Cristian Diaconescu: Suntem la al treilea raport consecutiv favorabil privind MCV. Sper ca autoritatile de la Haga sunt pregatite sa comunice o pozitie adecvata privind aderarea la Schengen

de Anne-Marie Blajan     HotNews.ro
Miercuri, 8 februarie 2012, 17:43 Actualitate | Esenţial


Aderarea la Schengen este un obiectiv al ministrului Cristian Diaconescu. El crede ca raportul de miercuri al Comisiei asupra MCV este al treilea consecutiv favorabil Romaniei si ca autoritatile olandeze trebuie sa fie pregatite sa sustina aderarea Romaniei la spatiul Schengen, in conditiile in care obiectiv nu pot sustine ca o minoritate parlamentara ar putea bloca o decizie favorabila. Insa recunoaste ca Romania are, mai degraba, o problema de credibilitate.

Ministrul de externe a aratat din nou ca Romania si-a indeplinit criteriile tehnice privind aderarea la spatiul Schengen, lucru constatat atat prin inspectii, cat si prin rapoartele grupului SCHEVAL.

"Din pacate, chiar daca baza juridica este diferita, MCV a devenit un reper. Este o situatie care nu ne face prea fericiti. Expertiza Comisiei Europene pe MCV este citita in cheie suverana de toate statele membre", a spus Diaconescu.

El crede ca evaluarea tehnica data publicitatii miercuri de Comisia Europeana este "al treilea raport consecutiv favorabil in ceea ce priveste Romania". "Este un raport tehnic, care se refera mai mult la procedurile de implementare si mai putin la masurile de reforma", a explicat el.

Diaconescu crede ca "este timpul ca partenerii nostri europeni sa isi clarifice propriile perceptii interne, care sa duca la o solutie corespunzatoare, relativ intarziata, dar necesara, in ceea ce priveste aderarea la spatiul Schengen".

"Sper ca autoritatile de la Haga sunt pregatite sa ne comunice o decizie adecvata. Ideea de blocaj pe criterii mai mult sau mai putin interne sau extrem de vagi care tin de schema politica de la Haga nu pot reprezenta un argument in fata aspiratiilor unui stat care, repet, si-a indeplinit absolut toate obligatiile asumate", considera ministrul de externe.

El a anuntat ca va merge, impreuna cu ministrul Catalin Predoiu, la Haga pentru a discuta cu autoritatile olandeze si a le cere "sa-si precizeze cat mai clar pozitia, care nu poate fi alta decat de sprijinire a Romaniei sa adere la Schengen".

In acest sens, a spus ca e nevoie de eforturi comune si ca diplomatia parlamentara ar putea juca un rol. Exista o delegatie parlamentara olandeza, destul de numeroasa - 20 de membri - care e pregatita sa vina in Romania. Si a cerut parlamentarilor romani sa contribuie la acest efort de comunicare.

"Rugamintea si dorinta e de a intra intr-un dialog cat se poate de adecvat. Sunt oamenii care decid daca noi facem parte din Schengen, mai devreme sau mai tarziu, si cred ca un efort national, chiar la nivelul parlamentului ar fi absolut necesar", a mai zis ministrul.

Sever Voinescu a avut un punct de vedere foarte pertinent pe aceasta tema, aratand ca e o problema de credibilitate a Romaniei, mai degraba decat de indeplinirea unor criterii.

"Cred ca si noi, romanii, ar trebui sa nu mai cadem prada unor analize foarte facile. Din cate stiu, si stiu din sursa directa, de la parlamentari olandezi, in parlamentul olandez exista oricand o majoritate pro-europeana. Ideea ca exista un grup minoritar antieuropean care a blocat de fiecare data guvernul, cand majoritatea e proeuropeana, e falsa. In chestiunile europene se face intotdeauna o majoritate. Exista majoritatea asta si trebuie sa lucram cu aceasta majoritate", a spus Voinescu.

"Sigur ca e firesc sa consideram chestiunea Schengen ca pe una tehnica si fara indoiala am indeplinit criteriile si, dupa cum scrie in tratate, Romania trebuia sa fie deja in Schengen. Dar, pe de alta parte, trebuie sa intelegem ca, dincolo de tratate e vorba despre un vot de incredere. (...) Ar trebui sa ne nuantam pozitiile, recunoscand noi insine ca avem o problema interna", e opinia deputatului PDL .

Cristian Diaconescu a fost de acord cu situatia din legislativul olandez indicata de Voinescu: "Nu exista o pozitionare pro sau contra de la bun inceput, majoritatile sunt volatile si sunt pe proiecte. Deci scuza ca un anumit partid politic se va opune sine die la aceasta problema sigur, functioneaza, dar se poate lucra impotriva acestei situatii. Se poate lucra impotriva unei astfel de situatii".

Ministrul a recunoscut ca Romania are o problema de credibilitate si nu numai in chestiunea aderarii la spatiul Schengen. "Credibilitatea, asa cum e ea, ne face sa ne imprumutam si la dobanda ceva mai mare si multe alte lucruri", a conchis el.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















982 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    no tricks in this town! (Miercuri, 8 februarie 2012, 18:04)

    demaGOGU [anonim]

    chiar nu-mi place sa va corectez intruna dar: pozitia Olandei a fost exprimata in toamna anului trecut si consta in progrese sistematice si ireversibile in justitie!

    Au revenit cu precizari si au spus doua rapoarte pozitive, atentie nu rapoarte interimare, tehnice care nu exprima nici o concluzie "politica" a Comisiei, ci rapoarte "tari" de final de an..mcv-ist!

    ramane sa calculeze onor ministrul nostru de externe care este numarul minim de ani pentru a avea doua asemenea rapoarte(nu neaparat "pozitive")
  • 0 (0 voturi)    
    chiar asa... (Miercuri, 8 februarie 2012, 18:59)

    alex [anonim]

    chiar asa domnule "ministru" , oare ce mai vor si olandezii astia ??
    - Poate ca vor sa vada cum se respecta constitutia si legile de catre guvernanti?
    - Sau poate vor sa vada cum au facut avere in 2 - 3 ani, o serie de oameni politici?
    - Sau cum se intorc pe dos sentintele judecatoresti?
    - Sau cum e sa ai pamant fertil si sa importi din alte tari (iclusiv din Olanda) legume si fructe?
    - Sau cum sa nu ai drumuri, dar sa vrei sa te dai cocos ca ai facut 40 km pe an?
    - Mai vreti? ca mai sunt destule...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by