Formatiunile politice parlamentare sunt asteptate luni, la Palatul Cotroceni, pentru consultari cu presedintele Traian Basescu referitor la perspectivele ratificarii de catre Romania a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Economica si Monetara, dialogul dintre partidele politice si functionarea Parlamentului.

Este pentru a doua oara in ultimele zile cand aceste teme fac obiectul unei invitatii a sefului statului la consultari, dupa ce, lunea trecuta, cand ele trebuiau sa aiba loc, au fost amanate, in schimb partidele si formatiunile parlamentare fiind prezente la discutii cu presedintele Basescu pentru desemnarea unui nou prim-ministru, aminteste Agerpres.

Duminica, presedintele a trimis o noua scrisoare presedintilor partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlament prin care ii invita la consultari, care ar urma sa aiba loc de la ora 12.00 cu reprezentantii Uniunii Social Liberale si de la 13.00 cu cei ai Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din Romania, Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei si Grupului parlamentar al minoritatilor nationale.

Consultarile au loc pe fondul grevei parlamentare a Opozitiei.

In cursul diminetii de luni, Uniunea Social Liberala urmeaza sa decida daca va participa sau nu la aceste consultari si mandatul pe care il va avea.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, pentru Agerpres, ca o decizie in acest sens va fi luata dupa ce va discuta cu presedintele PNL, Crin Antonescu, copresedinte al USL.

Daniel Constantin, presedintele Partidului Conservator, a sustinut ca invitatia sefului statului reprezinta o incercare de a muta atentia opiniei publice de la "incapacitatea Guvernului de a gestiona situatia din judetele afectate de zapada".

Potrivit acestuia, cele doua teme invocate de presedinte in scrisoarea adresata liderilor partidelor parlamentare nu reprezinta o urgenta, mai ales ca USL si-a exprimat in mod repetat pozitia in acest sens in ultimele doua saptamani. "Nu vad urgenta acestor doua subiecte, pentru ca, cel putin in ultima saptamana, USL si-a exprimat zilnic pozitia fata de acestea. Mi se pare de fapt o incercare a presedintelui de a muta atentia opiniei publice de la incapacitatea Guvernului de a gestiona situatia din judetele afectate - Vrancea, Buzau, Ialomita, Calarasi si altele", a sustinut Daniel Constantin pentru Agerpres.

Reprezentantii Puterii au anuntat ca vor merge la consultarile de la Cotroceni, sustinand necesitatea deblocarii situatiei din Parlament.

"Alegerile anticipate nu mai reprezinta o tema de discutie pentru UDMR, dupa ce a fost instalat noul Guvern", a declarat, duminica, presedintele Uniunii, Hunor Kelemen.

Liderul UDMR a aratat ca solutia pentru deblocarea activitatii Parlamentului este dialogul cu Opozitia, pentru ca aceasta sa revina la lucrarile Legislativului. "Greva parlamentara, dincolo de a da un semnal, nu este o metoda utila. Acum, cu noul premier, putem vorbi despre o noua sansa de a reincepe dialogul propriu-zis cu Opozitia. La nici o saptamana de la instalarea noului Guvern, despre anticipate nu mai avem ce discuta"', a precizat Hunor Kelemen.

In context, el a sustinut ca Puterea poate asigura cvorumul la Senat, daca se mobilizeaza. "In Senat, coalitia de la Putere, daca e mobilizata, poate avea cvorumul", a spus liderul UDMR.

Referitor la Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Economica si Monetara, Kelemen a aratat ca UDMR recunoaste necesitatea adoptarii acestui document. "Din punctul nostru de vedere, e nevoie de guvernanta fiscala a Uniunii Europene, care reglementeaza atat deficitul, cat si datoria publica si eventualele sanctiuni, daca statele membre ies din acest cadru", a spus el.

Si Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei a anuntat ca va da curs invitatiei sefului statului la consultari, apreciind ca stabilitatea si "pacea sociala" sunt elemente "vitale" pentru Romania si subliniind ca acest lucru nu poate fi realizat decat daca toate fortele politice inteleg sa aseze interesul national deasupra celui de partid si inteleg sa puna in aplicare, in mod onest, principiul fundamental al dialogului social.

Progresistii considera ca dialogul cu privire la ratificarea de catre Romania a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Economica si Monetara reprezinta o buna ocazie pentru toate fortele politice responsabile sa-si exprime si sa faca dovada angajamentului ferm de a pastra si consolida pe termen lung stabilitatea economica a tarii.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, la randul sau, pentru Agerpres, ca democrat-liberalii vor face tot posibilul pentru identificarea de solutii care sa conduca la ratificarea Tratatului european de convergenta fiscala, deblocarea dialogului intre partidele parlamentare si buna functionare a Legislativului.

"Partidul inca nu s-a intalnit sa stabileasca un mandat, dar cu certitudine sunt teme asupra carora PDL s-a pronuntat. S-a pronuntat pentru sustinerea acestui tratat si pentru demararea de indata a procedurilor, astfel incat Romania sa ratifice documentul", a afirmat secretarul general al formatiunii.

In ce priveste dialogul intre partidele politice, Ioan Oltean a spus ca PDL a avut o initiativa chiar de la sesiunea parlamentara extraordinara prin care a invitat partidele politice din Opozitie sa se deschida si sa manifeste interes spre dialog.

"Consider ca aceasta este singura cale prin care lucrurile pot fi rezolvate. Nu dialogul strazii, nu dialogul pe televiziuni, ci dialogul parlamentar. Dialogul corect si democratic intre partide, intre Putere si Opozitie. S-a recunoscut ca nu a existat intotdeauna aceasta deschidere si ca trebuie sa ne disponibilizam si unii si altii in aceasta privinta", a mai spus Oltean.