CSM are "rezerve" fata de "corectitudinea de fond" a criticilor lui Basescu si-i reaminteste ca a promulgat legea majorarii salariilor profesorilor, desi nu era prevazuta sursa de finantare

de R.M.     HotNews.ro
Duminică, 6 noiembrie 2011, 18:32 Actualitate | Esenţial


Consiliul Superior al Magistraturii isi exprima "rezerve cu privire la amplitudinea si corectitudinea de fond" a declaratiilor facute de presedintele Traian Basescu, care a formulat joia trecuta o serie de critici legate de deciziile unor judecatori, in special in ceea ce priveste licitatiile pentru atribuirea contractelor europene si o serie de drepturi salariale castigate in instanta.

Afirmand ca "este esential ca astfel de atentionari, venite de la presedintele Romaniei, sa fie analizate cu calm si echilibru, fara a naste emotii suplimentare nici la nivel interinstitutional, nici in randul opiniei publice", CSM precizeaza ca "priveste cu multa seriozitate aceste atentionari, exprimandu-si, in acelasi timp, rezerve cu privire la amplitudinea si corectitudinea de fond a acestor atentionari", potrivit unui comunicat de presa remis HotNesws.

CSM a transmis o solicitare Administratiei Prezidentiale "pentru a obtine detalii in legatura cu scrisoarea Comisiei Europene referitoare la achizitia publica la care a facut referire presedintele Romaniei" in discursul sustinut joi, 3 noiembrie, cu ocazia reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor inregistrate de Romania in domeniul reformei sistemului judiciar si luptei impotriva coruptiei

Atunci, Traian Basescu afirmase ca s-a primit o scrisoare din partea Comisiei Europene in care Romania era avertizata ca nu se vor mai acorda finantari pentru "proiectele in care justitia a stabilit cine este castigatorul".

"Atentie! Chiar ieri s-a primit o scrisoare legata de o licitatie pentru un tronson de autostrada. A spus: 'Da, daca asa a spus justitia, finantati din bani de la buget, dar nu cu bani europeni'. Este a doua astfel de reactie a Comisie Europene in timp foarte scurt", spunea Traian Basescu.

In replica, CSM noteaza ca, in cazul derularii unor achizitii publice, "instanta se refera la posibilele neconcordante, incorectitudini, pe parcursul derularii achizitiei, care privesc autoritatea ce deruleaza procedura de achizitie".

"In acest moment, CSM considera ca este inoportun si periculos a acuza justitia de insuccesul unei achizitii publice si ca este necesara efectuarea unor analize a faptelor alegate", se arata in comunicatul citat.

In comunicatul CSM se da o replica si criticilor formulate de Traian Basescu cu privire la stabilirea unor drepturi salariale prin intermediul instantelor de judecata.

"CSM este constient de dificultatea prin care trece Romania azi, inclusiv din perspectiva achitarii arieratelor datorate de stat cu titlu de restante date prin hotarari judecatoresti", dar "mare parte din aceste arierate provine din anii 2001, 2003 pana in 2008, iar vina existentei acestor arierate nu e neaparat a sistemului judiciar".

CSM a ales sa-si argumenteze afirmatia cu exemplul majorarii salariilor cu 50% pentru peste 100.000 de cadre didactice si angajati din sistemul de educatie, in toamna anului 2008, in urma unui vot unanim al Parlamentului, fara a se specifica nici atunci sursa de finantare, ceea ce nu a impiedicat promulgarea legii de catre Traian Basescu, in ciuda opozitiei premierului de atunci, Calin Popescu Tariceanu.

"Mai mult, Curtea Constitutionala a precizat in doua randuri ca aceasta lege este constitutionala. Prin urmare, toate aceste persoane si-au castigat drepturile salariale in instanta in mod corect, tocmai pentru a respecta o lege adoptata de Parlament si promulgata de Presedintele Romaniei. Or, Parlamentul, spre exemplu, nu a indicat sursa financiara din care ar trebui platite sumele de bani, dar s-a cerut ca acest lucru sa fie facut de instante", noteaza CSM.

