Presedintele Traian Basescu a afirmat, marti, ca Romania este solidara cu pozitia Uniunii Europene privind cazul Siria si sustine ca principiul ca un sef de stat care trage in propriul popor nu mai poate ramane la putere este extrem de actual, transmite Agerpres.

"Romania este solidara cu pozitiile UE. Orice pozitie a UE este o pozitie la elaborarea careia a contribuit si Romania. Trebuie sa va spun, insa, un lucru care este, daca vreti, si o realitate a istoriei noastre, a istoriei noastre recente - orice conflict armat pe teritoriul unui stat face responsabil, in primul rand, guvernul statului respectiv, atunci cand este vorba de un conflict intre armata si civili. Si vreau sa va spun, din istoria tarii mele, ca oricat de sustinut ar fi un sef de stat, atunci cand armata unui stat trage in propriul popor nu mai exista cale de mentinere la putere a sefului statului.

"Eu stiu cazul particular al Siriei. Presedintele Bashar al-Assad este inca suficient de popular in Siria si mare parte a structurilor de forta ale statului ii sunt inca loiali. Dar, principiul ca un sef de stat care trage in propriul popor nu mai poate ramane la putere este extrem de actual. Asa e viata", a declarat Basescu, la Palatul Cotroceni, intrebat daca Romania sustine pozitia UE, care cere presedintelui sirian sa renunte la putere si impune o serie de sanctiuni economice.

Traian Basescu l-a primit, marti, la Palatul Cotroceni, pe presedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, care efectueaza o vizita oficiala in Romania, in perioada 27-29 februarie.