Presedintele CSM, Horatius Dumbrava, a sesizat Inspectia Judiciara de pe langa Plenul Consiliului, pentru a verifica posibilele abateri disciplinare sau incalcari ale Codului Deontologic savarsite de unii judecatori ai ICCJ, in contextul anchetarii Gabrielei Barsan si a Iulianei Pusoiu.

"Urmare a recentelor materiale de presa in legatura cu cercetarea declansata de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie, pentru presupuse fapte de coruptie savarsite de judecator Gabriela Barsan si judecator Iuliana Pusoiu, ambele din cadrul ICCJ, presedintele CSM, judecator Horatius Dumbrava a sesizat Inspectia Judiciara de pe langa Plenul Consiliului, in vederea efectuarii de verificari privind posibilele abateri disciplinare sau incalcari ale Codului Deontologic savarsite de unii judecatori ai ICCJ", arata Consiliul Superior al Magistraturii intr-un comunicat, citat de Mediafax.

Consiliul Superior al Magistraturii adauga ca a fost preocupat, inca din faza premergatoare cercetarii, sa asigure, in limitele atributiilor sale, respectarea cadrului legal si procedural in vigoare, precum si a conditiilor de securitate impuse de specificul acestei activitati.

"CSM va manifesta determinare si fermitate in a verifica si identifica orice forma de manifestare neconforma statutului de magistrat si deontologiei profesionale", potrivit sursei citate.

Judecatoarele Gabriela Barsan si Iuliana Pusoiu, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si avocata Claudia Silinescu Gherbovan au fost audiate, vineri, la DNA.

Iuliana Pusoiu, de la Sectia de Contencios Administrativ a ICCJ, a fost pusa oficial sub acuzatie pentru infractiunea de trafic de influenta, respectiv ca ar fi primit un colier si o excursie in Malaezia de la un om de afaceri, in schimbul interventiei sale pentru obtinerea unor decizii favorabile afaceristului in dosarele pe care le avea la instanta suprema.

Si avocata Claudia Silinescu Gherbovan a fost pusa oficial sub acuzatie, pentru infractiunea de cumparare de influenta.

Totodata, judecatorii Corina Corbu si Niculae Manigutiu de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt vizati in ancheta procurorilor anticoruptie referitoare la fapte de coruptie in legatura cu dosare aflate pe rolul Sectiei de Contencios Administrativ a ICCJ, a carei presedinte este Gabriela Barsan.

Pusoiu a fost plecata intre 20 si 27 aprilie 2011, in Malaezia, anchetatorii ridicand mai multe inscrisuri de la domiciliul acesteia si care ar confirma ca magistrata si-a platit excursia. De Pasti, judecatoarea a primit de la un om de afaceri un colier din pietre semipretioase, care ar valora 150 de dolari.

Surse judiciare sustin ca Gabriela Barsan este cercetata pentru ca ar fi primit de la avocata Silinescu Gherbovan cadouri constand in excursii in strainatate si folosirea, de catre fiul judecatoarei, a unui apartament in Paris, apartinand avocatei. Avocata reprezinta un om de afaceri, Gabriel Chiriac, care avea mai multe litigii la Sectia de Contencios a ICCJ, spun surse judiciare.

Anchetatorii au descins joi seara la domiciliile celor doua judecatoare, de unde au ridicat mai multe probe.