Traficul rutier a fost reluat pe Autostrada Soarelui pentru toate categoriile de autovehicule pe tronsonul Bucuresti - Cernavoda, incepand cu ora 10:00, anunta Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Politiei Romane.

Intrucat, pe mai multe portiuni, partea carosabila este acoperita cu zapada batatorita si gheata, conform prevederilor legale viteza de deplasare nu poate depasi 50 km/h. Pentru prevenirea accidentelor rutiere si a blocajelor de trafic, politistii rutieri asigura respectarea acestei limite de de viteza cu ajutorul aparaturii radar.

Potrivit art. 123 litera e) din Hotararea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificarile ulterioare: "Conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h, in localitati, sau 50 km/h in afara localitatilor cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mazga sau piatra cubica umeda".

Noul tronson Basarabi - Lazu (in judetul Constanta) este inca inchis.

Ce drumuri mai sunt inchise in aceasta perioada (statistica publicata de Centrul Infotrafic la ora 08:00)

  • Cu exceptia unor segmente ale Autostrazii Soarelui, nu mai sunt drumuri nationale sau autostrazi cu circulatia intrerupta din cauza viscolului sau a stratului gros de zapada.
  • Infotrafic precizeaza, totusi, ca unele sectoare ale unor drumuri nationale care strabat zone montane sunt inchise pe perioada iernii, in fiecare an. Cele mai importante sunt DN7C-Transfagarasan intre Piscu Negru si Balea-Cascada, DN7A intre Groapa Seaca si Obarsia Lotrului si DN67C Curpat ￯ Ranca.
  • Pe DN1, pe Valea Prahovei, vor incepe sa se formeze coloane de masini dupa ora 12:00, insa cel mai aglomerat va fi la lasarea serii, cand turistii vor parasi partiile in numar mare si se vor indrepta spre casa. De aceea, automobilistilor care doresc sa ajunga din Brasov in Ploiesti (si invers) au la dispozitie ruta alternativa DN1A Sacele - Cheia - Valenii de Munte - Ploiesti.

Administratia Nationala de Meteorologie a emis sambata o atentionare, valabila pana in data de 3 februarie 2011, conform careia in Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania si Maramures vremea va fi geroasa, mai ales in cursul noptilor si al diminetilor, astfel incat temperaturile minime se vor incadra pe arii extinse intre -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.