Traian Basescu declarase ca nu exista fonduri pentru plata a 9 miliarde de lei pentru a respecta hotararile judecatoresti in ceea ce priveste majorarile salariale si ceruse justitiei sa precizeze si sursa de finantare a acestor cheltuieli.

"De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei ca sa-si arate respectul pentru hotararile justitiei? Poate indicati si sursa, ca asa spune in Constitutie, cine da, cine afecteaza bugetul de stat indica sursa, iar corect ar fi ca magistratii cand dau hotarari (...). Spuneti-ne si sursa de finantare. Este un lucru pe care vi-l cer pentru ca este constitutional", afirmase Traian Basescu.

"CSM, in calitate de garant al independetei justitiei, isi manifesta preocuparea pentru eficientizarea justitiei si cere responsabilitate tuturor actorilor de pe scena publica", se arata in incheierea comunicatului.


Citeste mai multe despre   


















3241 vizualizari

  • +29 (43 voturi)    
    CSM - adunatura judecatorilor corupti (Duminică, 6 noiembrie 2011, 18:39)

    dan [anonim]

    CSM nu sufla un cuvant despre sutele de clanuri igterlope eliberate de judecatorii corupti, sau de criminalii care pasesc liberi in 24 de ore dupa crima datorita acelorasi judecatori..

    In schimb sar in sus de fiecare data cand cineva are curajul sa le spuna in fata ca-si bat joc de aplicarea legilor.

    Din pacate clasa politica este santajata de judecatori si tace. Doar Basescu are curajul sa spuna ce stiu 20 milioane de romani: judecatorii romani sunt o adunatura de corupti, mai periculosi ca infractorii pentru ca detin pozitii cheie in stat, sunt platiti din banii nostri, si totusi vanduti criminalilor, coruptilor si interlopilor.

    CSM si judecatori corupti, cat credeti ca va mai merge cu porcaria asta pe care voi il numiti act de justitie? Nu va e frica ca oamenii vor incepe sa-si faca singuri dreptate din moment ce deciziile voastre sunt strigatoare la cer??
    • +5 (7 voturi)    
      Aici este ideea! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:36)

      Ioana [anonim] i-a raspuns lui dan

      Cum ar sufla despre problemele din Justitie, cand taman acestea sunt sursa de finantare a salariilor pentru cadrele didactice si angajatii din educatie!
      Prevad reactualizarea luptei pentru o justitie dreapta si eliminarea injustitiei din Romania. Daca CSM, este doar garantul independentei magistratilor si judecatorilor corupti, atunci este inutila societatii si statului de drept roman. Doar averile ilicite ale acestora, sunt suficiente pentru acoperirea celor 9 miliarde de lei. Haide, domnul Presedinte, inca putin si ii trimitem in gaura neagra a istoriei. Si va multumesc pentru raspunderea pe care v-ati asumat-o!

      Nu clasa politica este cea santajata, ci o parte a ei, cea corupta, santajeaza bunul mers al Justitiei. Zilele astea, am avut insatisfactia sa citesc despre oameni care s-au imbogatit prin avantajul de a fi aliati ai domnului Basescu, candva. Cand au fost atinsi de litera legii, s-au purtat exact invers. In loc sa-si vada de treburile lor personale, acum il ataca si-l injura, pe din dos sau pe ocolite. Dar nu-i bai, cine nu invata bine de la inceput, mai poate primi si o alta lectie!

      Ce-a de-a doua scrisoare de la CE, este foarte importanta, doresc sa fie reala! Vad ca CSM-ul este suspicios. CE are o influenta destul de puternica asupra mentalitatii multor dintre politicieni si asta este o latura buna. Candva, am crezut ca destramarea UE, este necesara, dar repede mi-am revenit si am considerat ca salvarea UE este importanta, dar doar anumite modificari sunt importante. Justitia este una dintre ele, poate ca cea mai importanta!
  • +27 (33 voturi)    
    despre articol (Duminică, 6 noiembrie 2011, 18:54)

    maria [anonim]

