Circa 40 de turisti au ramas blocati, joi seara, la Balea Lac, in conditiile in care telecabina care face legatura intre acea zona si Balea Cascada nu functioneaza din cauza vantului puternic, anunta Mediafax. Un grup de 15 persoane care nu au avut bani de cazare acolo au inceput sa coboare pe jos.

Potrivit sefului Serviciului Salvamont Carta, Virgil Grosaru, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, fiind vant puternic, telecabina care face legatura intre Balea Lac si Balea Cascada nu poate functiona, mai multi turisti neputand cobori.

"Deocamdata nu exista niciun fel de problema cu acesti turisti, doar ca au anuntat ca nu au bani sa se cazeze la Balea Lac si ar vrea sa coboare. Am inteles ca 15 dintre ei ar fi plecat pe jos catre Balea Cascada. Pe drum nu este zapada foarte multa, deci ar putea cobori", a declarat Virgil Grosaru.

Potrivit acestuia, nicio persoana din grupul celor 15 nu a anuntat ca ar avea dificultati in a cobori.

Leo Klingeis, care administreaza telecabina de la Balea Lac, a spus ca este vorba de aproximativ 40 de persoane care ar dori sa coboare, dar care la urcare au fost avertizate ca vantul bate cu putere si exista riscul sa nu se mai poata cobori.

"Toata ziua a batut vantul, dar de vreo ora si ceva s-a intetit foarte tare. La ultima cursa efectuata, abia a ajuns telecabina inapoi. Nu va ramane nimeni afara peste noapte, sala de asteptare de la telecabina ramanand deschisa", a declarat Leo Klingeis.

La cabanele de la Balea Lac exista locuri disponibile pentru cei care vor sa se cazeze peste noapte intrucat telecabina nu va mai functiona pana vineri dimineata.

Conform meteorologilor, in rafale vantul bate cu peste 70 de kilometri pe ora, iar in cursul noptii isi va schimba directia, vineri urmand sa se domoleasca.