Hotararea Parlamentului prin care a fost investit Guvernul Mihai-Razvan Ungureanu este constitutionala, a decis miercuri Curtea Constitutionala a Romaniei, citata de Agerpres.

CCR a respins cu unanimitate miercuri, ca neintemeiata, sesizarea Uniunii Social Liberale (USL) prin care a contestat investirea de catre Parlament a Guvernului Mihai-Razvan Ungureanu.

Decizia CCR este definitiva si general obligatorie.

"Comisiile parlamentare au obligatia de a se intruni, insa fiind organe de lucru alcatuite pe criteriul reprezentativitatii politice, acestea pot fi puse in situatia de a nu realiza activitatea in scopul careia au fost constituite din cauza neindeplinirii conditiei de cvorum pentru desfasurarea sedintelor sau a imposibilitatii ca membrii comisiei sa ajunga la un acord cu privire la problema supusa dezbaterii. Or, dispozitiile art.12 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului care reglementeaza aceste doua ipoteze (cvorumul si majoritatea necesara adoptarii unei hotarari in cadrul comisiilor) consacra mijloacele procedurale minimale de protectie in scopul respectarii drepturilor tuturor membrilor comisiilor, iar nu ca instrumente de impiedicare a functionarii Camerelor Parlamentului", argumenteaza CCR decizia.

Cu privire la cerinta de cvorum, Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor art.67 din Constitutie, aceasta constituie un criteriu de constitutionalitate, conditionand constitutionalitatea externa a actului numai in ceea ce priveste adoptarea legilor, hotararilor si motiunilor de catre Camera Deputatilor si Senat, iar nu si in ceea ce priveste adoptarea actelor in cadrul procedurilor desfasurate in fata organelor de lucru ale Camerelor.

"Pe de alta parte, Curtea retine ca, desi Parlamentul, in intregul sau, si fiecare dintre cele doua Camere ale acestuia se bucura de deplina autonomie in ceea ce priveste stabilirea normelor juridice ce le guverneaza organizarea si functionarea, in ansamblul sistemului normativ romanesc, hotararile Parlamentului sunt acte juridice cu forta juridica inferioara Constitutiei. Interpretarea si aplicarea acestor norme care instituie reguli procedurale trebuie realizata intotdeauna cu buna-credinta, in spiritul unui comportament loial fata de Legea fundamentala. Intr-o ipoteza contrara, rezultatul ar fi blocarea activitatii institutiei, sub aspectul indeplinirii atributiilor constitutionale, cu consecinte negative asupra structurilor democratice pe care se intemeiaza statul", mai spun judecatorii CCR.

Motivarea pe larg a solutiei pronuntate de plenul Curtii Constitutionale va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost formulata de 138 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale PSD si PNL.

In 16 februarie, liderul deputatilor PSD, Mircea Dusa, a anuntat ca a atacat la CCR investirea Guvernului Ungureanu, pe motiv ca hotararea Parlamentului incalca articolele 1, 64 si 103 din legea fundamentala.

"Criticam neconstitutionalitatea hotararii vizavi de articolele 1, 64 si 103 din Constitutie. Hotararea incalca normele constitutionale referitoare la procedura instituita pentru investirea Guvernului, in sensul ca nu s-a respectat Regulamentul camerelor reunite de audiere a candidatilor de ministri in comisiile reunite si nu s-a intocmit avizul comisiei, ci doar niste procese verbale prin care se recomanda plenului sa investeasca Guvernul Ungureanu. Avizele sunt obligatorii, iar procesele verbale nu tin loc de avize. Aceste procese verbale au fost date in sedinte fara cvorum", afirma atunci Dusa.

CCR a precizat ulterior, intr-un comunicat, ca este obligatoriu sa solicite punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor in legatura cu sesizarea depusa de USL prin care se contesta investirea de catre Parlament a Guvernului Mihai-Razvan Ungureanu.

Precizarea a venit dupa ce in presa au aparut materiale in care era criticata initiativa presedintelui CCR, Augustin Zegrean, de a cere presedintelui Camerei Deputatilor punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputatilor in legatura cu sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului in care s-a votat investirea noului guvern.

De asemenea, Augustin Zegrean i-a solicitat Robertei Anastase o copie dupa stenograma dezbaterilor care au avut loc in sedinta comuna a celor doua Camere asupra Programului de guvernare si a intregii liste a Guvernului.

Conducerea Senatului considera, in punctul de vedere inaintat Curtii, ca Hotararea Parlamentului pentru acordarea increderii Guvernului a fost adoptata cu respectarea normelor constitutionale referitoare la procedura instituita pentru investitura Executivului, motiv pentru care a solicitat respingerea ca neintemeiata a sesizarii de neconstitutionalitate.

Guvernul Mihai-Razvan Ungureanu a primit, pe 9 februarie, votul de investitura al Parlamentului.