    D-lor de la CSM.De ordonante de Urgenta ati auzit ,care au fost aprobate de parlament si care aui aminat legea ,ordonante facute de guv Tariceanu si Boc?Ele nu sint legi?Ce putea sa faca Basescu cind Parlamentul in unanimitate a votat o lege?De ce nu ziceti nimic de Procesele pensionarilor cu pensii nesimtite?,de cela ale personalului din ambasada?Nu l dojeniti pe presedinte ca acuza justiitioa treaba voastra e s-o faceti sa mearga nu sa fiti un sindicat.Poate raspundeti si Comisiei europene si tarilor care nu ne primesc in Shengen.Poate vedeti ingractorii liberi si procesele care dureaza cu anii si se prescriu.Poater vedeti cum promovati la inalta curte ,poate va vedeti spagarii din sistem.Asta e treaba voastra nu sa va dati ofensati ca presedintele va atrage atentia.De cazul dela giurgiu nu ziceti nimic?N-aveti rusine.Ati distrus Romania.
    • -8 (10 voturi)    
      Draga Portocala (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:32)

      Daniel [anonim] i-a raspuns lui maria

      Presedintele putea sa nu promulge legea? DAAAAAAAAAAAAAAAA????
      • 0 (2 voturi)    
        A fost pacalit mai (Luni, 7 noiembrie 2011, 8:12)

        bgd [utilizator] i-a raspuns lui Daniel

        Sau mai bine zis...s-a lasat pacalit, ca deh...an electoral. Ce sa-i faci...
  • +25 (31 voturi)    
    CSM judeca ca grecii=sa piara lumea ,dar noi (Duminică, 6 noiembrie 2011, 18:56)

    Eneas [anonim]

    sa traim! orice ar fi facut presedintele,in mascarada de atunci numita parlament legea era impusa impotriva guvernului si a presedintelui!dar CSM are memorie scurta,lacomie multa si taraste Romania in prapastie.
    • +10 (10 voturi)    
      La revolutie justitia a fost uitata. (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:44)

      mircea [anonim] i-a raspuns lui Eneas

      Cu toate ca cele mai multe crime ale comunistilor sau facut cu un simulacru de justitie,aceiasi judecatori si procurori fac acum" dreptate"in Romania.In randurile acestora sau aciuat si militienii ,securistt sau sefii PCR alungati din functie.Toti indeplinesc acum directiva KGB,de a crea confuzie si a determina populatia sa se intoarca la comunism.Sistemul judiciar ar trebui desfiintat si reformat pe baze noi si asigurat un organism de cotrol si sanctionare altul decat Parlamentul care am vazut,doarme in papuci.
      • -1 (5 voturi)    
        justitia e cum e (Duminică, 6 noiembrie 2011, 21:41)

        lili [anonim] i-a raspuns lui mircea

        GRAV este ca insusi Presedintele Romaniei NU are AUTORITATEA MORALA sa le spuna astora una sau alta despre matrapazlacurile ce le fac.
        Iar raspunsul CSMului referitor la sursele de finantare pentru plata salariilor profesorilor prin care-i reproseaza lui Traian Basescu a nici el nu a identificat sursele de finantare cand a semnat si promulgat Legea respectiva l-a pus la punct pe Presedinte.
        Daca Presedintele Romaniei are aceasta problema, cine mai poate avea AUTORITATEA morala sa dicute despre matrapazlacurile justitiei romane ?!
        E ca in fabula aia lui Grigore Alexandrescu:
        "Cand mantaua domenasca este din piei de oaie
        Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie" !!!

        Asta mi se pare cel mai grav !!!!
        • +1 (1 vot)    
          ce lipseste justitiei romane e luciditatea! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 22:03)

          Eneas [anonim] i-a raspuns lui lili

          in rest au de toate,cei care o compun=salarii nesimtite ,pensii nesimtite,trairi nesimtite !dar lumea se schimba si presimt ca dupa capete de bancheri ,capetele celor din justitie vor cadea !orbirea si lacomia nu pot dmerge la infinit ...
          • -1 (1 vot)    
            dar, politicienilor romani ce le lipseste ??!!!!! (Luni, 7 noiembrie 2011, 9:03)

            lili [anonim] i-a raspuns lui Eneas

            Aveti un raspuns ??!!!!!!!!!!!
            Nu credeti Dvs ca varfurile dau tonul intr-o tara, ca asa cum sunt cei ce conduc tara la varf asa este si restul celor care au functii in acea tara ?!
            Cum credeti, de exemplu, ca judecatorii sau altii cu functii vor fi curati si competenti, cand la varful Guvernului Boc vedem ceea ce nu am vazut in Romania nici in astia 20 de ani ?!!!!
      • +6 (6 voturi)    
        aberatia pe post de lege! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 21:58)

        Eneas [anonim] i-a raspuns lui mircea

        maine, un parlament de drogati in preajma alegerilor adopta o lege care spune ca fiecare roman va lua anual 100.000 euro de la stat!dupa care fiecare roman da statul in judecata si castiga ,ca asa e in justitie,tribunalul se pronunta in aberatie,in ilogica si in dispretul realitatii economice ,ca e o lege!ma intreb daca nu un glonte e mult mai ieftin ....
    • +11 (11 voturi)    
      csm (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:53)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Eneas

      csm-ul este un clan mafiot
    • -4 (8 voturi)    
      Justitia este oarba! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 21:17)

      Constantin [anonim] i-a raspuns lui Eneas

      Daca legiuitorul decide ca Romania sa se arunce in prapastie ce vrei sa faca judecatorii?
  • +2 (2 voturi)    
    justitia romana (Duminică, 6 noiembrie 2011, 18:57)

    ixulescu [anonim]

    http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=26150:scrisoare-halucinanta-a-judecatoarei-gabriela-birsan-catre-csm-qcand-v-ati-dat-votul-pentru-avizarea-perchezitiei-la-domiciliul-sotilor-birsan-ati-spus-cumva-colegilor-dumneavoastra-de-cate-ori-ati-fost-in-domiciliul-respectivq-&catid=8:justitie&Itemid=12
  • +8 (8 voturi)    
    CSM (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:16)

    gogu [anonim]

    unde oti fi vazut voi ca in constitutie scrie ca sunteti garatii indepedentei bugetarilor din tribunalele patriei,ca eu nu vad?
  • +6 (6 voturi)    
    magistrati (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:17)

    vasile [anonim]

    Majoritatea infractorilor nu au nicio frica pentru ca judecatorii sunt indulgenti. Stiti de ce ? Pentru ca nu li s-a intamplat lor! Daca vor fi talhariti in plina noapte, daca li se vor viola familiile chiar si ei vor fi violati indiferent ca sunt femei sau barbati,atunci se va shimba semnificativ judecata.Ei sunt principalii vinovati ca esti atacat fara frica pe strada, ca te omoara in trafic, pentru ca nu aplica corect legile care sunt. Ei sunt o casta aparte, care nu da socoteala nimanui, ce parca au ,pe romaneste "trei oua"!Privesc de sus orice de parca sunt deasupra tuturor. Ar trebui sa raspunda pentru orice sentinta data aiurea, nu sa plateasca bugetul greselile lor. Un singur cuvant caracterizeaza; BANDITI!
    • +1 (1 vot)    
      Raul e mult mai activ decat Binele si independenta (Duminică, 6 noiembrie 2011, 22:12)

      Eneas [anonim] i-a raspuns lui vasile

      justitiei este in mod clar in slujba Raului! nu poti face dreptate decat in forta si pe baza cutumei ochi pentru ochi ,dinte pentru dinte si magistraţii vor decide asupra chestiunilor aduse în faţa lor în mod imparţial, pe baza analizei faptelor şi în acord cu legea, fără nici o restricţie şi fără a fi obiectul influenţelor, incitărilor, presiunilor, ameninţărilor sau intervenţiilor neobişnuite, directe sau indirecte, indiferent din partea cui ar veni sau pentru ce motiv!
      e o gluma,normal ...
  • -3 (9 voturi)    
    Corect, Base a promulgat legea aia (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:24)

    victor L [anonim]

    desi nu se indicau surse!
    Ba, mai mult, il presa zilnic pe Tariceanu s-o aplice! DEsi, evident, stia ca nu sunt bani. Dar el avea intersul sa-l frece pe Tariceanu, nu urmarea interesul tarii.
  • +4 (4 voturi)    
    Justitia e fata mare?...yeeeee (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:40)

    kansas [anonim]

