Comisia juridica a Camerei Deputatilor a adoptat, miercuri, raport favorabil pentru modificarea legii Agentiei Nationale de Integritate, principalul amendament acceptat fiind cel care prevede ca persoanele care detin impreuna cu familia sub 5% actiuni la o societate nu trebuie sa mai declare contractele cu statul, anunta Agerpres.

"Legea s-a modificat in sensul in care contractele cu autoritati publice nu mai trebuie declarate daca persoanele respective au actiuni sub 5% in societati pe actiuni. E o reglementare tehnica pe care noi o consideram ca e bine venita pentru ca altfel se puteau crea interpretari din perspectiva unor contracte pe actiuni in procesele de privatizare in masa sau alte actiuni pe care un titular le detine prin cumpararea la bursa. (...) Cred ca reglementarea e buna si clarifica modul de declarare a contractelor, in special pentru societatile pe actiuni. In rest, contractele cu statul raman se declara si pentru societatile pe actiuni. Daca o persoana detine peste 5% actiuni impreuna cu familia, nu singur, trebuie declarate", a precizat secretarul general al ANI, Horia Georgescu, care a participat la sedinta Comisiei juridice a Camerei Deputatilor.

Un alt amendament acceptat la modificarea legii ANI prevede posibilitatea transmiterii in format electronic a declaratiilor de avere si de interese cu semnatura electronica: "Urmarim sa reducem in primul rand costurile de procesare a declaratiilor, pe portalul agentiei sunt peste 2,5 milioane, vine si anul electoral cand se tripleaza numarul. Cred ca este o imbunatatire care va face diferenta in activitatea ANI", a explicat Horia Georgescu.

Potrivit presedintelui Comisiei juridice a Camerei, Daniel Buda, amendamentele acceptate la acest proiect de lege au fost convenite cu ANI.

Raportul Comisiei juridice asupra modificarii legii ANI va intra in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor, primul for sesizat cu acest proiect, urmand ca apoi sa mearga la Senat, care este for decizional.