Fostul profesor de sport la Liceul "Jean Monnet" acuzat ca a intretinut relatii sexuale cu o eleva minora a fost trimis in judecata, transmite Agerpres. Dan Octavian Visan a fost retinut de procurori pe 5 noiembrie, dupa ce pe numele sau a fost depusa o plangere penala de catre tatal unei eleve de 17 ani de la "Jean Monnet", care l-a acuzat ca ar fi violat-o, in timpul unei excursii la Predeal.

UPDATE: Judecatoria Sectorului 1 a decis judecarea lui in libertate, insa hotararea nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1.

Primul termen de judecata in acest dosar va fi pe 10 februarie 2012.

Pe 18 noiembrie, magistratii Tribunalului Bucuresti au decis arestarea profesorului de sport pentru 29 de zile, dupa ce Judecatoria Sectorului 1 il lasase in libertate.

In timpul judecarii recursului, reprezentantul Parchetului a declarat ca profesorul ar fi intretinut, in repetate randuri, la sfarsitul lunii octombrie, relatii sexuale cu eleva sa minora, in timpul unei excursii la Predeal, iar, din declaratiile martorilor, a reiesit ca profesorul i-a facut elevei avansuri in prezenta mai multor colege.

Visan (27 de ani) le-a spus magistratilor ca, din punct de vedere moral, regreta enorm cele intamplate. El a afirmat insa ca a fost "instigat, incitat si provocat" sa intretina relatii sexuale cu eleva sa.

Punerea sub acuzare a lui Visan vine la cateva zile dupa ce Ministerul Invatamantului a incheiat ancheta la Liceul "Jean Monnet" din Capitala, inceputa dupa ce o eleva a depus plangere impotriva profesorului de sport. Ministerul a inceput ancheta pentru a vedea daca incidentul a fost un caz izolat sau daca lacune in regulamentul scolii incurajeaza un astfel de comportament. In urma anchetei, conducerea liceului a fost demisa iar activitatea unitatii va fi monitorizata timp de un an.