USL a lansat, pana acum, sapte programe constituind viziunea sa despre economie, educatie, administratie, agricultura, turism, mediu si energie, printre promisiuni numarandu-se crearea unui milion de noi locuri de munca si introducerea impozitului diferentiat.

In viziunea sa despre economie, USL a avansat promisiunea de a face un milion de noi locuri de munca, astfel incat numarul de angajati sa devina cel putin egal cu numarul de pensionari, promitand, totodata, o crestere economica de 4% anual, scrie Mediafax.

USL a promis reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrala a platii CAS datorate de angajatori pentru un an, precum si zero taxe pentru angajarea in regim part-time si cresterea salariului minim pe economie la 800 lei/luna. USL va pastra plafonul de 16% si va introduce impozitul diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale, astfel: cota 8% - pana la 800 lei/luna, cota 12% - de la 800 lei/luna pana la 1600 lei/luna si cota 16% - pentru ce depaseste 1600 lei luna.

Dupa patru ani de mandate, USL promite ca TVA va reveni la 19%. USL promite, totodata, deduceri de impozite la jumatate din plata pentru pensie privata si asigurari private de sanatate, cu plafon stabilit. De asemenea, USL va introduce cota redusa de TVA la productia de cereale, paine, carne proaspata, lapte si legume (TVA 24%, din care 9% catre buget si 15% dedus producatorului).

USL promite ca va acorda si un card de credit pentru IMM-uri cu valoare cuprinsa intre 5.000 si 100.000 de Euro si ca va capitaliza CEC si Eximbank.

Viziunea USL asupra guvernarii, in domeniul economic, cuprinde si plafonarea imprumuturilor guvernamentale pe piata interna. De asemenea, contractarea unor imprumuturi externe nu se va mai face decat pentru investitii. USL promite, totodata, sa restructureze ANAF, Garda Financiara si Vama si sa desfiinteze 6.000 de posturi numite politic in perioada 2009-2010.

De asemenea, USL promite sa plafoneze cheltuielile cu bunurile si serviciile la minus 50% din valoarea actuala, sa adapteze acordul actual cu FMI si sa negocieze in 2013 un nou acord cu FMI.

1.200 de km. de autostrada, pana in 2020

Pe de alta parte, USL si-a propus sa desfiinteze Ministerul Dezvoltarii, avand in vedere ca din 2012 se realizeaza trecerea de atributii si de competente de la Guvern catre regiuni.

USL isi propune, de asemenea, sa comaseze terenurile agricole si sa realizeze gratuit cadastrul pentru acestea. Mai mult, USL isi propune ca, pana in 2020, sa construiasca 1.200 de kilometri de autostrada.

USL mai propune pentru guvernare modificarea legislatiei fiscale, in sensul aplicarii unor taxe diferentiate pe venituri, cu impozitarea pana la 10% a averilor mari. Acelasi document prevede si cresterea valorii salariului minim la 850 de lei, din asigurari si venituri suplimentare la buget, relansarea companiilor de stat, "nu prin privatizare pe bani putini si comisioane mari, ci prin asigurarea unui management privat, autentic si prin solutia clasica si sanatoasa a retehnologizarii".