Guvernul a transmis FMI, prin ultima scrisoare de intentie, informatii false privind eliminarea restrictiilor la deschiderea marilor centre de retail si a anuntat in mod eronat ca acest angajament a fost indeplinit, documentul care include falsul fiind aprobat in board-ul institutiei din Washington, scrie agentia Mediafax.

La presiunea Comisiei Europene (CE) si a Fondului Monetar International (FMI), Guvernul s-a obligat, in primavara anului trecut, sa inlature restrictiile privind deschiderea marilor magazine de retail, prin eliminarea cerintelor legate de acordul centrelor comerciale concurente la emiterea autorizatiei si de prezentarea unui studiu de impact de catre investitorul care solicita avizul.

Legislatia in vigoare, adoptata in 2004, stabileste ca deschiderea structurilor de vanzare cu amanuntul cu suprafata mare, de peste 1.000 de metri patrati, este autorizata de catre o comisie constituita la nivelul autoritatii locale, din care face parte, alaturi de reprezentantii autoritatilor locale si ai asociatiilor profesionale, patronale si de protectie a consumatorilor, si un reprezentant al agentilor economici din imediata vecinatate a centrului comercial pentru care este ceruta autorizatia.

In acelasi timp, solicitarile de deschidere a unor astfel de magazine trebuie insotite obligatoriu de "un studiu de piata si impact", care sa prezinte motivul alegerii locului respectiv, harta comerciala a zonei, descrierea tipologica a structurilor de vanzare existente in zona, caracteristicile demografice si sociale ale zonei (structura populatiei, venituri, obiceiuri de consum), impactul deschiderii noului magazin din punct de vedere urbanistic, socio-economic si comercial, dar si impactul asupra comertului existent, respectiv protejarea structurilor de vanzare existente si "evitarea disfunctionalitatilor" din mediul concurential.

Avocati contactati de Mediafax pe acesta tema au aratat anul trecut ca, de exemplu, pentru deschiderea unui supermarket/hypermarket langa un centru comercial de vanzare cu ridicata sau care realizeaza comert de gros tip cash and carry este necesar inclusiv avizul reprezentantilor acestui centru comercial, avocatii aratand ca aceasta regula pare sa protejeze in continuare marile magazine deja existente, in pofida normelor UE in domeniul concurentei.

Guvernul s-a angajat sa elimine toate aceste restrictii pana in septembrie 2011, dar promisiunea nu a fost respectata astfel ca FMI si CE au revenit si au acordat un nou termen, impunand autoritatilor romane sa rezolve problema pana la sfarsitul lunii ianuarie 2012.

In conditiile in care restrictiile au fost introduse, in 2004, prin hotarare de guvern, pentru eliminarea acestora este necesara aprobarea de catre Executiv macar a unui act normativ cu putere juridica similara.

Ministerul Economiei a lansat in dezbatere publica, la sfarsitul lunii ianuarie 2012, un proiect de hotarare de guvern care elimina aceste restrictii si care ar fi urmat sa intre in vigoare in 30 zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

In nota de fundamentare a acestui proiect se arata ca, in 2009, a fost adoptata Ordonanta de Urgenta 49 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii in Romania, aprobata cu modificari prin Legea 68/2010, dar ca din analiza hotararii de guvern din 2004 rezulta ca exista inca in legislatia romaneasca in domeniu mai multe prevederi pe care Comisia Europeana le-a interzis din cauza caracterului discriminatoriu si restrictiv, si anume efectuarea unei analize economice care sa demonstreze existenta unei cereri a pietei si interventia directa sau indirecta a operatorilor concurenti in procesul de acordare a autorizatiei.

"A aparut astfel necesitatea amendarii hotararii de guvern din 2004, pentru a realiza compatibilizarea prevederilor acesteia cu Directiva CE privind serviciile in cadrul pietei interne. Impactul este unul pozitiv intrucat se asigura un mediu concurential echilibrat, care elimina protectionismul anterior acordat in mod nejustificat intreprinderilor deja existente pe piata", se arata in proiect.

La putin timp dupa lansarea in dezbatere publica a proiectului, premierul Emil Boc a demisionat, iar succesorul acestuia, Mihai Razvan Ungureanu, a schimbat majoritatea ministrilor, inclusiv la Ministerul Economiei, context in care documentul nu a fost aprobat nici pana la aceasta data de catre Guvern.

In ultima scrisoare de intentie transmisa Fondului Monetar International, datata cu luna aprilie, Guvernul anunta insa ca acest angajament a fost indeplinit, iar barierele la deschiderea magazinelor de vanzare cu amanuntul cu suprafata mare au fost eliminate la inceputul lunii februarie.

"Suntem hotarati sa imbunatatim intrarile pe piata de retail pentru a mentine un mediu concurential, a incuraja inovatia si a creste eficienta. In acest sens, am eliminat la inceputul lunii februarie barierele nejustificate pentru deschiderea magazinelor de vanzare cu amanuntul cu suprafata mare", se arata in scrisoarea de intentie catre FMI.

In aceasta forma, documentul a fost aprobat de board-ul FMI la sfarsitul lunii martie si postat in luna aprilie pe site-ul institutiei.

La solicitarea Mediafax de a clarifica motivul pentru care in ultima scrisoare de intentie transmisa catre FMI este anuntat ca barierele pentru deschiderea magazinelor de suprafata mare au fost eliminate in februarie, pentru a incuraja concurenta, desi un proiect pe aceasta tema nu a fost inca aprobat de Guvern, conducerea Consiliului Concurentei a aratat ca proiectul este inca in discutii cu Ministerul Justitiei.

"Noi am vrea sa rezolvam problema punctuala prin hotarare de guvern, decupland de celelalte probleme care necesita lege", a transmis Consiliul Concurentei, fara alte detalii legate de continutul scrisorii catre FMI.

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, a declarat ca proiectul hotararii de guvern initiat de Ministerul Economiei a fost agreat cu Fondul Monetar International, dar ca autoritatile de la Bucuresti au apreciat ulterior ca este nevoie de o lege care sa includa mai multe prevederi si a sustinut ca FMI cunoaste aceasta problema.

"A fost facut un proiect de hotarare de guvern agreat cu FMI, dar ulterior partea romana a considerat ca este nevoie sa fie transformat intr-o lege cu mai multe prevederi, iar FMI cunoaste problema", a sustinut oficialul guvernamental.

La randul lor, reprezentantii Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania au aratat ca, la sesizarea lor legata de acest proiect de act normativ, au primit din partea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri un raspuns in care se arata ca proiectul initial a fost retras, urmare a observatiilor primite in circuitul interministerial de avizare, si ca un alt proiect urmeaza sa fie finalizat la un nivel de reglementare superior.

"Din comunicarea noastra cu ministerul, stim ca inca nu au inceput procedurile legislative pentru un nou proiect. Ultima data cand ne-am interesat de stadiul proiectului a fost saptamana trecuta", a declarat Delia Nica, vicepresedintele Asociatiei.

Autoritatile de la Bucuresti au decis, in luna martie a anului trecut, sa prelungeasca intelegerea cu FMI printr-un acord de precautie in valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro). Acordul este insotit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeana si de un imprumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala.

Finantarea este pusa la dispozitia autoritatilor romane cu obligatia respectarii unor angajamente, a caror indeplinire este evaluata periodic si prezentata de partea romana prin scrisori de intentie transmise la Washington si Bruxelles.