    ...stim cu totii asta...
    Intrebarea e : unde a mai ramas intacta, din momemt ce si-o trage cu interlopii la greu ? Nu-asa Don Nastase ...??? Parca spuneai ca s-a pierdut total controlul interlopilor de cand te-ai dat jos de pe tron...sa inteleg ca atunci il detinea Maria Ta ?
    CSM e organism romanesc cu sediul in Alaska...de aude da' (se face ca ) nu pricepe ?
  • +5 (5 voturi)    
    CSM-ul (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:42)

    Traian [anonim]

    a auzit de monitorizarea pe justitie?
    Eu nu i-am auzit pana acum spunand ca din problemele semnalate de UE au rezolvat ceva.
    Cat timp sunteti cu musca pe caciula ciocu mic si apucativa de treaba sa scapam de monitorizare.
    Apoi daca presedintele sau oricine altcineva spune ceva despre voi, si nu are dreptate, si eu va voi tine partea, dar pana atunci nu.
  • -6 (6 voturi)    
    Pe fond (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:43)

    Corneliu [anonim]

    nici nu trebuie dezbatut/analizat ce a zis Basescu. Nu are dreptul sa faca asta si singurul subiect de discutat este: ce se intampla cand un Presedinte incalca principiul separatiei puterilor in Stat?
  • +4 (4 voturi)    
    DACA acea ACHIZITIE EXISTA SI CSM NU STIE NIMIC (Duminică, 6 noiembrie 2011, 19:55)

    ion [anonim]

    DE EA DESI a scris scrisoare dupa ce teoretic a verificat veridicitatea informatiei presedintelui atunci TOTI membrii CSM TREBUIUE SA-SI DEPUNA DEMISIA!! Daca nu exista lachizitiasi presedintle a prins muste atunci presedintele are o problema si trebuie sa dea explicatii in fata CSM!!!
  • +6 (6 voturi)    
    !!! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:01)

    CMD [utilizator]

    CSM,sau mai bine csm si-ar vedea de treaba-care oricum nu o face-si atunci ne-ar fi si noua mai bine!!!
  • -4 (6 voturi)    
    Presedintele a gresit (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:07)

    Stanica [anonim]

    Dincolo de tarele pe care le are justitia romana (si nu-s putine), seful statului nu avea dreptul sa faca acele critici. Am fost de acord cu domnul presedinte cand a indemnat procurorii sa-si faca treaba, cand a solicitat politistilor sa scoata arma mai repede decat infractorii, cand a criticat justitia pentru deciziile proaste, dar nu poti sa afirmi ca o decizie este proasta doar pentru guvernul nu are bani sa plateasca. Daca ar ajunge ca justitia sa se faca dupa resursele fiinanciare ale justitiabililor unde am ajunge. Daca justitia a gresit trebuia spus ce a gresit nu ca nu sunt resurse. Asi dori insa ca CSM sa se sesizeze si cu privire la decizia de repunere in functie a sefului politiei Giurgiu care nu are bani sa-si plateasca ratele.
    • +3 (3 voturi)    
      banii... (Duminică, 6 noiembrie 2011, 21:56)

      nimeni_ [utilizator] i-a raspuns lui Stanica

      Pai daca e asa de simplu cu banii sa rezolve judecatorii saracia din Romania: sa dea o hotarare prin care toti cetatenii Romaniei sa devina bogati...
  • +4 (4 voturi)    
    Mda... (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:12)

    George [anonim]

    Iar eu le reamintesc celor de la CSM ca Basescu era obligat prin Constitutie sa promulge legea la care aceasta institutie retrograda face referire. CSM compara merele cu perele si isi ascunde complice gunoiul sub pres. Rusine!!!
  • -3 (3 voturi)    
    suntem un popor de tampiti (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:25)

    nocnoc [anonim]

    cred ca imi pierd timpul. in teorie statul de drept are trei piloni (puteri), presedintele, din pacate nu face parte dintre ele si de aceea are anumite complexe. de marinar. cerinta de a indica sursa de finantare e o tampenie, dar ne meritam presedintele,
  • +2 (2 voturi)    
    ..mai da-le-n pisici de legi...! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:27)

    bm [anonim]

    ...mai da-o-n parintele ei de Constitutie...!...Tradare, de trei ori tradare....!...Da' sa nu stim si noi...!...Sa se desfiinteze...da' sa nu se schimbe nimica...!
  • -2 (4 voturi)    
    Legea in Romania si Presedintele Basescu.... (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:32)

    costica [anonim]

    "CSM a ales sa-si argumenteze afirmatia cu exemplul majorarii salariilor cu 50% pentru peste 100.000 de cadre didactice si angajati din sistemul de educatie, in toamna anului 2008, in urma unui vot unanim al Parlamentului, fara a se specifica nici atunci sursa de finantare, ceea ce nu a impiedicat promulgarea legii de catre Traian Basescu, in ciuda opozitiei premierului de atunci, Calin Popescu Tariceanu.
    "Mai mult, Curtea Constitutionala a precizat in doua randuri ca aceasta lege este constitutionala. Prin urmare, toate aceste persoane si-au castigat drepturile salariale in instanta in mod corect, tocmai pentru a respecta o lege adoptata de Parlament si promulgata de Presedintele Romaniei. Or, Parlamentul, spre exemplu, nu a indicat sursa financiara din care ar trebui platite sumele de bani, dar s-a cerut ca acest lucru sa fie facut de instante", noteaza CSM."

    Nu iau deloc apararea justitiei din Romania, dar ADEVARUL din afirmatia cuprinsa in textul de mai sus NU poate fi daramat nici macar de Presedintele Basescu care ne-a obisnuit cu minciuni si o ipocrizie fara margini!!
    Asta nu mai poate nega !!!
    Presedintele a cazut in capcana propriilor fapte !!!!
    Bravo CSMului, ca a spus lucrurilor pe nume in privinta afirmatiilor Presedintelui Basescu!!!
    Astept raspunsul Presedintelui Basescu, mi se pare firesc, NU ???!!!!!!!!!!!!!
  • -2 (4 voturi)    
    fabula lui Alexandrescu.... (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:42)

    lili [anonim]

    "Cand mantaua domneasca este din piei de oaie
    Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie " !!!

    Adica, Dl Presedinte Basescu le reproseaza judecatorilor ca dau sentinte fara sa specifice sursele de finantare ptr salariile castigate in instanta pe baza Legii majorarii salariilor profesorilor cu 50% votata si sustinuta cu mare veselie de parlamentarii PDL in frunte cu Presedintele Traian Basescu care a si PROMULGAT-O fara sa ceara sursele de finantare, mai ales ca Tariceanu s-a impotrivit!!!!
    Adica judecatorii trebuie in opinia Presedintelui sa specifice de unde BANI ptr drepturile salariale castigate in instanta pe baza unei LEGI promulgata de Presedintele Romaniei, dar Presedintele Romaniei NU trebuie deloc sa specifice sursele de finantare cand promulga Legile populiste ale PDLului drag care avea nevoie de acea Lege ca sa castige alegerile si le-a castigat promitand chiar Dl Boc cum Guvernul PDL daca va veni la guvernare va APLICA Legea cu pricina IMEDIAT de la 1 Ianuarie 2009!!!
    NU au aplicat-o, dar au castigat alegerile cu voturile profesorilor mintiti de PDL si Presedintele Basescu !!!
    Dubla masura a presedintelui si-a gasit nasul la CSM !!!!!!!!
  • +7 (7 voturi)    
    CSM - o institutie ineficienta (Duminică, 6 noiembrie 2011, 20:57)

    vlad [anonim]

    Impresia lasata este a unei institutii ineficiente. Este usor de vazut cam cum este tratat orice proces in Romania...verificati pe site-urile tribunalelor (la alegere) termenele, amanarile si durata anormal de lunga a oricarui proces.
  • +7 (7 voturi)    
    ! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 21:06)

    dorel [anonim]

    ma mir ca CSM-ul face si ei pe smecherii, ca si asociatia judecatorilor condusa de sotia celebrului judecator costiniu, daca ei , isi facea treaba, poate justitia mergea mai bine, mai putini judecatori corupti, am auzit putine cazuri de sanctionarea judecatorilor, si acelea blande, gen taiera salariului cu 10 %, praf in ochi, in loc de masuri drastice, ca fie exemple pentru ceilalti la care sunt tentati, oare ei nu se intreaba retoric, oare de ce tot face scandal, UE, presedintele, asociatii neguvernamentale, ei dimpotriva apara casta judecatorilor corupti, asa percep eu ca un contribuabil onest
  • +7 (7 voturi)    
    CSM...sa-si faca curatenie..in propria curte (Duminică, 6 noiembrie 2011, 21:30)

    cartarescu [anonim]

    A inceput razboiul Barsan- Basescu..putoarea asta de judecatoare...pute in cuibul ei de la CSM ca o vulpe... ataca lighioana...tot ce intalneste in cale....o infractoare..prima doamna a justitiei....hotii se unesc intre ei...Rusine CSM pentru asemenea declaratii impotriva lui Basescu....
    Voi de la CSM nu mai aveti limita, masura...nu suportati critica...voi taiati si spanzuratzi in tara asta...sunteti niste hiene !!!
    • -2 (2 voturi)    
      Iubirea de Basescu (Duminică, 6 noiembrie 2011, 23:27)

      Panthera Roz [anonim] i-a raspuns lui cartarescu

      Credeam ca ne-am vaccinat dupa ceausescu dar resursele noastre de pupincurism sunt nelimitate.
  • -2 (2 voturi)    
    oare exista Scrisoarea aia ??!! (Duminică, 6 noiembrie 2011, 22:25)

    vio [anonim]

    M-as mira eu sa existe si sa nu o fi facut publica Presedintele nostru !
    Oare?!
    Daca nu o face publica, cum cere CSMul, atunci scrisoarea nu exista !!!
    Mai ceva ca-n Caragiale !!!!!!!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    cum ar fi romania? (Duminică, 6 noiembrie 2011, 23:30)

    unserviciu [anonim]

    fara clasa politica actuala, fara gigi si toti romanii care se cred mai destepti decit toti ceilalti? fara impertinenti si fara prosti care sa ne directioneze noua viata cind nici ptr ei nu stiu???
  • -3 (3 voturi)    
    CSM are "rezerve" fata de ................... (Duminică, 6 noiembrie 2011, 23:59)

    Bancheru [anonim]

    Cautati in arhiva sa vedeti cum se lauda Basescu cu majorarea salariilor profesorilor si acest limbric de Boc cum se agita si-l ameninta pe Tariceanu daca nu aplica legea respectiva. Acum, cand au dovedit de 3 ani ca NU SUNT IN STARE SA FACA BANI, ci doar sa taie din veniturile populatiei (nu si din cheltuielile cu achizitiile si din investitiile penibile), sa reduca evaziunea fiscala, sa reduca pierderile la societatile cu capital de stat si la regii (unde sefii au salarii exorbitante comparativ cu puterea economica a tarii) au incepu sa atace justitia. Justitia are intr-adevar o serie de lipsuri, dar ea trebuie sa apere drepturile conferite de legi cetatenilor. Nu-i treaba justitiei ca nu sunt bani. Guvernul trebuie sa produca bani, nu sa traiasca din credite externe si interne. Daca nu-i in stare, trebuia schimbat sau trebuie organizate rapid alegeri anticipate (de fapt aceste alegeri erau necesare inca de la constituirea acestei coalitii anormale). Nu este corect ca parlamentarii UNPR alesi pe lista unor partide sa migreze la un pardid nou si astfel sa intre in parlament. Dar, presedintele a acceptat acest lucru pentru a-si aduce la putere partidul sau. Acum sa se descurce pana cand nu va fi prea tarziu si vor fi toti luati la intrebari.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version