VIDEO Alexandru Nazare: Din 30 iunie se va putea circula pe A2 de la Bucuresti la Constanta

de Corina Ionel     HotNews.ro
Vineri, 30 martie 2012, 19:31 Actualitate | Esenţial


Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a declarat vineri ca de la sfarsitul lunii iunie se va putea circula pe Autostrada Soarelui de la Bucuresti la Constanta,  dupa ce vor fi deschise traficului si sectoarele Murfatlar-Medgidia si Medgidia-Cernavoda, informeaza Mediafax.

"Am avut discutii intense cu constructorul in ultimele doua saptamani. Am fost aici, am analizat stadiul lucrarilor, e adevarat ca a avut niste dubii, intre timp dubiile s-au elucidat, ne-am lamurit si care este data, este cea anuntata anul trecut, 30 iunie. Dupa cum ati vazut, la acest moment suntem intr-un stadiu suficient de avansat cat sa spunem ca se va circula pe 30 iunie", a declarat ministrul Nazare la finalul vizitei pe santierul autostrazii.

Ministrul Transporturilor a precizat ca lucrarile sunt in grafic, iar in cazul in care vor aparea intarzieri, constructorul va fi penalizat.

"Daca nu va fi gata avem metodele deja testate anul trecut prin care o sa-i fortam sa isi faca treaba, adica instiintari de remediere, penalitati, samd. Ce este important de subliniat este ca ordinul de incepere a lucrarilor a fost dat in octombrie anul trecut. Asta inseamna ca au avut, daca luam in calcul si o luna si jumatate de iarna, cateva luni la dispozitie. Progresul pe ambele tronsoane este in grafic. Pana acum si-au facut treaba, esential de acum incolo este sa mentina ritmul", a afirmat Alexandru Nazare.

Potrivit ministrului, "se poate lucra in unele locuri mai repede. Spre exemplu, la viaducte, cand am fost acum doua saptamani, aproape ca nu erau turnate pilele, acolo se poate lucra si mai bine, acolo trebuie sa se lucreze sapte zile din sapte, inclusiv noaptea pentru ca de acele viaducte depinde, in mare parte, deschiderea traficului". Acesta a atentionat totusi ca nu trebuie facut rabat de la calitate.



Alexandru Nazare a spus ca pe sectorul de la Murfatlar la Medgidia lucrarile sunt realizate in proportie de 78 la suta, iar de la Medgidia la Cernavoda, in proportie de 22 la suta.

Intrebat cand se va putea circula pe autostrada de la Constanta la Nadlac, ministrul Transporturilor a estimat ca in 2016-2017.

Ministrul a mentionat ca si la centura municipiului Constanta lucrarile vor fi incheiate in 30 iunie.

Tronsolul
Cernavoda-Medgidia

Dupa ce Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a reziliat in 2011 contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit sa realizeze tronsonul de autostrada Cernavoda-Medgidia, a fost organizata o noua licitatie castigata de consortiul Astaldi - Max Boegl, acelasi care lucreaza si la tronsonul Medgidia-Constanta. Semnarea contractului a avut loc in 21 septembrie 2011, iar in 7 octombrie au inceput lucrarile. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmeaza sa fie finalizati complet in ianuarie 2013, dar din vara se va putea circula pe o singura cale.

La sfarsitul lunii iulie 2011 au fost inaugurati 21 de kilometri din autostrada, de la Murfatlar la Constanta, iar timp de doua luni circulatia s-a desfasurat pe o singura cale pana la finalul lui septembrie cand a fost dat circulatiei si celalalt sens de mers.

La inceputul lunii martie 2012, reprezentantii firmei Astaldi - Max Boegl sustineau ca segmentul de autostrada Cernavoda-Medgidia va fi deschis circulatiei pe o singura cale la sfarsitul lunii iulie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3062 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Bravo (Vineri, 30 martie 2012, 20:22)

    Vizitiul [utilizator]

    In sfarsit, ca pe sectoarele alea e jale!
  • +2 (6 voturi)    
    in sfarsit... (Vineri, 30 martie 2012, 20:34)

    Andrzej [utilizator]

    In sfarsit(?) daca e adevarat dupa mai bine de douazeci de ani au fost construti primii 250km de autostrada...
    Faceti si dvs. media pe an...
  • -5 (5 voturi)    
    30 iunie???? (Vineri, 30 martie 2012, 23:22)

    evoque [utilizator]

    care an?
    Vrea pustiulica sa taie si niste panglici?!! Inca nu a aflat ca panglicarii din pdl sunt pe topogan, tinerete si visuri desarte.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by