Un tanar in varsta de 25 de ani a fost retinut de politistii din Constanta dupa ce, in timp ce se afla la volanul unei masini de teren pe o strada din oras, a coborat din autovehiculul pe care il conducea fara a avea permis si a batut cu o bata doi pietoni, transmite Agerpres. Agresorul urmeaza sa fie prezentat judecatorilor Tribunalului Constanta cu propunere de arestare preventiva pentru comiterea infractiunilor de tentativa de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, precum si pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fara permis.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Constanta, Gelu Manolescu, a declarat ca pietonii au fost luati la bataie dupa ce i-au reprosat soferului ca era sa ii loveasca cu masina, in timp ce acestia se deplasau pe marginea unei strazi dintr-un cartier din oras.

Victimele, doi tineri cu varsta de 23, respectiv, 26 de ani din comuna constanteana Baltagesti, au fost lovite de sofer cu pumnii si cu o bata de baseball.

Unul dintre pietoni a facut plangere penala impotriva conducatorului auto.

In urma examinarii medico-legale s-a stabilit ca reclamantul prezinta ''leziuni traumatice - fractura de mandibula stanga, entorsa genunchi dreapta, imobilizare gipsata - care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, cu suprafata mare si care necesita pentru vindecare 50-55 de zile daca nu survin complicatii, fara a-i fi pusa viata in primejdie''.

Agresorul a fost identificat si retinut de politisti. Marti el va fi prezentat judecatorilor Tribunalului Constanta cu propunere de arestare preventiva.