Superficialitate americana mai degraba decat gafa de proportii: presedintele roman Traian Basescu este prezentat ca premierul Romaniei pe​ site-ul comitetului local de organizare al summit-ului NATO de la Chicago. Prezentarea este in sectiunea liderilor care urmeaza sa fie prezenti la summitul de pe 20-21 mai, insa linkul de sub prezentarea "premierului" roman duce la CV-ul presedintelui de pe siteul presedintiei.

Basescu, premierul Romaniei - capturaFoto: Hotnews

Site-ul apartine comitetului local de organizare a summit-ului, desemnat de primarul orasului Chicago Rahm Emmanuel sa se ocupe de eveniment, si nu Organizatiei Nord-Atlantice.

Nu este prima data cand presedintele Basescu a fost confundat cu un alt oficial roman. Tot la un summit NATO, din aprilie 2009, de la Kehl, pe granita franco-germana, acolo unde Emil Boc a fost prezentat ca presedinte al Romaniei.

Atunci, aceasta eroare, remediata ulterior, l-a pus in dificultate pe presedintele roman, care nu-si gasea locul la fotografia de familie, de pe niciunul dintre malurile Rinului. Prin urmare, a cerut indicatii si a fost indrumat la locul rezervat lui.