Uniunea Nationala a Judecatorilor: Instantele sunt asaltate cu cereri ale pensionarilor. Cerem Guvernului sa ia masuri

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 22 aprilie 2012, 22:39 Actualitate | Esenţial


UNJR cere Executivului sa ia masuri prin care sa rezolve situatia pensionarilor afectati de reglementarea privind contributiile de sanatate declarata neconstitutionala de CCR, avertizand ca un nou val de litigii ar duce la blocarea activitatii sectiilor de solutionare a conflictelor de munca, transmite Mediafax.

"Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) constata cu ingrijorare ca in urma publicarii in Monitorul Oficial a Deciziilor cu nr. 223 si 224 din data de 13.03.2012 ale Curtii Constitutionale, instantele judecatoresti au fost asaltate cu cereri din partea pensionarilor prin care se solicita sa le fie restituite sumele incasate cu titlu de CASS. In conditiile in care la acest moment instantele de judecata au de solutionat un numar foarte mare de dosare, ceea ce afecteaza celeritatea desfasurarii proceselor, un nou val de litigii ar duce la blocarea activitatii la nivelul sectiilor specializate in solutionarea litigiilor de munca", se arata, astfel, intr-un comunicat de duminica al UNJR.

Prin masurile "de ordin legislativ si administrativ" solicitate Guvernului s-ar evita cheltuielile imense care vor fi generate de aceste litigii, precum si blocarea activitatii instantelor de judecata, considera UNJR.

"UNJR reaminteste Guvernului Romaniei, si in special ministrului justitiei, domnul Catalin Marian Predoiu, ca este responsabil pentru asigurarea functionalitatii justitiei ca serviciu public, astfel ca este momentul sa se implice activ in vederea identificarii masurilor necesare pentru gestionarea acestei situatii, responsabilitatea Domniei Sale fiind deopotriva fata de cetatenii pensionari carora trebuie sa le asigure respectarea drepturilor lor legale, cat si fata de sistemul judiciar, caruia trebuie sa ii asigure conditiile materiale si logistice pentru a putea functiona in mod eficient", se mai arata in comunicat.

UNJR solicita, de asemenea, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa isi indeplineasca rolul de garant al independentei justitiei si sa actioneze ferm in vederea evitarii supraincarcarii pana la blocaj a instantelor de judecata.

"Reamintim CSM ca imparte cu Ministerul Justitiei responsabilitatea pentru asigurarea functionalitatii sistemului judiciar, astfel incat este momentul sa actioneze concret in acest sens. In acest moment este nevoie nu de declaratii incurajatoare sau de exercitii de imagine, ci de masuri urgente si ferme pentru gestionarea acestei situatii care poate deveni extrem de pagubitoare atat pentru cetateni cat si pentru sistemul judiciar", subliniaza UNJR.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiaza de pensii de peste 740 de lei li se retine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contributii de sanatate.

In mai multe judete, dupa intrarea in vigoare a acestei ordonante mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plangeri prealabile la casele judetene de pensii, in care solicitau restituirea contributiei de sanatate de 5,5%, iar institutiile le-au respins pe considerentul ca o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanta de urgenta.

In 13 martie, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, care au format obiectul exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de Kiss Andrei in dosarul 204/33/2011 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, sunt constitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca procentul de 5,5 se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depasesc 740 de lei.

Potrivit Casei Nationale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contributiilor de asigurari sociale de sanatate se va aplica in mod automat pentru toti pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesara depunerea unor cereri.

Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, a declarat, vineri, ca pensiile sub 740 de lei nu sunt afectat de retinerea contributiilor de asigurari sociale de sanatate, iar pentru cererile de restituire retroactiva a sumele platite pentru CAS nu exista temei legal, prevederile aplicandu-se doar pentru viitor.

In cazul pensionarilor care se inghesuie de mai multe zile la instante pentru a depune cereri de anulare a OUG 107/2010 in baza careia li se retine din pensie 5,5% pentru contributiile de sanatate, dar si de restituire a sumelor retinute pana acum, ministrul Muncii a spus ca nimeni nu le ingradeste dreptul la justitie, dar ca acestia trebuie sa stie ca nu le ia nimeni acest drept si nu trebuie sa isi riste sanatatea.


Citeste mai multe despre   


















1479 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Domnii judecatori sa judece dupa lege! (Duminică, 22 aprilie 2012, 23:46)

    Liviu Iordache [anonim]

    Pai, cu ocazia asta, domnii judecatori, care asteapta guvernul sa le rezolve problemele, poate isi dau seama ca ei trebuie sa judece dupa lege, dupa interpretari proprii! Asadar, sa respinga "din scaun" (probabil la facultatea de la Vinju Mare sau Popesti-Leordeni, de unde apar absolventi de drept, 80.000 in fiecare an, pentru un total din toate generatiile de 15.000 de juristi nu s-a auzit aceasta expresie specifica instantelor dintotdeauna si de pretutindeni) toate cererile care nu au baza legala! Asta-i una. A doua este iar cit se poate de clara: sa nu dea decizii, ca la Pitesti, la Curtea de Apel, prin care inventeaza o lege, adica restituie in numele suveranitatii hotaririlor judecatoresti, bani dupa capul lor. Apoi, ca si la alte instante, sa nu mai faca bugetul guvernului, pe care acum il roaga sa faca nu se stie ce, adica sa restituie, sa dea, sa considere ca, sa li se para ca (instantelor), ci sa constate ca legea nu spune ca se da aia, ca se restituie aia, iar legea, dragi juristi, este de stricta interpretare. Sau, ca sa mai luati un principiu fundamental de drept, nu poti adauga la lege! E simplu. Plus, daca tot m-am pornit, sa nu mai aminati la nesfirsit dosare, pe motive inventate, ajungind la 40 de dosare intr-o sedinta, dintre care 36 sunt rezolvate intr-o jumatate de ora, prin aminari! Practic, si acum judecati, rezolvati un dosar sau o activitate judecatoreasca serioasa, pe 4-5 dosare pe sedinta (adica pe saptamina), nu va mai plingeti de propriile mis-mas-uri!
    • -4 (6 voturi)    
      Cu ce va drogati voi basistii de sunteti atat de (Luni, 23 aprilie 2012, 1:46)

      .... [utilizator] i-a raspuns lui Liviu Iordache

      rupti de realitate? Judecatorii reclama o blocare a instantelor cu reclamatii cauzate de imbecilitatea unui guvern iresponsabil si hot. Guvernul trebuie sa returneze banii luati ilegal si neconstitutional fara ca oamenii sa se mai adreseze instantelor. Din pacate in loc sa rezolve probleme creata, guvernul nu stie cum sa amane publicarea hotararii CCR pentru a mai jecmani oamenii inca o luna.
  • +1 (3 voturi)    
    ce sa rezolve guvernul? (Luni, 23 aprilie 2012, 1:50)

    evoque [utilizator]

    guvernul este preocupat de resursele tarii si bani de campanie pentru pdl.
    Pensionarii, la naiba cu ei si asa vor vota cu usl-ul.
    Sa ii rezolve boc constitutionalul ca el si cu tata base au taiat. Baietii astia noi sunt pusi pe facut bani nu pe dat.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică