Camera Deputatilor a respins marti motiunea simpla "Panglicile doamnei ministru Boagiu", initiata de deputatii Opozitiei impotriva ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. Motiunea simpla, prima din aceasta sesiune parlamentara, a fost respinsa, intrunind 129 de voturi favorabile, 162 impotriva si trei abtineri.

Pentru a fi adoptata motiunea simpla trebuia sa intruneasca voturile majoritatii deputatilor prezenti.

Deputatii au dezbatut luni, in plen, motiunea simpla "Panglicile doamnei ministru Boagiu", initiata de deputatii Opozitiei impotriva ministrului Transporturilor, Anca Boagiu.

Textul a fost depus pe 15 noiembrie in plenul Camerei de viceliderul deputatilor PNL Eugen Nicolaescu. Semnatarii documentului acuza lipsa de performanta a ministrilor PDL la conducerea Ministerului Transporturilor si cer explicatii in legatura cu licitatii contestate si deficitul de autostrazi, situatia "ingrijoratoare" a transportului feroviar, gestionarea "defectuoasa" a transportului aerian, lipsa unei strategii coerente pentru absorbtia fondurilor europene, "risipa" banului public in mijlocul crizei pentru lucrari de infrastructura.

Deputatii puterii au criticat, luni, motiunea simpla a USL pe Transporturi, afirmand ca demersul este "o demagogie" si "o batjocura" la adresa poporului, iar reprezentantii opozitiei au sustinut ca, in timp ce ministrul Boagiu taie panglici, pe sosele au loc adevarate "carnagii" din cauza gropilor.

Ministrul a precizat ca a recurs la o prezentare pentru a dovedi ca acestea nu sunt numai desene pe hartie.

"La noi, la Ministerul Transporturilor, totul este transparent, totul se evalueaza pe criterii si intotdeauna se reflecta pe harti. Asteptarea este ca incet, incet si la nivelul celor care s-au obisnuit doar sa critice si, daca ii cauti, unii dintre ei nu au plantat nici macar un pom la viata lor, sa invatam ca punand umarul la treaba impreuna putem sa facem foarte multe lucruri. Dezbaterea de astazi, insotita de imagini, sper ca a dovedit ca nu sunt numai desene pe hartie, deja se pot vedea tronsoane de autostrada in lucru, se poate circula pe unele dintre ele, pe altele deja infrastructura este facuta", a spus Boagiu.

Ea a sustinut ca proiectele vor arata exact cum au fost prezentate in imagini.

Potrivit Ancai Boagiu, in 2013, Romania va avea peste 900 de kilometri de autostrada.

"Daca ar fi sa facem un total, 313 kilometri existenti in Romania si cu inca 638 care sunt in executie practic astazi, fara ce inseamna contractele care urmeaza sa fie pregatite in parteneriat public-privat, putem spune ca in 2013 Romania va avea o retea de mai bine de 900 de kilometri de autostrada", a explicat ministrul.

In sustinerea motiunii, deputatul PSD Florin Tataru a afirmat ca romanii sunt niste victime ale actualului regim pentru ca acesta nu face nimic pentru ei nici in economie, nici in educatie, nici in sanatate si, cu atat mai putin, in transporturi si infrastructura.

Tataru i-a spus ministrului Anca Boagiu ca toti cei care care circula zilnic pe soselele si pe autostrazile "aproape inexistente" din Romania, cu trenuri "ale unei companii aflate in prag de faliment" sau cu avioanele unei companii pe care Guvernul intentioneaza sa o vanda, au dreptul sa circule civilizat si in conditii de siguranta.