Situatia telegondolei de la Sinaia este in continuare incerta, Primaria sustinand ca a achitat rata finala, in timp ce firma de leasing refuza sa accepte plata spunand ca nu exista baza legala, iar procedura de executare silita in acest caz a fost suspendata temporar, relateaza Mediafax.

"Ieri am achitat si ultima rata, in total 7,7 milioane de euro, bani proveniti de la Guvernul Romaniei si din bugetul local", a declarat pentru Pro Tv primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea.

Situatia parea sa fi fost remediata, insa este prea tarziu. Firma de leasing are ordin de executare silita si nu vrea sa renunte la instalatie.

"Intr-un gest nebunesc, acum mi-a virat banii pe ultima luna. Si le-am returnat banii inapoi, ca suma necuvenita. Eu nu inteleg cum au facut ei plata daca nu au factura", declara pentru Pro TV Costin Marian Francu, patronul firmei de leasing Dunarea IFN, adaugand ca exista posibilitatea ca, la finalul procesului, sa mute instalatia de la Sinaia.

Judecatoria Sinaia a dispus, miercuri, cu o zi inainte de executarea silita a telegondolei din Sinaia de catre firma de leasing Dunarea IFN SA, suspendarea provizorie a executarii silite asupra telegondolei, hotararea instantei nefiind supusa niciunei cai de atac.

Potrivit incheierii de sedinta remise Mediafax, joi, de catre Judecatoria Sinaia, instanta a admis, cu o zi in urma, cererea de suspendare provizorie a executarii silite formulata de SC Transport Urban Sinaia SA, firma care apartine Consiliului Local Sinaia si care administreaza telegondola din localitate, ce face legatura intre Cota 1000 si Cota 1400 din Masivul Bucegi.

Conform documentului citat, in cadrul sedintei de judecata firma care administreaza telegondola a aratat ca "Dunarea IFN SA a adus la cunostinta debitoarei faptul ca intentioneaza sa vanda telegondola, dupa intrarea in posesia acesteia pe calea executarii silite, situatie in care bunul nu ar mai putea fi recuperat de catre utilizator de la pretinsa creditoare, in urma admiterii unei eventuale cereri de intoarcere executare silita, existand si riscul de a nu putea fi recuperate eventualele sume ce au fost achitate, deoarece societatea creditoare a obtinut rezultate financiare dezastruoase".

Un alt argument invocat de catre SC Transport Urban Sinaia SA in cadrul procesului de la Judecatoria Sinaia este faptul ca executarea silita ar fi ilegala, intrucat somatia primita are in vedere executarea unui bun mobil, in conditiile in care telegondola este un bun imobil.

"Admite cererea de suspendare provizorie a executarii silite formulata de contestatoarea SC Transport Urban Sinaia SRL, cu sediul in orasul Sinaia (...) formulata in contradictoriu cu intimatii SC Dunarea IFN SA (...) , Primaria Sinaia si BEJ Mihai Goslan si, in consecinta: suspendarea provizorie a executarii silite ce face obiectul dosarului nr. 486/2011 al BEJ Mihai Goslan - Ploiesti pana la solutionarea cererii de suspendare de catre instanta, in cadrul dosarului de fond. Prezenta incheiere nu este supusa nicunei cai de atac", se arata in dispozitia emisa de instanta miercuri.

Intr-un comunicat dat publicitatii joi, Primaria Sinaia sustine ca in prezent Telegondola Sinaia este achitata integral, ultima rata de leasing a fost platita in avans, termenul de plata fiind 30 noiembrie 2011 si ca, dupa efectuarea acestei plati, "ca urmare a achitarii integrale a instalatiei, Primaria orasului Sinaia a solicitat societatii de leasing trecerea telegondolei in proprietatea sa".

Joi, aproximativ 400 de persoane, locuitori ai orasului Sinaia, au organizat un protest spontan in zona telegondolei, manifestandu-si nemultumirea fata de demersurile societatii Dunarea IFN SA. Protestul a avut loc in conditiile in care la ora 10.00 era programata executarea silita care a fost suspendata prin hotararea de miercuri a Judecatoriei Sinaia.

In urma suspendarii, executorul si firma de leasing nu s-au mai prezentat.

Autoritatile din Sinaia il acuza constant pe prefectul de Prahova, Adrian Dobre, ca s-a constituit in "avocatul" firmei de leasing.

