Senatorii din Comisia pentru Cultura au avizat, marti, initiativa legislativa semnata de 166 de parlamentari de la toate partidele, care prevede ca Ziua Limbii Romane va fi sarbatorita in fiecare an la data de 31 august, anunta Mediafax. Propunerea legislativa a fost adoptata cu amendamente in Comisia de specialitate a Senatului.

Astfel, potrivit textului final propus de Comisia pentru cultură, Ziua Limbii Române va fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

O altă prevedere a proiectului stabileşte că Executivul şi autorităţile publice locale vor lua măsurile necesare pentru arborarea în această zi a drapelului României.

La propunerea Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorii din Comisia pentru cultură au votat eliminarea din iniţiativa legislativă a prevederii prin care se propunea ca Parlamentul României să se întrunească în şedinţă solemnă în data de 3 septembrie, pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române.

În cadrul dezbaterilor din comisie, senatorul Viorel Badea Riceard, unul dintre iniţiatori, a susţinut necesitatea adoptării acestui proiect de act normativ prin faptul că, în prezent, limba română este supusa unor "procese dezintegratoare".

De asemenea, senatorul PNL Cristian Ţopescu, a apreciat că în cadrul Guvernului ar trebui să fie organizate cursuri de limbă română. "Probabil ştiţi la ce miniştri mă refer", le-a spus el colegilor de comisie. "Cred că în Parlamentul României ar trebuie să fie o zi permanentă a limbii române, pentru că auzim cum se deteriorează limba română în parlamentul acestei ţări", a fost de părere liberalul.

Senatul va dezbate în plen această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.

Anul acesta, sărbatorirea Zilei Limbii Române a fost programată pe 31 august în România şi Republica Moldova, prin recitaluri în Bucureşti ale unor artişti precum Grigore Leşe, Iris şi Maria Răducanu.

În expunerea de motive a iniţiativei, iniţiatorii menţionează, printre altele, că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite". De asemenea, este subliniată importanţa educaţiei în limba română pentru comunităţile de români din afara ţării.

Iniţiatorii menţionează şi faptul că, începând din anul 1990, limba română este sărbătorită în fiecare an la 31 august în Republica Moldova, iar din 2006, în aceeaşi zi este organizat la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, "Concertul Limbii Române".

Proiectul de lege prevede proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, care va fi marcată de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei limbii române.

De asemenea, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru arborarea drapelului României, iar TVR şi SRR "vor reflecta în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile". "Cu prilejul sărbătoririi, în anul 2011, a Zilei Limbii Române, Parlamentul României se va întruni în şedinţa solemnă din data de 3 septembrie", se mai arată într-unul din cele patru articole ale proiectului de lege.

Proiectul s-a aflat în dezbatere publică până pe 28 august, după care a intrat în procedura legislativă pentru adoptare.

Promovarea unui astfel de act normativ a fost anunţată încă din 2010 de către ambasadorul român la Chişinău, care preconiza că, în 2011, România şi Republica Moldova vor sărbători împreună Ziua Limbii Române. Lazurcă făcea această declaraţie cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române în Republica Moldova, la 31 august 2010, sărbătoare care aminteşte de momentul din 1989, când s-a revenit la scrierea latină şi limba română.