Barbatul care a intepat mai multe femei cu un ac in tramvaiele de pe linia 41 a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, in noaptea de joi spre vineri, de magistratii Judecatoriei Sectorului 6. Barbatul, pe nume Catalin Nistor, a fost audiat, joi, timp de 12 ore de politistii de la Sectia 22 de Politie. El a recunoscut ca le-a intepat pe femei, insa a spus ca a facut acest gest pentru ca femeile erau foarte frumoase si incerca sa le atraga atentia, relateaza Agerpres.

El a fost pus sub acuzare pentru ultraj de catre procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 6.

"Din primele cercetari a rezultat ca in ziua de 5 ianuarie, in timp ce se deplasa cu tramvaiul, in zona cartierului Drumul Taberei, partea vatamata (o tanara) a fost intepata cu un ac de un barbat, dupa care acesta a coborat la prima statie. Totodata, a rezultat ca si alte 5 persoane (de sex feminin) fusesera anterior victime ale aceluiasi tip de agresiune", se arata intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 6.

Catalin Nistor, in varsta de 37 de ani, este casatorit si are un copil, are studii superioare si este angajat ca functionar la o banca din Bucuresti.

Pe site-urile de socializare a aparut, pe 10 ianuarie, un anunt privind identificarea unui barbat care a intepat cu un ac o femeie in tramvaiul 41.

Politistii au inceput ancheta dupa ce o tanara a facut plangere la Politie, reclamand ca a fost intepata cu un ac de catre un barbat, in tramvaiul 41. Ea a mers la spital, unde i-a fost eliberata o adeverinta medicala pe care scrie "intepatura dorsala".

Ulterior, politistii au facut apel la persoane care au fost implicate in astfel de incidente sa depuna plangeri, in urma acestui demers fiind primite alte cinci sesizari.

O relatare despre incident a fost postata zilele trecute pe forumul Motociclism.ro:

"Astazi 5 ianurie 2012 in jurul orei 8:45 in tramvaiul 41 ce venea dinspre Billa Drumul Taberei spre Lujerul, prietena mea a fost intepata in spate cu un ac de o persoana inca neidentificata.

Aceasta persoana a urcat in spatele ei odata cu ea la statia 41 de la Billa DT iar apoi a simtit o intepatura tare in piciorul drept.

Cand s-a uita in spate era aceasta persoana care avea o basca in mana si a aruncat-o intr-o punga pe care o detinea si apoi se chinuia sa arunce in punga ceva ce parea lipit de podul palmei.Prietena era un pic in stare de soc si nu a realizat ce s-a intamplat exact dar cand si-a dat seama a reusit sa faca poze persoanei care s-a dat jos la statia Lujerului.

Ea apoi a coborat la statia Pod Ciurel de unde am luat-o eu cu masina. A sunat la 112 si i s-a zis sa faca plangere la politie.

Am mers la Institutul de Boli Infectioase "Prof. Dr. Matei Bals" unde s-a constatat intepatura (se vedea cu ochiul liber) i s-au recoltat probe pentru analize de sange si i s-au facut cateva vaccine profilactice pentru ce s-a putut.

Acuma timp de 6 luni trebuie sa mergem la analize si sa ne rugam ca nu a fost nimic pe ac. Ce nu se poate vaccina sunt Hepatita C si Hiv.

Semnalmente persoana: aprox 40 de ani, inaltime aprox 1.80, geaca culoare dechisa, poara ochelari de vedere, tuns scurt.

In seara aceasta o sa mergem si la politie pentru ca pe zi nu era nimeni la judiciar."