Telegondola din Sinaia este disputata de Primarie si de firma de leasing, respectiv Dunarea IFN SA, dupa ce Primaria Sinaia nu a achitat la timp o rata 300.000 de euro, dintr-un contract total de 7,6 milioane de euro, din care 2,3 milioane proveneau din fonduri guvernamentale.

"Dintr-un contract de 7,6 milioane de euro, mai era de achitat o rata de 300.000 de euro, care trebuia platita in iunie. Rata nu a putut fi platita pentru ca telegondola nu a avut incasari in ultima perioada, in conditiile in care de regula are, in medie, incasari de 200.000 de lei", declara, in urma cu cateva zile, primarul orasului Sinaia, Vlad Oprea.

In 25 octombrie 2011, autoritatile locale din Sinaia au primit o adresa prin care Dunarea IFN S.A anunta rezilierea contractului de leasing si inceperea executarii silite a debitului urmarit, ca urmare a intarzierii SC Transport Urban Sinaia S.R.L cu 90 de zile la plata ratei de leasing.

Saptamana trecuta, prefectul judetului Prahova, Adrian Dobre, acuza autoritatile locale din Sinaia ca, dupa ce au platit deja sase milioane de euro, nu au achitat ultimele rate aferente contractului de leasing prin care a fost cumparata telegondola, pierzand astfel telegondola in favoarea firmei de leasing care a finantat cumpararea instalatiei.

"In momentul de fata, exista, printr-o decizie a instantei, o rezolutie prin care primaria este obligata sa predea firmei de leasing aceasta instalatie, firma de leasing avand la ora actuala posibilitatea sa o liciteze si sa o vanda unui alt beneficiar. Acest contract se deruleaza de mai mult de 5 ani. Anul acesta trebuia sa se finalizeze, vorbim de ultimele transe din acest leasing. S-au achitat de catre Primarie aproximativ 6 milioane de euro dintr-un contract de aproape sapte milioane de euro. Legal, in urma contractului, avea obligatia sa achite pana la sfarsit aceste obligatii, ratele. In conformitate cu contractul, daca nu isi indeplineste aceste obligatii, firma de leasing are dreptul de a prelua instalatia si a o revinde dupa trei rate neachitate, dupa 90 de zile de la data la care primaria si Urban Sinaia (firma care apartine consiliului local Sinaia si care administreaza telegondola - n.r.) a sistat platile", declara, in urma cu mai putin de o saptamana, prefectul Adrian Dobre.

Prefectul de Prahova anunta controale ale Corpului de control al Prefecturii, avertizand ca, in conditiile in care se vor constata abateri, rezultatele vor fi trimise "catre institutiile abilitate sa ia masurile in consecinta".

Prefectul de Prahova a mai spus ca in aceste conditii se pune problema daca Primaria Sinaia mai este "capabila" sa ia parte la organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, care este programat pentru anul 2013 pe Valea Prahovei.

"Primaria a semnat un contract de leasing nefiind atenta la toate clauzele contractului. Acum incearca, prin diferite adrese, sa arunce vina pe altcineva: pe Institutia Prefectului, pe cetatenii din Sinaia si sa se exluda din aceasta culpa. Dar, daca se citeste contractul, se va observa ca Primaria era obligata sa faca o serie de lucrari si sa intretina aceasta instalatie in bune conditii de functionare, inca de la inceput", a mai spus Adrian Dobre.

Acesta a adaugat ca, potrivit contractului de finantare, noua societate care va cumpara instalatia are posibilitatea sa o demonteze din zona respectiva si sa o duca in alta zona, pe cheltuiala Primariei, a firmei care administra aceasta instalatie.

"S-ar putea sa ne trezim ca primaria Sinaia va fi obligata sa plateasca toate cheltuielile cu delocalizarea instalatiei si montarea ei intr-o alta zona. Suntem intr-un moment in care nu stiu daca primaria va mai putea face ceva", a mai spus prefectul judetului Prahova.

Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma de leasing IFN Dunarea SA ii are ca actionari pe Costin Marian Francu, care este si presedinte-director general, pe Marilena Eugenia Francu si pe Bogdan Sabin Francu. Acelasi Costin Marian Francu este si asociat in Dunarea SA, firma care a construit telegondola.