Ministerul Sanatatii a anuntat vineri ca, la nivel national, s-au mai inregistrat doua decese in judetele Tulcea si Salaj, astfel incat numarul deceselor din cauza hitopermiei severe inregistrate de la avertizarea "cod galben de ger" emisa de meteorologi, si pana in prezent, se ridica la 24. Ministerul reaminteste populatiei ca, in aceasta perioada cu temperaturi extrem de scazute, sa asculte sfatul medicilor, sa evite deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig, sa respecte regulile de igiena pentru evitarea imbolnavirilor si sa consume alimente bogate in proteine, fructe si legume.

Numarul persoanelor fara adapost si a celor cu hipotermie care au fost transportate de catre serviciile de ambulanta si echipajele SMURD la unitatile sanitare si in centrele sociale, in ultimele 24 de ore, este de 312.

Dintre acestea, 119 au avut nevoie de ingrijiri medicale in unitatile si compartimentele de primiri urgenta.

Recomandari ale Ministerului Sanatatii:

* populatuia sa asculte sfatul medicilor, sa evite deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig, sa respecte regulile de igiena pentru evitarea imbolnavirilor si sa consume alimente bogate in proteine, fructe si legume.

* in cazul in care este necesara deplasarea in spatii deschise, este recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate - caciuli, manusi etc.

* persoanele varstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute.

* trebuie evitat consumul bauturilor alcoolice.

* trebuie sa se acorde o atentie speciala copiilor - evitarea situatiilor in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator.

* locuintele si spatiile inchise de locuit trebuie sa fie incalzite corespunzator si trebuie evitata utilizarea instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon.