Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea cercetarii senatorului liberal Mircea Diaconu, director al Teatrului "C. I. Nottara", pentru savarsirea infractiunilor de conflict de interese si abuz in serviciu contra intereselor publice, deoarece si-ar fi angajat nelegal sotia in functia de regizor artistic.

Sotii Mircea si Diana Diaconu Foto: Agerpres

"Conform dispozitiilor art. 2531 din Codul Penal al Romaniei, conflictul de interese consta in indeplinirea, in exercitiul atributiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, iar, potrivit art. 248 din Codul Penal al Romaniei, abuzul in serviciu contra intereselor publice consta in neindeplinirea sau indeplinirea in mod defectuos a unui act, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, prin care cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati sau o paguba patrimoniului acesteia", aminteste ANI.

Mircea Diaconu este Senator in Parlamentul Romaniei din 19.12.2008.

In urma evaluarilor demarate la data de 15.11.2010, s-au constatat indicii referitoare la posibila savarsire de catre domnul Mircea DIACONU, Director in cadrul Teatrului "C.I. Nottara" si Senator in Parlamentul Romaniei, a infractiunilor de conflict de interese si abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazute si pedepsite de art. 2531 si art. 248 din Codul Penal al Romaniei, ca urmare a participarii, in calitate de Presedinte al Comisiei de examinare, la concursul pentru ocuparea postului vacant de Regizor artistic, a acordarii calificativului maxim candidatului Maria Diana Diaconu si a avizarii Deciziei nr. 67/15.08.2007 prin care doamna Maria Diana Diaconu este promovata in functia de Regizor artistic in cadrul Teatrului "C.I. Nottara".

Maria Diana Diaconu a exercitat, in perioada 19.11.2001 - 15.08.2007, functia de actor in cadrul Teatrului "C.I. Nottara".

La data de 08.08.2007, doamna Maria Diana DIACONU, in calitate de salariat al Teatrului "C.I. Nottara", a solicitat conducerii Teatrului "C.I. Nottara", prin cererea inregistrata sub nr. 607, acordul cu privire la participarea, in data de 13.08.2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de Regizor artistic.

Cererea a fost aprobata de catre Directorul Teatrulu, Mircea Diaconu, desi nu indeplinea conditiile inscrise in fisa postului de Regizor artistic, de minim un an experienta in domeniul regiei, doamna Maria Diana Diaconu avand la acea data numai doua luni de la absolvirea Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" din Bucuresti, Sectia "Artele Spectacolului de teatru (regie de teatru)".

In cadrul concursului organizat la data de 13.08.2007, Mircea Diaconu a exercitat calitatea de Presedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de Regizor artistic, calitate in care i-a acordat sotiei sale calificativul maxim.

La data de 15.08.2007, Maria Diana Diaconu, prin Decizia nr. 67, avizata de catre Directorul Teatrului "C.I. Nottara", domnul Mircea Diaconu, a fost promovata in functia de Regizor artistic.

Beneficiul patrimonial, constand in veniturile salariale, obtinut in perioada 2007 - 2010 de catre doamna Maria Diana Diaconu, in calitate de Regizor artistic in cadrul Teatrului "C.I. Nottara", a fost in suma de 83.684 Lei.

ANI mentioneaza ca, la data de 27 ianuarie 2011, s-a constatat starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu, intrucat, incepand cu data de 19.12.2008, exercita simultan demnitatea publica de Senator in cadrul Parlamentului Romaniei, precum si functia de conducere de Director-manager in cadrul Teatrului "C.I. Nottara".

Curtea de Apel Bucuresti a respins, la data de 16.09.2011, ca nefondata, plangerea formulata de catre senatorul liberal impotriva Raportului de evaluare a starii de incompatibilitate emis de catre Agentia Nationala de Integritate.