Procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a declarat, joi seara, la DIGI 24, ca cel care va veni in locul ei trebuie sa fie un procuror profesionist si onest, ea precizand ca Daniel Morar poate fi astfel si ca, daca i se va cere, poate prezenta chiar o lista cu nume.

Intrebata ce tip de inlocuitor vede pentru functia ei, Kovesi a raspuns ca vede "un procuror profesionist, onest, pentru care munca este mai importanta decat orice", scrie Mediafax.

Intrebata daca Daniel Morar indeplineste aceste criterii, Kovesi a raspuns: "Da, poate sa indeplineasca".

Procurorul general a tinut insa sa precizeze ca nu ea este cea care face nominalizarile. "Daca sunt intrebata, pot face chiar o lista cu nume" a spus Kovesi, mentionand ca se refera la procurori profesionisti si onesti, pentru care munca este mai importanta decat orice.

Intrebata cum i s-au parut cei sase ani de cand este procuror general, Kovesi a raspuns ca au fost ani grei, plini si care au trecut repede. Ea a mai spus ca, in opinia ei, a avut o relatie buna cu presa.

Codrutei Kovesi ii inceteaza mandatul de procuror general al Romaniei in 2 octombrie 2012.

Mandatul lui Daniel Morar a expirat in 12 februarie 2012, Codruta Kovesi delegandu-l din 13 februarie pentru inca sase luni, potrivit legii.