Cu ocazia primei sale vizite in Romania, printul Harry al Marii Britanii, si-a petrecut noaptea de duminica spre luni in localitatea covasneana Valea Zalanului, relateaza Mediafax. Luni dimineata, fiul printului Charles a participat la o cursa enduro iar dupa-amiaza s-a intalnit la Miclosoara, la resedinta contelui Kalnoky, cu primarul orasului covasnean Baraolt, Nagy Istvan, care i-a daruit palinca de prune facuta de el, precizeaza agentia de presa.

Potrivit unor surse locale citate de Mediafax, printul Harry a ajuns, duminica seara, de la Miclosoara la Valea Zalanului, fiind insotit de mai multe persoane. Acesta a petrecut noaptea de duminica spre luni intr-una din casele detinute de tatal sau.

Luni dimineata, printul Harry a iesit la o plimbare cu o motocicleta enduro pe dealurile din imprejurimi.

Primarul orasului Baraolt din judetul Covasna, Nagy Istvan, a declarat ca luni dupa-amiaza a avut o scurta intalnire, la resedinta contelui Kalnoky din satul Miclosoara, cu printul Harry, care se afla de cateva zile intr-o vizita privata in Romania. "A fost o intalnire scurta, ocazie cu care am prezentat zona noastra", a spus edilul.

Primarul Nagy i-a daruit printului Harry palinca secuiasca de prune, facuta de el. Edilul si-a exprimat speranta ca, in urma acestor vizite in zona ale unor personalitati importante, precum printul Harry sau tatal sau, printul Charles, se vor deschide caile spre dezvoltarea zonei, iar aceasta va fi promovata, alaturi de traditiile sale.

Cu ocazia vizitei in Romania, printul a fost servit cu produse traditionale de Paste, precizeaza agentia de presa.

Potrivit surselor locale citate de Mediafax, printul Harry a parasit in cursul dupa-amiezii localitatea Miclosoara, alaturi de persoanele care l-au insotit.

Printul Harry al Marii Britanii si-a petrecut sarbatorile de Pasti la resedinta contelui Kalnoky din localitatea covasneana Miclosoara, un conac construit in secolul al XVI-lea in stil renascentist, relateaza Agerpres. Fiul cel mic al Printului Charles Harry a ajuns in Romania inca de vineri, pe aeroportul din Targu Mures, si urmeaza sa isi incheie luni vizita.

Contesa Anna Kalnoky a declarat duminica pentru Agerpres ca printul Harry se afla la Miclosoara, dar nu a dat alte detalii despre programul acestuia.

Conducerea Aeroportului "Transilvania" din Targu Mures a declarat pentru Mediafax ca Printul Harry a ajuns vineri la pranz, cu o cursa de linie Wizz Air.

Printul Charles are doua proprietati in satul covasnean Valea Zalanului, una dintre acestea fiind o casa veche de peste o suta de ani, care a fost complet renovata. De altfel, Printul Charles detine mai multe proprietati in Romania, printre care si o casa in satul Viscri.