa fie normal, nu epocal
  • Cu acel bon sens ardelenesc pe care il aveti va doresc sa va duceti la bun sfarsit acest mandat

Ioan Mang, ministrul propus al Educatiei:

  • Este un moment emotionant pentru mine, la care acum 24 de ore nu ma asteptam; totul s-a derulat foarte repede
  • Primele sarcini sunt gestionarea in mod corespunzator a Bacalaureatului, admiterea in licee, locurile la facultati, distribuirea locurilor la facultati, precum si problema clasei pregatitoare
  • Obiectivele cuprinse in programul USL sunt si ele referitoare la cele 6 luni, dar si pentru a pregati urmatoarea perioada de guvernare, speram noi
  • Ceea ce imi doresc este sa schimb stilul de lucru care a bantuit ultimii 2 ani Ministerul Educatiei (MECTS)
  • Promit ca voi fi prezent de cate ori ma veti chema in cadrul comisiilor de educatie. Stiu si am simtit ce inseamna ca ministrul sa nu onoreze solicitarile membrilor comisiilor din parlament
  • Doresc sa readuc dialogul social in MECTS si factorii implicati, sindicate, cadre, parinti, elevi, studenti, acolo unde trebuie sa fie
  • Stim ca in ultima perioada o mare problema a fost lipsa de dialog
  • Din aceasta cauza o serie de masuri care au fost curpinse in legea 1 nu au putut fi implementate
  • Vom redeschide unele scoli, unde se impune
  • Criteriile de promovare in superior trebuie regandite
  • Am ca prim obiectiv respectarea autonomiei universitare; este de neacceptat ca deciziile sa se ia la nivelul ministerului fara a se tine cont de decizia senatelor universitatilor respective
  • Va trebui sa facem pe analiza clara asupra problemelor care au aparut in Legea Educatiei si acolo unde nu exista niciun efect va trebui sa vedem modul in care putem sa rediscutam cat mai rapid cu sindicatele, cu reprezentantii parintii, ai elevilor si sa luam o decizie finala in ce priveste Codul Educatiei, lege aflata in Senat intr-un stadiu final
  • Cred ca aceste lucruri va trebui sa ni le propunem pentru aceasta perioada pentru a pregati optim ceea ce urmeaza dupa decembrie 2012
  • In ceea ce priveste celelalte domenii care sunt patronate de MECTS, cercetarea, avem o lege a cercetarii la Camera Deputatilor; va trebui sa trecem aceasta lege asa cum este firesc sa se adopte orice lege prin dezateri in Parlament
  • Domeniul Sportului - incepe pregatirea lotului si totul este pregatit
  • Va trebui sa ne preocupam sa gasim resursele necesare pentru premiere

Audierea ministrului propus al Educatiei, Ioan Mang, in comisiile permanente comune ale Parlamentului a inceput in jurul orei 12:30 si s-a finalizat dupa aproximativ doua ore.

HotNews.ro a transmis LIVETEXT de la audieri

Citeste si: