Sute de mii de oameni si-au petrecut noaptea dintre ani in strada, pentru a vedea focurile de artificii si a se distra la concertele organizate de catre autoritati, scrie Mediafax. Bucurestenii au putut sa aleaga, anul acesta, intre a-si petrece Revelionul in Piata Constitutiei, in Piata Revolutiei, sau la Romexpo, unde primarul Sectorului 5 a organizat, dupa o pauza de doi ani, "Vanghelionul". Distractia nu a fost insa lipsita de evenimente nefericite. Serviciul de Ambulanta al Capitalei a primit in jur de 600 de solicitari, o parte dintre cazurile tratate de medici fiind, ca in fiecare an, cauzate de excesul de alcool si mancare. Potrivit Agerpres, si echipajele de pompieri au fost nevoite sa intervina in mai multe puncte din tara pentru a stinge incendii.

Foto:
  • Click pe poza pentru fotogalerie
  • Petreceri in strada, in mai multe orase din tara. 

Peste 5.000 de persoane au asistat la focuri de artificii in Piata Avram Iancu din Cluj-Napoca. Printre cei prezenti in Piata s-a numarat si consilierul personal al premierului Emil Boc, Peter Pal, scrie Mediafax.

Spectacolul focurilor de artificii a durat 14 minute, costurile acestuia (de 24.100 de lei) fiind suportate din bugetul local al municipiului.La finalul focurilor de artificii, sute de persoane au intrat in Catedrala Mitropolitana pentru a asista la o scurta slujba religioasa de Anul Nou, oficiata de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicut.

Cateva mii de brasoveni si turisti s-au adunat, in noaptea de Anul Nou, in Piata Sfatului din Brasov, unde au sarbatorit cu focuri de artificii, sampanie si muzica populara.

Imediat dupa terminarea focului de artificii, care a durat circa 15 minute, marea majoritate a celor prezenti a parasit Piata Sfatului, lasand in urma mormane de pahare, sticle sparte si hartii. Lucratorii de la salubritate au inceput sa faca curatenie la putin timp dupa terminarea petrecerii, in jurul orei 1.00.

Aproximativ 8.000 de persoane au petrecut Revelionul in Piata Mare din Sibiu, unde municipalitatea a organizat mai multe concerte cu diferite trupe romanesti, dar si un foc de artificii. Numaratoarea inversa a fost facuta de primarul orasului, Klaus Iohannis.

Focul de artificii care a debutat la miezul noptii a durat mai bine de un sfert de ora. Potrivit oficialilor Primariei Sibiu, bugetul intregului eveniment organizat de Casa de Cultura Sibiu a fost de 177.800 de lei.

Peste 15.000 de persoane au petrecut Revelionul in centrul municipiului Pitesti, unde a avut loc un spectacol cu mai multe formatii romanesti. Autoritatile locale au oferit celor prezenti 500 de sticle de sampanie.Localnicii, in frunte cu primarul si cu sotia acestuia, s-au prins in hore timp de peste o jumatate de ora.

In urma petrecaretilor, in centrul Pitestiului, au ramas sticle goale de bere, de whisky si de sampanie, pahare si mii de ambalaje, toate fiind stranse de angajatii Administratiei Domeniului Public, care au umplut doua remorci de resturi menajere.

Autoritatile din Buzau au cheltuit circa 100.000 de lei pentru petrecerea din centrul orasului, unde au avut loc mai multe concerte.

Primaria Targu Mures a suvbventionat, in acest an, masa si petrecerea de Revelion pentru 2.600 de pensionari din municipiu, care au peste 35 de ani de casatorie, platind cate 70 de lei pentru distractia de sfarsit de an la unul din cele mai bine cotate hoteluri din oras. Pentru ceilalti cetateni ai orasului, Primaria Targu Mures a organizat traditionalul Revelion in centrul orasului.

Consiliul Judetean Vrancea a alocat 540.000 de lei, din banii care erau destinati referendumului privind reorganizarea administrativa a judetului, pentru petrecerea de Revelion.

  • Revelionul in Capitala

Bucurestenii au putut sa aleaga intre Revelionul din Piata Revolutiei, organizat de Pro TV si Pro FM, cel din Piata Constitutiei, organizat de Primaria Capitalei, si "Vanghelionul" de la Romexpo, organizat de primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie.Si Sectorul 6 a pregatit o petrecere de Revelion, in Parcul Drumul Taberei. La evenimente au luat parte aproximativ 77.000 de oameni.

Peste 30.000 de persoane si-au petrecut noaptea de sambata spre duminica la concertul de Revelion organizat in Piata Revolutiei. Circa 45.000 de bucuresteni au fost prezenti la petrecerea de Revelion din Piata Constitutiei, organizata de Primaria Capitalei, sub deviza "Bucurestiul canta!".

Dupa doi ani de pauza din cauza crizei economice, primarul Sectorului 5 a reluat traditia Vanghelionului de la Romexpo.

Potrivit purtatorului de cuvant al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, Georgian Enache, in noaptea de Revelion nu au fost semnalate incidente majore. Jandarmii au aplicat sapte sanctiuni contraventionale - trei pentru tulburarea ordinii publice, doua pentru injurii si cate una pentru cersetorie si scandal, si au dat un avertisment

De asemenea, jandarmii au interveni in cazul a patru persoane care consumasera excesiv alcool, acestea fiind duse la Ambulanta.

  • Peste 600 de solicitari la Ambulanta Bucuresti. Excesul de alcool si mancare - o parte a cazurilor tratate de medici

Peste 600 de solicitari au fost primite, in noaptea de Revelion, la Serviciul de Ambulanta Bucuresti - Ilfov, aproximativ 70% dintre ele fiind urgente de cod galben si rosu, potrivit Mediafax.

Astfel, la Serviciul de Ambulanta au fost primite 625 de solicitari, 430 dintre ele fiind urgente de cod galben si rosu. 62 de solicitari au vizat probleme digestive, 111 cazuri de persoane cazute in strada. Peste 100 de solicitari (133) au vizat persoane care au consumat excesiv alcool.

Potrivit managerului Serviciului de Ambulanta Bucuresti - Ilfov, Alis Grasu, ambulanta a intervenit si in cazul a 31 de cazuri de agresiuni si traumatisme, patru dintre ele fiind pentru traumatisme oculare provocate de petarde. Ambulanta a mai intervenit si pentru a acorda ajutor in 18 situatii de coma si in doua accidente rutiere.

  • Incendii in mai multe orase, in noaptea dintre ani

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, in noaptea de sambata spre duminica, pentru a stinge un incendiu izbucnit intr-o casa din apropierea unui club situat in centrul Iasiului, informeaza Agerpres. Zeci de persoane care sarbatoreau Revelionul in club au fost evacuate si a fost sistata alimentarea cu energie electrica in zona Fundatie- Rapa Galbena. Nu s-au inregistrat victime.

Pompierii militari suceveni au intervenit, in noaptea de Revelion, pentru stingerea a patru incendii in judet, la trei gospodarii si un autoturism, a informat purtatorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata, citat de Agerpres.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Mehedinti cerceteaza cauzele producerii unui incendiu la un club din Drobeta Turnu Severin. Focul s-a manifestat pe o suprafata de 60 metri patrati in biroul administratorului si bucataria clubului, situat la etajul trei al unei cladiri, existand astfel pericolul de propagare la intregul imobil si la cele aflate in vecinatate. Nu s-au inregistrat victime.