Locuinte RA-APPS ocupate de Mircea Geoana, de seful DNA Daniel Morar, de fosta atleta Doina Melinte, de ministri si de fosti demnitari se regasesc pe lista celor 733 de imobile pe care Regia le va scoate la vanzare prin licitatie cu strigare, transmite Mediafax.

Printre demnitarii care locuiesc in casele ce urmeaza sa fie vandute se mai numara Daniel Funeriu, Gheorghe Ialomitianu, Cseke Attila, Adrian Severin, fundatii precum "Renasterea" condusa de Mihaela Geoana, vicepresedintele AVAS Ionela Pop Bruchental, inspectorul general al Politiei Romane, presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, procurorul general al DNA, presedintele Agentiei Domeniilor Statului, fostul procuror general al Romaniei Tanase Joita.

Ce scrie Mediafax:

* pe lista imobilelor care vor fi scoase la vanzare de RA-APPS au fost incluse si spatii folosite de mai multi ani de diferite fundatii si organizatii neguvernamentale, dar si apartamente ocupate inca de fosti demnitari ai regimului comunist, precum si hotelurile Triumf din Bucuresti si Mara din Sinaia, clubul Floreasca si peste 20 de vile din statiuni montane si de pe litoral.

* in Bucuresti vor fi scoase la vanzare mai multe sute de apartamente din zone centrale ocupate in prezent de ministri, secretari de stat, consilieri guvernamentali, inclusiv de la Cancelaria premierului, de fundatii si organizatii neguvernamentale, precum si de fosti ministri in regimul comunist.

* printre altele, pe lista se regasesc 25 apartamente de pe bulevardul Iancu de Hunedoara nr. 66, 7 apartamente de pe Soseaua Kiseleff nr. 24, 6 apartamente de pe Calea Dorobanti nr. 85-87, 139 apartamente de pe strada Mihai Eminescu nr.44-48, nr. 50-54, nr. 82-88, nr. 102-104 si nr.124, 19 apartamente de pe bulevardul Mircea Voda nr. 47, 35 apartamente de pe bulevardul Nicolae Balcescu nr. 26, 14 apartamente de pe strada Icoanei, 22 apartamente de pe strada Magheru nr. 24, 38 apartamente de pe strada Ion Mihalache nr. 125, 31 apartamente de pe strada Polona nr. 3-5 si nr. 35.

* pe aceeasi lista se regasesc doua apartamente din str. Constantin Prezan nr.4, adresa la care au locuit, la un moment dat, in aceeasi perioada, Adrian Nastase, Traian Basescu si Nicolae Vacaroiu.

* pe lista au fost incluse si imobilul cu garajul aferent din strada Starostescu nr. 3, ocupat de presedintele Senatului, Mircea Geoana, dar si imobilul din strada Campineanu 3A in care functioneaza si firma fiicei secretarului general al Guvernului, Daniela Andreescu.

* simultan, alte bunuri au fost scoase din baza de protocol a statului si pregatite pentru vanzare, printre care active ale complexului Scrovistea, mai multe vile din comuna Snagov, inclusiv

Casa Taraneasca, centrul de conferinte club-bazin din Neptun, complexul Doina din Neptun, birourile din centrul Capitalei inchiriate Asociatiei 21 Decembrie.

* pe lista se afla si alte bunuri imobiliare, precum terenul in suprafata de peste 3.000 metri patrati aferent hotelului Robinson din Predeal, complexul balnear Bradul din Covasna, minihotelul Covasna din localitate, Cabana Vanatoreasca cu terenul aferent de 1.600 metri patrati din Sinaia, vila Belvedere din Baile Herculane, complexul Cindrelul din Paltinis, complexul Dunarea impreuna cu hotelul Dacia din Neptun-Olimp, restaurantul Ambasador din Neptun, hotelul Victoria din Cluj-Napoca, complexul agroindustrial Apahida, hotelul Gloria din Suceava, pensiunea Palace din Slanic-Moldova, casa de oaspeti Bradet din Suceava, precum si mai multe vile din Predeal, Neptun, Mamaia, Eforie Nord.

Miercuri, Guvernul a aprobat, prin ordonanta de urgenta, vanzarea imobilelor care fac parte din proprietatea Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), si care au situatia juridica clarificata. Secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, a declarat ca e vorba de 733 de imobile, dintr-un total de 1.100 care urmeaza sa fie vandute. Vanzarea va fi facuta prin licitatie publica cu strigare si nu va asigura drept de preemtiune pentru actualii chiriasi. Va putea participa orice persoana, indiferent daca ocupa sau nu o locuinta RAAPPS.