David Stoliar, 89 de ani, a fost singurul supravietuitor al navei Struma, torpilata in Marea Neagra, in 1942. La 70 de ani de la comemorarea celui mai grav dezastru maritim civil din cel de-al Doilea Razboi Mondial, in care si-au pierdut viata 768 de evrei, acesta isi relateaza, pentru cotidianul Haaretz, povestea sa.
In data de 12 decembrie 1941, 769 de evrei s-au imbarcat la Constanta la bordul navei Struma, un adevarat "cosciug plutitor" incarcat cu oameni, dupa cum scrie agentia AFP, si care doreau sa ajunga in Palestina.
O data ajuns la Istanbul, vaporul a fost plasat in carantina de autoritatile turcesti, in acord cu cele britanice, refuzand sa autorizeze continuarea calatoriei.
Au urmat 70 de zile de negocieri, rugi si apeluri de ajutor, toate in zadar.
In 23 februarie, politia turca remorcheaza nava, al carei motor nu mai functiona, si o abandoneaza in largul Marii Negre. A doua zi, este torpilata de un submarin sovietic in conditii care nu au fost lamurite nici astazi. Un singur pasager a supravietuit: David Stoliar.
"Dimineata, devreme, un submarin sovietic a tras cu o torpila in noi. Nava s-a vaporizat in jurul meu, 500 de pasageri au murit imediat. Am fost aruncat in mare, alaturi de alte cateva sute ... si nimeni nu venea sa ne ajute. Toti au murit, toti, cu exceptia mea", povesteste David Stoliar, care a implinit recent 89 de ani si traieste in Statele Unite.
"Astazi, acele zile sunt trecute pentru mine. Las ce s-a intamplat in seama lui Dumnezeu si a cartilor de istorie", spune el, citat de Haaretz.
"In aceste zile nu ii mai judec pe toti cei care sunt vinovati de tragedie. In loc de asta, am ales sa imi amintesc de cei care au murit si sa-mi exprim recunostinta pentru cei care m-au ajutat sa supravietuiesc", adauga el.
SS Struma era unul dintre cele 141 de nave ilegale pline cu imigranti care au incercat sa ajunga in Palestina, in perioada 1934 - 1948, transportand peste 100.000 de oameni. Aproximativ 2.000 dintre ei si-au pierdut viata in aceasta incercare.
Struma era destinata initial transportului magarilor de-a lungul Dunarii si nu putea transporta mai multe de o suta de pasageri. Conditiile sanitare erau dezastruoase.
Stoliar avea 19 ani in acel moment. Parintii sai divortasera cand era mic. Mama sa traia la Paris si tatal sau in Romania. "Ma iubea atat de mult si de asta ma trimisese la Bucuresti sa traiesc cu tatal meu, deoarece credea ca este mai sigur acolo. Avea dreptate", spune el. Cateva luni mai tarziu, mama sa a fost arestata si predata Gestapoului. Ulterior, a murit in camerele de gazare de la Auschwitz.
"Tatal meu a platit un pret exorbitant pentru biletul pe Struma. Echivalentul a 1.000 de dolari astazi, poate. A cusut o centura in care sa-mi pun banii si mi-a cumparat o haina grea. Aceste doua lucruri m-au ajutat sa supravietuiesc. A plans amar cand am plecat. Multumita tatalui meu am scapat de teroarea regimului fascist din Romania, care era aliata cu Germania Nazista", adauga el.
In Turcia, spune acesta, autoritatile i-au tinut prizonieri pe vas.
In cele din urma, in 23 februarie 1942, Struma a fost dusa in larg. "Politia ne-a ordonat sa coboram pe puntea inferioara si stateam acolo ca sardinele in conserva. Ne-am impotrivit si am aruncat cativa politisti in mare. Au sosti intariri si ne-au batut cu batele. (...) Nava a fost lasata in largul Marii Negre fara motoare, ancora, radio, hrana sau apa", isi aminteste Stoliar.
Stoliar a supravietuit, dupa torpilare, agatandu-se de o bucata de lemn desprinsa din punte si gratie hainei groase de lana pe care o avea si care l-a protejat de frigul patrunzator. A ramas in apa toata noaptea. Ajutoarele au sosit dupa 24 de ore: o nava turceasca de pescuit l-a scos din apa si l-a dus la tarm. Politia turca l-a supus unui interogatoriu umilitor si l-a arestat. A fost eliberat cateva saptamani mai tarziu, fara niciun ban, fara acte, intr-o tara straina. Cu ajutorul comunitatii evreiesti din Istanbul a facut rost de acte si a trecut granita in Liban, de unde a ajuns la Haifa.
Un an mai tarziu s-a inscris in Armata britanica si a luptat in Africa de Nord. In 1945 s-a casatorit intr-o sinagoga din Cairo. Dupa ce si-a terminat stagiul in armata, el si sotia sa s-au intors in Israel, unde David Stoliar s-a inrolat din nou in armata. A luptat in Razboiul de Independenta. Ulterior a lucrat la o companie petroliera, care l-a trimis in Japonia. Dupa ce sotia sa a murit, s-a recasatorit cu o americanca si la finele anilor 1970 s-a mutat in SUA, unde traieste si astazi, in Bend, Oregon.
"Timpul furiei mele a trecut. Asa cum e scris, 'este un timp pentru orice'. Pentru mine, acum este timpul pentru jelit, pentru vindecat, pentru imbratisat si pentru a-mi transmite memoriile generatiei urmatoare, astfel incat sa tina minte si sa nu uite".
Romania a adus vineri un omagiu victimelor acestei tragedii, potrivit AFP.
"Aceasta tragedie reprezinta un episod al capitolului romanesc al Holocaustului", a afirmat istoricul Liviu Rotman, in cadrul unei mese rotunde organizate dupa o comemorare la un cimitir evreiesc din Bucuresti.
Potrivit acestuia, vina este impartita intre autoritatile din mai multe tari, dar "vina principala revine regimului Antonescu".
0
17
